„Pământul țăranilor dodeșteni este pâine. Pâinea e ban, e aur, e viață” (Miron Radu Paraschivescu)
În acest an, a apărut o inedită monografie a satului Dodești, din Moldova meridională, scrisă de renumitul scriitor Victor Ion Popa, originar de pe aceste meleaguri. Cartea are 600 de pagini și este îngrijită de tânărul editor Cătălin Andrei Teodoru, care a copilărit în satul Văleni, comuna Viișoara, înainte numită Băsești, din județul Vaslui. Așezarea a făcut parte din moșia marelui patriot și filantrop Gheorghe Roșca Codreanu, sat învecinat cu Dodeștii lui Victor Ion Popa. Monografia se deschide cu o Prefață a regretatului universitar vasluian, Constantin Parfene, în care se evidențiază geneaologia foarte veche a învățătorului Ioan Gh. Popa, tatăl scriitorului, identificându-se cu cele cinci veacuri de istorie al acestei așezări milenare (p. 7).
Satul Dodești, locul de origine al familiei scriitorului, este așezat între dealuri și văi adânci, cu o istorie îndepărtată, anterioară migrațiunii popoarelor. În apropirea satului actual au ieșit la iveală urme arheologice care aparțin unei vechi așezări geto- dacice. Prima atestare documentară datează din vremea lui Ștefan cel Mare, din anul 1493, localitatea fiind o veche așezare răzeșească, care după istoricul Gh. Ghibănescu, exista încă din a doua jumătate a secolului al-XIV-lea.
Ascendențele genealogice ale familiei scriitorului Victor Ion Popa apar într-un document din vremea lui Ștefan cel Mare, din 1495, păstrat cu mândrie de renumitul scriitor. Tradiția era puternic înrădăcinată, în rândul strămoșilor săi și fiecare generație a dat preoți, cărturari sau cântăreți. Aceasta a fost factorul hotărâtor în recunoașterea de către domnitorul Mihail Sturdza a numelui de familie – Popa, martoră a marilor evenimente din istoria Moldovei.
Cărturarul Victor Ion Popa a desfășurat o activitate susținută, adesea plină de sacrificii, pentru ridicarea social – economică și culturală a satului și orașului românesc. A luptat împotriva obscurantismului, fiind un scriitor militant, un artist cetățean.
În anii 1935-1937 inițiază cercetări sociologice cu specialiști și studenți în satul Dodești, sprijinit de academicianul Dimitrie Gusti și autoritățile locale, oferind cele mai bune condiții de lucru echipelor sosite în localitate. Cu acest prilej sunt cercetate tradițiile, meșteșugurile și arta populară într-o zonă foarte puțin explorată până atunci. Amintim că Victor Ion Popa a fost unul din colaboratorii de bază al marelui sociolog Dimitrie Gusti, în înființarea Muzeului Satului din București și unele exponate descoperite în zonă au fost folosite în organizarea Pavilionului românesc din cadrul Expoziției Intenaționale de la Paris, din 1937, scriitorul, fiind comisar al acestui pavilion. Cercetările sociologice complexe din localitate îi oferă o cunoaștere profundă a aspectelor etnografice și folclorice, utilizate în monografia de față, rămasă mult timp în manuscris.
În monografie sunt prezentate în capitole speciale: așezarea geografică a satului, istoricul (locuit mai întâi de geto-daci), terenul, dealurile, ulițele, podurile, fântânile, apa, biserica, casa, saivanul, grajdul, gardurile, poarta, grădina etc. Nu sunt ignorate nici îmbrăcămintea, alimentația și animalele domestice. Lucrarea fiind neterminată, nu cuprinde folclorul literar, muzical și obiceiurile. În schimb, conține ample și interesante observații despre arta veche a țesutului, a covorului și a pânzeturilor, acestea fiind de o frumusețe aparte, în care autorul vede o expresie a specificului național, mergând pe linia unor specialiști renumiți în epocă, precum Ovidiu Ppadima și Alexandru Dima. Această monografie a satului Dodești reprezintă o contribuție reală la cunoașterea vieții rurale din Moldova și a Muzeului Satului din București, la care Victor Ion Popa, a avut un rol esențial.
