Funcționarii din primăriile de comune sunt pregătiți să intre în grevă generală pe 8 septembrie, nemulțumiți de o prevedere din proiectul de lege privind reforma administrației locale. Aceasta permite ordonatorului de credite să transforme un post ocupat cu normă întreagă într-unul cu jumătate de normă.

„Pe 8 septembrie vom intra în grevă generală, dacă această prevedere rămâne în lege. Nu este o problemă legată de bani sau deficit bugetar, ci de nevoia de răfuială personală a câtorva primari de municipii cu oameni care îi incomodează. Este cea mai veninoasă formă de epurare politică pe care și-o putea imagina cineva – ‘tăierea’ funcționarului public în două, odată cu postul”, a declarat Dan Cârlan, președintele Sindicatului Național SCOR (Sindicatul Național al Salariaților Comunelor și Orașelor) , după consultările de la Palatul Victoria.
Cârlan a explicat că, inițial, sindicaliștii au acceptat ideea ca primarul să poată reduce norma unui post vacant, însă noua formulă vizează inclusiv funcțiile ocupate. „Asta înseamnă o presiune extraordinară de intimidare la adresa funcționarilor publici. La comune nu există această tendință, presiunea vine de la primarii marilor municipii, mai ales asupra celor care asigură legalitatea actelor administrative, execuției bugetare, urbanismului și achizițiilor publice”, a spus liderul sindical.
El consideră măsura „cea mai perversă formă de persecuție”, mai gravă decât destituirea. „Dacă desființezi un post, funcționarul are dreptul la șomaj și la a sta doi ani în Corpul de rezervă. Dacă îl obligi la jumătate de normă, nu are decât să accepte sau să plece fără drepturile garantate de statut. Dorim ca această posibilitate să existe doar pentru posturi vacante, scoase la concurs”, a subliniat Cârlan.
Liderul SCOR a evitat să dea numele primarilor care ar fi propus modificarea, spunând doar că sunt „câțiva primari de municipii”.










