În ședința Asociației Comunelor din România, pe lângă alegerea conducerii, cel mai mult s-a discutat despre situația în care se află promăriile din județ, și nu numai. „Trecem printr-o perioadă foarte grea, ca întreaga administrație publică locală din România”, a spus noul președinte, în fața edililor, care se pregătesc de grevă. „Nu am fost și nu suntem de acord să se mărească în modul în care s-au mărit taxele și impozitele, nu suntem de acord să se dea oameni afară sau să se înghețe salariile”, a mai spus noul președinte.

„Trecem printr-o perioadă foarte grea, ca întreaga administrație publică locală din România. Din punct de vedere financiar, toate UAT-urile o duc foarte prost, o parte nu și-au plătit salariile, nu și-au plătit contribuțiile, nu mai vorbim de dezvoltare și de achitare a facturilor de la proiectele care au cofinanțare. Este o situație dificilă” , a spus proaspătul președinte al Asociației Comunelor din România (ACoR) Vaslui.
Prima provocare a noului mandat este reprezentată de deja anunțata grevă a primarilor, Neculai Moraru arătând că „nu am fost și nu suntem de acord să se mărească în modul în care s-au mărit taxele și impozitele, nu suntem de acord să se dea oameni afară sau să se înghețe salariile. De 20 și ceva de ani, de când sunt în administrație, nu am întâlnit așa ceva. Închidem primăriile, nu mai sunt bani de salarii! Mergem la Adunarea Generală ACoR, să discutăm cu premierul.În ziua în care va fi Adunarea Generală și premierul va fi în sală, toate primăriile se vor închide pentru două ore” .
Primarul comunei Solești, Mona Bujor, a cerut celorlalți edili să înceapă acțiuni de protest, care ar fi fost transformați de guvernare în „cerșetori: „Astăzi ne plângem că nu se face nimic. Dar, nici noi nu facem nimic. Pentru că ne mulțumim cu acel răspuns evaziv. Vine la tribuna Parlamentului, ne aruncă cu flit, ne spun ei ce vor să auzim. puteți să ne luăm și noi concediul fără plată, un an de zile, avem puterea asta, Fraților, suntem reprezentați politic toți la București, în aceeași linie, despre ce vorbim? Tot aruncăm că nu votează ăla, că nu votează ăla… Dar cum pleacă o hotărâre dintr-un consiliu local, votată de 10-15 oameni, și din Palatul Parlamentului nu pleacă aceleași hotărâri, nu votează aceiași parlamentari? Din păcate, concluzia mea, după 26 de ani de muncă în folosul comunității, ca să spunem așa, am ajuns la concluzia că primari suntem doar 30 de zile în campanie, restul suntem cerșetori. Din păcate, aici am ajuns și va fi și mai urât, din acest moment. Și o să vedeți de ce. Pentru că nu avem reprezentanți care să-și asume răspunderea”, a spus Mona Bujor.
„Toată lumea, capul la cutie, nu cumva să deranjeze pe șefu, nu cumva să vină ăla, e neam cu ăla, e neam cu ăla… Dacă nu terminăm cu astea, administrația e praf. Mandatul ăsta va fi dezastru. Eu sunt obligată în acest moment, după hotărârile de la guvern, ultimele care au fost emise, să reduc din aparatul de specialitate al primarului persoane, să reduc din contractuali, să reduc din cheltuieli. Cu ce facem? N-am în comună societăți aducătoare de venit, ocupația de bază aici e agricultura și creșterea animalelor, sunt câțiva oameni cu trei mașini, m ai am câteva societăți, îi spânzurăm și pe ăia și-am terminat cu bugetul. Asta e România. Deci ar trebui toți primarii din această țară să ne unim și să mergem la București, pe banii noștri, nu pe banii contribuabilor, că nu mi se pare corect. Atunci parcă altfel sună să avem putere mai mare. Așa-i? Ani de zile la rând, mergeam, e frumos la București, ne face lumea poză, dar poze ne trebuie la vârsta asta, ne mai trebuie poză? Hai să fim serioși, ne trebuie să ne ia cineva în seamă. Două, trei zile ne suspendăm și mergem la București, ne luăm libere, fără bani, fără nimic, Haideți împreună, că ne permitem împreună să plătim un autocar și să mergem cu toții acolo. Măcar Vasluiul, eu nu am treabă cu restul lumii. La un moment dat, cred, anul acesta nu vom mai ști ce e cu noi. Pentru că sprijin nu vom avea de nicio culoare. Mi-aș dori ca astăzi să mă înșel prin ceea ce vă spun. Dar vă garantez că nu mă înșel. Am informații precise că anul acesta va fi dezastru”, a mai spus doamna Bujor.
„Dacă ne dă 1-2% din impozitul pe venit și din TVA pentru că avem bani din taxele și impozitele majorate, în această situație toate UAT-urile închid primăriile. Nu poți rezista. Nu se pot plăti salariile în aceste condiții. Primăriile nu mai pot funcționa. Lucrurile sunt deosebit de grave: închidem UAT-urile, închidem primăriile pentru că nu sunt bani de salarii. La mine e un caz ferizit. În general strâng bani din impozitele locale ca să plătesc salariile, dar ce fac cu iluminatul public, cu facturile la apă și canal?! De unde le plătesc?”, a spus Neculai Moraru.