În articolul „Patru ani în slujba Capitalei”, scriitorul evidențiază scopul, amplasarea, alcătuirea și originalitatea Muzeului Satului Românesc. Muzeul cuprindea la înființare 40 de case sătești, majoritatea aduse integral din locul lor de origine și reclădite de meșterii locali. Pentru descoperirea caselor, Victor Ion Popa a străbătut întreaga țară. Deși se aseamănă oarecum cu muzeul Skausen din Suedia, muzeul românesc este unic în lume, doarece „nu este o colecție de piese rare din trecut, ci repezintă o trăire în prezent, o imagine reală și succintă a satului nostru” (p. 17). Totodată, scriitorul atrăgea atenția oficialităților asupra condițiilor de viață din mediul rural, luând ca exemplu satul său natal. El își dădea seama de prăpastia existentă între lumea satelor și lumea orașelor mari. Astfel, cercetarea sociologică nu era un scop în sine, ci un mijloc de cunoaștere a necesităților presante, de înfăptuire a unui program minimal de ridicare a nivelului de civilizație a satelor, cu sarcini concrete. Ajută țăranii din satul Dodești în construirea unor obiective social-culturale: o casă a obștei, o baie sătească, un dispensar și se implică în repararea școlii, făcând demersuri repetate la Casa Școalelor.
Victor Ion Popa a fost preocupat de organizarea unei obști agricole, pentru a demonstra avanatajele agriculturii intensive, îndemnând țăranii la înțelegere și armonie în eradicarea obscurantismului în lumea satelor. Strădaniile sale, înscrise într-o viziune progresistă, se dovedeau însă ineficiente, în condițiile societății de atunci. Ca alți intelectuali ai vremii, credea că satul poate fi transformat prin culturalizare și ridicarea social- economică a comunității. De aceea, inițiază înființarea unei asociații agricole, în care muncile agricole să se efectueze cu mijloace mecanizate. Încuraja sătenii să aibă și alte ocupații ca apicultura, sericicultura, pomicultura menite să transforme viața satului românesc interbelic.
Activitatea scriitorului pe linia căminelor culturale este substanțială, îmbogățind repertoriul dramatic cu o serie de piese de succes. Ca inspector al căminelor culturale, s-a proecupat de creșterea rolului acestora în viața satelor, militând pentru formarea unei ample mișcări artistice de amatori.
Victor Ion Popa a avut preocupări și în domeniul edilitar – urbanistic, fiind coautor al unor proiecte de sistematizare, înfrumusețare și îmbogățire a unor obiective cultural-sportive ale orașului București. Susținea ideea construirii unui cartier al tineretului, conceput ca o așezare sportivă olimpică, țintind în viitor chiar în organizarea jocurilor olimpice, deși proiectele sale în condițiile politice ale vremii, nu puteau să prindă viață.
Satul Dodești din județul Fălciu este o veche așezare de răzeși moldoveni, cu dealuri înalte și văi abrupte, pe valea Jigăliei, pârâiaș care se varsă în Elan și acesta în Prut. Se află la 10 km de gara Banca, la 27 km de municipiul Bârlad și la 25 km de râul Prut. Spiritul răzeșiei a dus în timp la fărâmițarea pămâmtului și la sărăcirea oamenilor. Împroprietărirea țăranilor prin reforma agrară din 1921 a împlinit în parte lipsurile. Dar munca pământului se făcea în mare parte cu ajutorul copiilor și părinții sunt nevoiți să nu îi mai trimită la școală în oraș sau la facultate.
