La începutul secolului al XX-lea, în satul Coșești din ținutul Vasluiului, spațiu al vechilor răzeșii moldovenești și al unei memorii istorice transmise mai degrabă prin tradiție decât prin carte, se contura destinul unui viitor specialist în istoria medievală. Aici, într-un peisaj rural marcat de rigoarea muncii pământului și de respectul pentru trecut, s-a născut Constantin Cihodaru, care avea să transforme legătura sa cu documentul și cu istoria Moldovei într-o vocație științifică de lungă durată. Satul natal, cu structurile sale sociale și cu urmele discrete ale trecutului, nu a fost doar un punct de plecare biografic, ci și un cadru formativ în care sensibilitatea pentru trecut și pentru ordinea istorică s-a sedimentat timpuriu.
Numele lui Constantin Cihodaru este indisolubil legat de studiul istoriei medievale românești și de evoluția învățământului superior ieșean în perioada postbelică. Activitatea sa științifică, începută încă din tinerețe și orientată inițial atât spre arheologie, cât și spre istoria medievală, s-a concentrat în cele din urmă asupra acestei discipline, în deplină concordanță cu formația sa intelectuală și cu vocația sa academică.
Cercetările riguroase dedicate istoriei medievale a Moldovei, editarea sistematică a izvoarelor documentare, precum și elaborarea unor cursuri și manuale universitare care au format generații întregi de studenți i-au consolidat o reputație solidă în mediul academic. Prin pasiunea pentru document, rigoarea metodologică și exigența intelectuală, Constantin Cihodaru a impus un model de istoric dedicat excelenței, devenind una dintre figurile emblematice ale istoriografiei românești contemporane.
Descendent al unei familii de răzeși, Constantin Cihodaru s-a născut la 21 ianuarie 1907, în acest spațiu al Vasluiului moldav. Părinții săi, asemenea majorității membrilor familiei, se ocupau cu agricultura. Provenind dintr-o familie numeroasă – doisprezece copii – și afectată de dificultăți materiale accentuate de datoriile contractate față de negustori lipsiți de scrupule, tânărul Cihodaru a cunoscut încă din copilărie greutățile vieții rurale, situație agravată după Primul Război Mondial și, mai ales, după decesul tatălui său.
A urmat școala primară în satul natal, sub îndrumarea unor învățători competenți și devotați. După înscrierea, în 1919, la Liceul de băieți „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, și-a încheiat studiile liceale în 1928, parcursul său fiind marcat de o întrerupere de un an, determinată de dificultăți materiale. În această perioadă a lucrat ca secretar al Orfelinatului din Fâstâci și ca învățător suplinitor în satele Idrici și Vutcani, experiențe care i-au consolidat disciplina muncii și simțul responsabilității sociale. În vara aceluiași an a susținut examenul de bacalaureat la Liceul Național din Iași, fiind singurul candidat admis dintre cei aproape treizeci de absolvenți trimiși de liceul vasluian. A urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din Iași, pe care le-a absolvit în 1931, beneficiind de îndrumarea unor profesori de prestigiu, între care Gh. I. Brătianu și Andrei Oțetea. Licența a fost obținută cu calificativul „Magna cum laude”.
După satisfacerea stagiului militar, a fost numit profesor suplinitor la Școala Normală de băieți din Vaslui, iar ulterior profesor titular la Liceul Comercial din Tecuci, unde a îndeplinit și funcția de director. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a fost mobilizat intermitent, cu gradul de fruntaș, la regimentul din Tecuci, fără a participa direct la luptele de pe front.
În paralel cu activitatea didactică, și-a continuat neîntrerupt cercetările istorice, aprofundând studiul limbii și paleografiei slavone sub îndrumarea profesorului Ilie Bărbulescu. Transferat după război la Liceul Național din Iași, și-a consolidat profilul academic prin participarea la campanii arheologice și printr-o intensă activitate de cercetare. Rezultatele acesteia s-au concretizat în numeroase articole publicate în reviste de specialitate, precum „Arhiva”, „Arheologia” și „Analele Moldovei”, precum și în teza de doctorat intitulată „Primele formațiuni politice feudale românești din regiunea carpato-dunăreană”, susținută în 1949.
