„După ce şi-au părăsit avutul şi au luat calea refugiului, să nu se mărească mâhnirea printr-o primire rece, lipsită de iubire”
(Circulara Ministerului de Interne din aprilie 1944)
Prof. dr. Nicolae Ionescu
În anul 1944, din cauza faptului că Nordul Moldovei a devenit teatru de război, acest teritoriu a fost cel mai încercat de suferințe și nenorociri. În această zonă s-a stabilizat Frontul Iaşi-Chişinău care se înscria, prin durată (martie-august 1944), cât şi prin importanţa strategică, pe lista marilor fronturi din război.
Frontul Iaşi-Chişinău reprezenta o parte din marele front de răsărit care se întindea de la Marea Baltică la Marea Neagră, străbătând şi spaţiul românesc. Prin urmare, Moldova era, în primăvara anului 1944, cea mai încercată zonă a ţării. Astfel, nordul Moldovei care cuprindea judeţele Botoşani, Suceava, Dorohoi şi întinderi mari din judeţele Rădăuţi, Baia, Iaşi şi Roman, în urma retragerii unităţilor hitleriste şi evacuării administraţiei antonesciene, a fost timp de cinci luni sub ocupaţie sovietică. În acelaşi timp, în centrul şi sudul Moldovei, populaţia trăia tensiunea cauzată de neprevăzut, de abuzurile armatei germane, de febra evacuărilor şi de celelalte nenorociri care păreau să nu se mai sfârşească.
În literatura de specialitate s-a exagerat într-o perioadă că agravarea situaţiei economice a judeţelor din nord-estul Moldovei s-a datorat desfăşurării războiului, în genere, distrugerilor provocate de acesta și a ,, jafului armatelor hitleriste în retragere”. Analiza dintr-o persepctivă largă, pe baza documentelor, a situaţiei economice deosebit de grele a judeţelor din nord-estul Moldovei în anul 1944 a permis desprinderea şi a altor cauze care au determinat situaţia menţionată. Avem în vedere, printre altele: înapoierea economică şi caracterul agrar al acestei zone, dezorganizarea produsă atât de evacuarea autorităţilor, întreprinderilor, instituţiilor, cât şi a unei părţi a populaţiei în primăvara şi vara anului 1944 ; pătrunderea, în urma ofensivei declanşate împotriva inamicului, a trupelor sovietice în judeţele Botoşani, Dorohoi, Rădăuţi, Suceava, în aprilie 1944 şi izolarea acestora de restul ţării; obligaţiile numeroase impuse de ocupanţi; folosirea, într-o mare măsură, a căilor de comunicaţie de către sovietici şi aprovizonarea acestora în condiţiile în care produsele agroalimentare deveniseră o raritate pe piaţa internă şi se vindeau la preţuri foarte mari în raport cu puterea de cumpărare a populaţiei; lipsa unor măsuri energice şi urgente de refacere a Moldovei; eforturile deosebite, pentru o zonă ruinată în sprijinirea războiului antihitlerist ş.a.
Înaintarea trupelor sovietice pe teritoriile româneşti a determinat autorităţile antonesciene să pună în aplicare planurile de evacuare. Operaţia de evacuare s-a efectuat masiv în lunile martie-aprilie 1944, în judeţele din nord-estul şi centrul Moldovei.
Privite sub aspectul desfăşurării lor, evacuările din Moldova au cunoscut trei momente, preconizate a fi dispuse într-o ordine de prioritate, dar care, în cele din urmă, nu s-a respectat în totalitate. Astfel, în primul rând trebuiau evacuate unităţile economice şi instituţiile de stat, apoi populaţia, iar în al treilea rând, garnizoanele militare. Datorită precipitării evenimentelor, s-au înregistrat numerose suprapuneri. Intenţia a fost ca operaţiunea de evacuare să se desfăşoare în mod organizat cu o riguroasă coordonare de la Centru. Ea era cunoscută codificat sub numele de Operaţiunea 1111 B şi M, care trebuia să se desfăşoare pe etape. Problema evacuărilor a fost o operaţiune complexă, pregătită din timp, dar una era organizarea şi alta realitatea din zonă.