În satele de pe valea Jigăliei, biserica din Dodești, ca și casele sunt clădite din vălătuci. În hrisoavele Tămășenilor, se amintește mai întâi despre o biserică azi dispărută, care ar fi fost pe locul zis Călugăreasca. O altă biserică s-ar fi clădit pe la 1800-1830, existentă și azi, alături de mormintele ce par mai vechi. Are hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Ridicarea caselor se făcea acum o sută de ani din ,, ceamur” (pământ bine fărâmântat și bătut) sau din ,, chirpici ” (pământ fărâmat cu paie) și mai nou din „vălătuci” (lut cu paie în armătură de nuiele sau lemn).Casa, de regulă, avea două odăi, tindă și chiler, fiind așezată cu fața la miazăzi, răsărit sau apus.
Țăranii din sat purtau straie răzășești: cămașă albă încheiată la gât în șiret și strănsă la glezna mâinii, peste care se punea o bundiță fără mâneci, scurtă până la brâu. Pantalonii erau creți și largi, care intrau în ciubote înalte cu botforii răsfrânți. Peste ei venea mantaua (dulama), largă și înflorată pe fond albastru, cu șnururi negre și lucioase. Îmbrăcămintea zilnică a femeilor cuprindea o fustă lungă și nu prea creață, o cămașă cu mâneci lungi, peste care se punea un pieptar din aceeași țesătură cu fusta. Pe cap purtau o broboadă, iar în picioare aveau papuci (p. 72).
Victor Ion Popa, în afara preocupărilor artistice, a fost un renumit cercetător al satului românesc, implicat în acțiunile științifice ale Fundației Regale, a condus timp de doi ani, cu excepționale rezultate echipa studențească din satul Dodești (județul Fălciu), îmbinând cercetarea monografică cu acțiunea culturală.
Denumirea satului nu se știe sigur de unde vine, numele de Dodea, Dodu și Dode se crede că ar fi de origine maramureșană, din vremea descălecatului lui Dragoș și a urmașilor săi, Sas și Balc, adică de la întemeirea statului moldovean. Mai târziu, satul apare într-un act de vînzare din 1495 de pe vremea lui Ștefan cel Mare. În sat sunt peste 200 de familii cu numele Popa, mulți intelectuali și știutori de carte, 83 la sută dintre bărbați știind să scrie și să citească. Dodeștenii au fost liberi în răzeșiile lor și au avut multe procese cu boierii Costăchești, care stăpâneau pământurile din jurul satului. Această dragoste de libertate a făcut ca la împroprietărirea din 1921 să fie pedepsiți prin primirea de ogoare departe de sat, la 17 km, la Holobăț , mai greu de muncit. Unii dintre săteni erau amenințați de foamete și bolnavi de pelagră. Carte au învățat mai întâi în biserică la strană, lângă dascăl, apoi la Bârlad până la 1870, când s-a făcut școală în sat.
În capitolul Datinile sărbătorilor V. I. Popa conchide că după unii Crăciunul ar fi numai sărbătoarea copiilor, ceea ce este greșit, ea fiind a lumii întregi. Rostul cărturarilor și al oamenilor de la sate este ca aceste datini să fie cunoscute și păstrate în frumusețea lor. Învățătorii și preoții au sarcina pregătirii așa cum se cuvine a colindelor, a Plugușorului și a dansului cu Capra de Anul Nou.
Echipa de la Dodești a fost primită cu fast de autoritățile locale, fiind sub patronajul M.S. Regele Carol al II-lea și condusă de profesorul Dimitrie Gusti a trecut la înfrumusețarea satului, la împrejmuirea cu gard a bisericii, a școlii, la formarea de șezători câmpenești și la constituirea Căminului Cultural. Pentru a-i face pe copii să se spele pe mâini li se dădeau bomboane, iar Victor Ion Popa, conducătorul echipei, le vorbea și le dădea sfaturi sătenilor.Pe 25 august 1935, P.S. Nifon Criveanu, Episcopul Hușilor a venit în sat și a sfințit cloptnița bisericii, lăudând în predica sa inițiativa marelui scriitor de a ridica satul și de a înființa un teatru sătesc. Tânărul ierarh oferă cu acest prilej suma de 3.000 lei ca ajutor echipei de studenți venite la Dodești.
