MAI avertizează: certificatele de naștere, căsătorie și deces plastifiate devin nule

0

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenția cetățenilor că plastifierea certificatelor de naștere, de căsătorie sau de deces este ilegală, iar documentele astfel modificate își pierd valabilitatea.

„Credeai că plastifierea documentelor este o bună soluție pentru a ți le păstra intacte? Ei bine, în România nu este legală plastifierea actelor de stare civilă, cum sunt certificatele de naștere, de căsătorie sau deces. Dacă sunt plastifiate, documentele devin nule și fără valabilitate”, au transmis reprezentanții ministerului într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

MAI avertizează că persoanele care prezintă documente plastifiate pot întâmpina probleme în momentul în care le folosesc pentru diverse proceduri administrative, cum ar fi reînnoirea cărții de identitate. „Nulitatea documentelor o constată ofițerii de stare civilă sau funcționarii autorizați”, au explicat reprezentanții instituției.

Soluția, potrivit MAI, este solicitarea unui duplicat. „Soluția este să soliciți un duplicat de la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor din țară sau, dacă te afli în străinătate, de la consulatele române”, au precizat aceștia.

Autoritățile recomandă, în schimb, păstrarea certificatelor într-o folie de protecție, pentru a evita deteriorarea fără a le compromite valabilitatea.