Evacuarea din estul şi nord-estul Moldovei a avut în vedere oameni şi bunuri materiale. Planurile de evacuare au fost pregătite de Marele Stat Major al Armatei. Obiectivul principal era de a scoate bunurile din faţa inamicului. Dacă evacuarea din Crimeea a avut un caracter preponderent militar, cea din Moldova a fost o evacuare mai mult a administraţiei şi instituţiilor. Problemele legate de evacuare au fost analizate în fiecare şedinţă a guvernului. Astfel, aceasta trebuia să se facă sub comanda nemijlocită a Marelui Stat Major, iar executarea ei revenea Ministerului de Interne. Evacuarea trebuia să se desfăşoare organizat şi unitar. Se remarcă spiritul de ordine și disciplină, că după patru ani de război, regimul antonescian a găsit resursele de a organiza evacuarea în condiţii dificile din apropierea frontului.
Primele acţiuni de pregătire şi evacuare a principalelor întreprinderi au avut loc, după cum era firesc, din extremitatea nordică a Moldovei, operaţiunea extinzându-se treptat spre Sud. Noua destinaţie a unităţilor industriale supuse evacuării, erau oraşele şi satele din sudul şi vestul ţării în zona Sinaia, Bucureşti, Giurgiu. Având în faţă nefasta experienţă din vara anului 1940, când s-au înregistrat multe neajunsuri, de această dată autorităţile antonesciene au luat măsuri din timp, privitoare la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea evacuărilor din prima jumătate a anului 1944. Acestea au avut un caracter oficial, zonele de evacuare fiind comunicate cu claritate de oficialităţi, pe etape şi eşalonat, pe diferite instituţii şi categorii sociale şi de personal, pe un itinerariu bine stabilit.
La sfârşitul anului 1943 şi începutul anului 1944, autorităţile centrale au luat hotărâri decisive în vederea declanşării operaţiunilor de evacuare din nordul Moldovei ,, pentru a da posibilitatea instalării unor importante forţe militare…cât şi pentru a proteja industria locală de iminentele bombardamente aeriene inamice”. Astfel, la 6 ianuarie 1944 a fost transmisă instrucţiunea ,, privind pregătirea şi executarea degajării de bunuri din Bucovina”. Câteva zile mai târziu, prin circulara Ministerului de Interne nr. 4.002 din 10 ianuarie 1944 adresată prefecţilor, primarilor, Jandameriei şi Poliţiei din Moldova cu privire la evacuare în care se precizau instrucţiunile privind realizarea ,, operaţiunii 1.111 B sau M din 15 şi 20 ianuarie a.c.” De asemenea, erau stabilite etapele evacuărilor, precum şi categoriile de personal, de bunuri materiale, întreprinderi şi instituţii. Personalul care depindea de Ministerul de Interne trebuia evacuat, în timp ce evacuarea primarilor, în special din mediul rural, era facultativă. Odată cu evacuarea funcţionarilor plecau şi membrii familiei, luând cu ei strictul necesar de îmbrăcăminte şi hrană Ca urmare a ordinului nr. 196/6-III-1944 se evacuau din judeţul Vaslui anumite categorii sociale: intelectualii, pensionarii, comercianţii, în plasa Roşiorii de Vede – 1. 500 persoane şi în plasa Balaci din judeţul Teleorman 5.600 persoane . ,, După ce şi-au părăsit avutul şi au luat calea refugiului, să nu li se mărească mâhnirea printr-o primire rece, lipsită de iubire, să nu se uite că oltenii şi muntenii în 1917 s-au refugiat în Moldova tot din cauza războiului şi că populaţia acelui colţ de ţară a primit, a găzduit şi a hrănit, cu o largă bunăvoinţă populaţia refugiată. Refugiaţii de atunci şi urmaşii lor au astăzi prilejul să dovedească recunoştinţă către aceia care i-au găzduit acum 27 de ani. Puţinul pe care îl au să-l împartă în două pentru a fi suferinţa mai uşoară”, se menționa în Circulara Ministerului de Interne din aprilie 1944 . De o importanţă deosebită era şi evacuarea valorilor materiale, arhive, tezaure, instalaţii industriale, material tehnic, animale şi mijloace de transport, cereale, materii prime, bunuri de larg consum etc. Evacuarea grânelor, a animalelor şi a populaţiei civile se îndeplinea prin ordine speciale. În cazul personalului evacuat se plătea salariul pe luna curentă şi cea următoare. În Anexa la circulara 4.002 din 10 ianuarie 1944 era prevăzut personalul care se evacuează din comunele rurale şi urbane (obligatoriu notarul şi funcţionarii comunali) din plasă (pretorul, notarul, secretarul), iar din judeţe (obligatoriu prefectul şi subprefectul). Se preciza itinerariul, mijloacele de transport şi bunurile necesare la evacuare.