Constatăm că viața era grea a plugarilor și a femeilor din zonă, muncind alături de bărbați la câmp, ele fiind, totodată, bune țesătore și mame. Islazul satului era fără iarbă și vitele sunt prost îngrijite în vreme de secetă. Din cauza consumului de făină de porumb stricată și a alimentației insuficiente, pelagra era răspândită în rândurile sătenilor. Echipa de studenți a muncit mult ca Dodeștii să devină comună model și un centru agricol, fiind reparate drumurile, gardurile și podețele. S-au înființat dispensarul, Căminul cultural, șezători literare și cantină pentru copiii săraci. Victor Ion Popa îndeamna sătenii să păstreze tradițiile și obiceiurile de iarnă, ale Crăciunului și Anului Nou, amenințate cu dispariția.
În continuare, cartea cuprinde articole de presă, impresii, aprecieri ale unor personalități ale vremii, precum cele ale lui Mircea Eliade, unde se lăudau acțiunile energice ale echipelor studențești, organizate sub auspiciile „Fundațiilor Regale”. În ziarele vremii erau inserate și problemele grave ale satului românesc, analfabetismul, alcoolismul, hrana insuficientă, igiena precară, sărăcia etc. Căminul cultural avea menirea să lucreze nu numai în domeniul minții, a sufletului, dar și pentru cultul muncii și sănătății. Echipele studențești venite în vară în sat, spuneau: „Nu am venit să cerem! Am venit să dăm”, însă o babă din biserică, ofta din greu: – „Om vedea la urmă” (p. 154) .
Membrii echipei regale formată din cercetași și premilitari, în anul următor,1936, au muncit, cu sprijinul localnicilor, la construcția băii comunale, a Casei Obștii cu dispensarul, a cantinei pentru săraci, ajutând la îngrijirea mormintelor, a unor fântâni și podețe. La 30 august 1936 P.S Episcop Nifon Criveanu a sfințit localul Casei Obștii cu Primăria, în prezența autorităților în frunte cu prefectul județului Fălciu, Enciu. Cu acest prilej ierarhul a dăruit 5.000 lei pentru înfrumusețarea satului Dodești. Pe 8 septembrie a sosit în localitate profesorul Dimitrie Gusti, fiind impresionat de muzeul agricol din sat, de ridicarea unei bănci populare, aflată sub patronajul lui Carol al-II-lea. În foaia culturală locală „Glasul Nostru”, din noiembrie 1936, Regele este numit voievodul țăranilor și culturii românești. Victor Ion Popa a dăruit cu acest prilej un aparat de radio Căminului Cultural în vederea luminării sătenilor. Munca ehipelor studențești era o muncă sfântă, care implica mult entuziasm și răbdare, arăta învățătorul Gh. Arteni din localitate.
La 1 august 1937 s-a sfințit baia comunală și s-a dezvelit statuia Regelui Carol al II-lea, așezată în fața Căminului Cultural realizată sculptorul bucureștean Onofrei, originar din Huși. Comuna avea împreună cu satul Tămășeni 2185 locuitori și echipa regală era în al treilea an de activitate pe aceste meleaguri. În sat erau 44 de fântâni și șase cișmele bine întreținute însă sărace în apă, sălcie mai mult. Alcoolismul bântuia în sat, deși nu exista nicio cârciumă, aproape toți sătenii având viile lor. În ce privește starea sanitară a copiilor era precară și natalitatea era destul de mare, însă majoritatea copiilor erau prost hrăniți. Deși în comună nu existau secte religioase, totuși întreaga echipă desfășura o acțiune intensă de educație religioasă și morală cu concursul Episcopiei Hușilor.