Această etapă s-a dovedit decisivă pentru afirmarea sa ca specialist în istoria timpurie a Moldovei. A fost cooptat în primul grup de specialiști ieșeni însărcinați cu publicarea sistematică a izvoarelor moldovenești și numit lector la Facultatea de Istorie-Filologie a Universității din Iași, devenind totodată responsabil pentru cercetarea perioadei medievale în cadrul Institutului de Istorie al Academiei.
Promovat conferențiar universitar, a condus, din 1952 până la pensionare, sectorul dedicat Evului Mediu. În acest context, a contribuit la editarea a unsprezece volume din seria „Documente privind istoria României” și a altor cinci din corpusul „Documenta Romaniae Historica”, informația astfel acumulată fiind valorificată ulterior în lucrări, articole și monografii de referință.
Profesor titular din 1965, a deținut funcția de decan al Facultății de Istorie și Filosofie, precum și pe cea de șef al Catedrei de Istoria României. Începând din 1968 a fost conducător științific al examenelor de doctorat. Opera sa a fost recunoscută prin acordarea Premiului de Stat și a Premiului Academiei. Cursurile sale de Istoria medievală a României, Bizantinologie, Limba și paleografia slavonă, Introducere în istorie și științele auxiliare se remarcau prin rigoare, claritate și bogăția informațională acumulată prin experiența de cercetare și predare. Studenții îl apreciau atât pentru competența profesională, cât și pentru farmecul personal, tactul pedagogic și autenticitatea cultului muncii.
Continuând direcțiile deschise de profesorii săi, Constantin Cihodaru a aprofundat istoria social-economică, politică și culturală a Moldovei în Evul Mediu, publicând studii de analiză documentară, sinteze și lucrări consacrate structurilor socio-economice, instituțiilor, formelor de proprietate, civilizației urbane și culturii epocii.
Contribuția sa la manualul universitar de istoria medie a României, distins cu premiul Ministerului Învățământului, precum și participarea la lucrări colective precum monografiile „Petru Rareș” ori „Istoria orașului Iași”, confirmă interesul său constant pentru cercetarea locală și regională.
Ultima sa mare lucrare de sinteză, monografia „Alexandru cel Bun”, reprezintă punctul culminant al unei cariere dedicate studiului istoriei medievale românești, fiind o operă de referință care îi consolidează definitiv locul în peisajul istoric național. Cele peste optzeci de lucrări științifice publicate definesc profilul unui cercetător fundamental pentru studiul românesc postbelic.
Prezent zilnic în mijlocul colegilor și colaboratorilor săi, Constantin Cihodaru și-a continuat activitatea până la o vârstă înaintată, oferind un exemplu de devotament și disciplină profesională. Pentru stilul său de conducere, în care umorul fin și dojana părintească erau preferate sancțiunilor administrative, generațiile de studenți l-au supranumit, cu afecțiune, „Decanul”. O evocare devenită emblematică rămâne întâlnirea promoției 1972, din aprilie 1992, când foștii studenți se întrebau, la ora stabilită, dacă „Decanul” va mai veni. Deși urma un tratament medical, profesorul și-a respectat cuvântul și s-a prezentat punctual, cu aceeași energie și o memorie proverbială, adresându-le tuturor urări de succes și promisiunea revederii.
Constantin Cihodaru s-a stins din viață la 4 martie 1994 și a fost înmormântat la cimitirul Eternitatea din Iași, lăsând în urma sa o operă solidă și o școală de istorici care îi poartă mai departe spiritul și exigența. Destinul său intelectual, pornit dintr-un sat al vechii Moldove și împlinit în spațiul universitar ieșean, ilustrează exemplar continuitatea dintre tradiție, vocație și excelență academică.
Bibliotecar, Luciana Macovei
Bibliografie: Istorie și civilizație: Profesorului C. Cihodaru la a 80-aniversare. Ion Toderașcu. Ion Agrigoroaiei. Iași: Universitatea „Al. I. Cuza”, 1988. Valori spirituale vasluiene: biobibliografii. Traian Nicola. Vol. 1, A – O. Vaslui: Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”, 2001. Dicționarul personalităților vasluiene. Petru Necula. Mihai Ciobanu. Vaslui: Editura Cutia Pandorei, 2001.
