Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism, an fabricație 2021, care figura în bazele de date ca fiind furat din Grecia.

Pe 6 februarie 2026, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a ieși din țară, un bărbat cu cetățenie română, de 38 de ani, care conducea un autoturism fabricat în 2021.
„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care polițiștii de frontieră au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Grecia”, au transmis polițiștii de frontieră, care au precizat că, legat de cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul în decembrie 2025 de la un cetățean român, cu suma de 17.000 de euro și că nu are cunoștință despre faptul că este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculul, în valoare de 85.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.