Până la venirea echipelor, dodeștenii nu cunoșteau mașina de treierat și la Căminul Cultural s-a format Cooperativa agricolă, care a dat un imbold acțiunilor de ajutor locuitorilor din comună, afectați de secetă și sărăcie. În cadrul Căminului Cultural s-au făcut subscrieri la Fondul pentru înzestrarea armatei și sătenii înfierează odiosul atentat din 1939 asupra primului ministru Armand Călinescu, asigurând Guvernul M. S. Regelui Carol al II-lea de tot devotamentul lor.
În unele publicații ale vremii, precum Timpul sunt publicate în 1942 cinci articole scrise de Henri H. Sthal, consacrate satului Dodești din județul Fălciu, insistând asupra problemelor satelor românești, aflate între colhoz (precum siluirea țăranului în Basarabia) și obștea dodeșteană, menită să devolte o agricultură modernă. Henri H. Sthal considera că România a fost dintotdeauna o țară eminamente agricolă, însă în realitate am fost o țară pastorală-agricolă, în care majoritatea suprafețelor erau acoperite cu păduri și imașuri. Ici-colo, erau terenuri desțelenite semănate cu cereale, dar goana după cereale, s-a transformat treptat într-o „foame pentru pământ și de aici foamea pentru tractoare (p. 282) .
Într-un articol din vremea ultimului război mondial, în ziarul Timpul, din februarie 1942, cunoscutul poet Miron Radu Paraschivescu sublinia faptul că pentru țăranii dodeșteni „Pământul este pâine. Pâinea e ban, e aur, e viață”, deși condițiile de viață sunt grele, pline de sărăcie și foamete, de urme de iepuri și lupi. Unii țărani au învățat la cursurile agricole metode de creștere a producției de cereale.
Născut într-o familie de învățători, copilărind în satele Moldovei, Victor Ion Popa, ctitor al Muzeului Satului din București, a pus bazele teatrului radiofonic țărănesc, pentru muncitori și copii în vederea ridicării nivelului moral și estetic al acestor categorii sociale prin intermediul scenei. Operele sale de teatru, Take, Ianke și Cadâr, Ciuta, Mușcata din fereastră etc. sunt inspirate din mediul rustic moldovenesc, scriitorul contribuind prin echipele sociologice la eradicarea obscurantismului din viața satului Dodești. Aceste fapte sunt relevate de universitarul Constantin Parfene și de studentul Ghenuță Coman, care l-a considerat pe Victor Ion Popa primul său arheolog, sub îndrumarea căruia a făcut primul sondaj arheologic în 1935, la punctul „Șipote –Călugărească”. Vestigiile descoperite au fost trimise la București și au fost cercetate de renumitul profesor universitar Ioan Nestor de al Facultatea de Istorie din București.
Victor Ion Popa, îndrăgostit de tradițiile dodeștene, venea adesea în Dodești, însoțit de soția sa, artista Maria Mohor, așa cum se vede în fotografiile vremii, fiind găzduit la familia învățătorului Ion Ionescu, unde a și scris „Sfârlează cu Fofează”, cum ne relatează și cunoscutul scriitor hușean, Theodor Codreanu în unele articole apărute în ziarul Vremea Nouă din anii 1973-1975, subliniind faptul că pe meleagurile Viișoarei a apărut la Băsești ( azi com. Viișoara), în 1931, o revistă sătească , intitulată Glasul Nostru, unde publicau George Tutoveanu și Virgil Caraivan. Această foaie culturală din care au apărut 70 de numere în șase ani, era o radiografie fidelă a a societății rurale din perioada 1931-1937, fiind un organ de propagandă culturală la sate . Se afla sub administrația Societății Culturale Iuliu A. Zanne, înființată, în 1929 în comuna Băsești de Fălciu, președinte de onoare al Societății Culturale era poetul George Tutoveanu, care în acea vreme, era și prefect al județului Tutova. Această atmosferă de înviorare a vieții sătești interbelice a fost impulsionată de munca echipelor studențești, îndrumate de Victor Ion Popa, în calitate de inspector al Fundațiilor Regale, cum bine remarca scriitoarea Lina Codreanu (p. 493). Pe linia acestor activități, în 1938, în Episcopia Hușilor, istoricul Costin Clit consemnează existența în județul Fălciu a 37 de cămine culturale, iar în județul Tutova erau 57 de așezări culturale. (p.495-504 ).
