Un tânăr de 21 de ani din Roșiești a fost reținut de polițiști după ce a refuzat să returneze o sumă primită din greșeală în contul său de la o societate comercială.

Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, pe 10 martie 2025, o firmă a efectuat, din eroare, un virament în valoare de 56.160 lei în contul bancar al tânărului, sumă reprezentând contravaloarea unei facturi. Deși a fost notificat să restituie banii, acesta a returnat ulterior doar 20.000 lei și şi-a însușit diferența de 36.160 lei.
Pe baza probatoriului strâns de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
El este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „însușire a bunului găsit” și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru dispunerea unor măsuri preventive.
Poliția continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului, pentru clarificarea întregii activități infracționale a persoanei cercetate.