Campania de la Dodești desfăurată timp de trei ani ( 1935-1937), punea accentul pe acțiune și inițiative culturale de anvergură. În acei ani, devine un sat – model pentru întreaga țară, fiind până la venirea echipelor studențești o așezare săracă, scriitorul devenind un om providențial pentru această localitate în care își petrecuse copilăria.
După 23 august 1944, sub regimul comunist, moștenirea de la Dodești a școlii gustiene s-a năruit. Căminul cultural, având aspectul unei cule boirești, a fost devastat, utilajele și bunurile au fost furate și risipite, povestea profesorul universitar dr. Victor Năstase, fiul învățătorului din vremea lui, Victor Ion Popa, tatăl său având de pătimit în anii comunismului. Din 11 noiembrie 2019,însă căminul cultural din Dodești, poartă numele unui fiu al satului, Victor T. Năstase, profesor emerit la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, devenit cu acest prilej și cetățean de onoare al comunei. La 93 de ani , profesorul ieșan era ultimul martor al uneia dintre camapaniile sociologice ale lui Dimitrie Gusti. Campanii similare au mai avut loc în Moldova la Nereju (Vrancea) și Fundu Moldovei (Bucovina).
Atașat de locurile copilăriei, cu o activitate multilaterală, Victor Ion Popa, a fost caracterizat de Eugen Lovinescu „un adevărat om de Renaștere”. Azi, ne uimește strădania acestui cărturar pentru ridicarea unui sat pierdut undeva între dealurile Moldovei. Ținta scriitorului era înfăptuirea unui program de ridicare a nivelului de civilizație al satelor, sensibilizând autoritățile vremii față de condițiile de viață din mediul rural.El și-a propus să ajute țăranii din Dodești în construirea unor obiective socio-culturale, precum Casa Obștii și Căminul Cultural, cheltuind adesea, din propriile economii așa cum reiese din scrisorile adresate de multe ori învățătorului din sat, Ion Ionescu. Unele dintre ele au fost publicate de scriitorul Theodor Codreanu în revista Cronica din Iași.
În carte se află și un manuscris al Asociației Culturale Regale Mihai I, a Căminului Cultural Dodești din județul Fălciu, la 10 ani de activitate (1935 -1945), aflat la Direcția Arhivelor Naționale a României, pus în valoare de profesorul Costin Clit, cu informații privind activitatea Căminului Cultural din Dodești și a școlilor sătești din județul Fălciu din anii 1864-1869.
La 15 iunie 1942 era sfințit „Colțul Eroilor” din Căminul Cultural Dodești și prefectul Județului Fălciu, consemna momentul în Cartea de Aur a instituției. Activitatea de la Dodești a fost apreciată ca model pentru alte comunități de episcopii de Huși, de Nifon Criveanu, Grigore Leu, de oameni politici și de cultură, de reprezentanți ai autorităților centrale și locale. În anul 2000, în semn de recunoștință față de inițiativele marelui scriitor i se dă școlii din Dodești numele de Victor Ion Popa.
La finalul cărții sunt inserate amintiri din activitatea echipelor sociologice, cu fotografii de epocă, desene, scrisori și emisiuni radio ale omului polivalent, Victor Ion Popa.
În concluzie, această carte interesantă reprezintă un eveniment editorial pentru iubitorii atrași de tradiții și de frumos. Este un dar prețios, asemenea unei raze de lumină, pe care scriitorul Victor Ion Popa îl oferă din prinosul inimii și ostenelii, din dragoste pentru meleagurile natale, iar cititorii, simt bucuria regăsirii și trăirii vieții satului Dodești de altădată.
Prof. dr. Nicolae Ionescu