Deşi succintă, enumerarea de mai sus reflectă, volumul imens de muncă şi energie cerut pentru punerea în „mişcare” a unor cantităţi uriaşe de bunuri, ceea ce a însemnat o vastă acţiune de triere, catalogare, împachetare, asigurarea mijloacelor de transport, de deplasare şi reamplasare la noua destinaţie. În acelaşi timp, e necesar să menţionăm şi faptul că pe toată durata unei asemenea operaţiuni au trebuit asigurate securitatea şi ocrotirea fiecărui bun material.
În aceeaşi perioadă s-a declanşat acţiunea de demontare şi ,, expediere” a unor întreprinderi din centrul Moldovei. Printr-o adresă a Prefecturii Roman, din 10 ianuarie 1944, se menţiona faptul că din oraş ,, a fost evacuată Fabrica de zahăr cu bunurile mai importante”. În luna februarie 1944, la Vaslui şi Piatra Neamţ s-au întreprins măsuri concrete în vederea evacuărilor. În condiţiile înaintării trupelor sovietice evacuările au fost masive după 23 martie 1944. Au fost transportate în alte regiuni ale ţării majoritatea întreprinderilor industriale şi 75% din mărfurile depozitate. Astfel, întreprinderile au înregistrat pagube mari, în urma demontării lor în grabă şi a dispersării instalaţiilor în diferite judeţe ale ţării. Minele de cărbuni din Comăneşti, bazinul petrolifer din Moineşti, minele de mangan de la Iacobeni, Vatra Dornei şi Şarul Dornei au fost închise. Salinele din Tg. Ocna şi-au încetat activitatea.
Lunile premergătoare actului de la 23 august 1944 au fost dramatice pentru orașul Iaşi, datorită evacuării oficiale şi a stabilizării frontului la nord şi sud de vechea capitală a Moldovei. Oraşul a fost prins între armata germană din sud şi armata sovietică din nord. Operaţiunea de evacuare, începută prin ordinul din 23 martie 1944 şi efectuată în primăvara şi vara anului 1944, a dus, prin transportarea în diferite localităţi din ţară, din Oltenia şi Transilvania a principalelor întreprinderi şi instituţii, la dezorganizarea vieţii economice şi sociale. Atelierele C.F.R. Nicolina, Fabrica de Ţigarete, Tribunalul şi Curtea de Apel, Academia de Arte Frumoase, Spitalul ,, Sfântul Spiridon”, Fundaţia Ferdinand, fabricile textile, chimice şi de mobilă etc. au fost evacuate în luna aprilie. Univeristatea ,,Al. I. Cuza” fusese obligată cu o lună mai devreme să se refugieze la Alba Iulia şi tot atunci majoritatea studenţilor au părăsit oraşul. Odată cu aceste măsuri viaţa universitară a fost profund afectată.
Pagube masive au suferit majoritatea întreprinderilor textile din Iaşi, Bacău, Neamţ şi fabricile forestiere din nordul Moldovei, de pe Valea Trotuşului şi Bistriţei, printre care întreprinderile „Italo-Română” din Bacău, Foresta ,, Italo-Română”din Piatra Neamţ ş.a. Aceeaşi soartă au avut fabrica de mobilă, fabrica chimică, întreprinderea de tutun din Iaşi, fabricile ,, Letea” şi ,, Filderman” din Bacău, fabrica de maşini „Energia” din Piatra Neamţ ş.a. Potrivit planului, din oraşul Galaţi urmau a fi evacuate atât maşinile- unelte, materiile prime, arhiva, cât şi o parte din personalul administrativ şi tehnic şi un mare număr de muncitori calificaţi.
La mijlocul lunii ianuarie 1944 erau în pregătire pentru evacuare un număr de 39 de unităţi economice ,, cele mai importante” din Regionala a III-a industrială cu centrul la Iaşi, cuprinzând judeţele Roman, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Operaţiunea de evacuare a întreprinderilor şi instituţiilor a paralizat viaţa economică a zonei. De exemplu, în cele două inspectorate industriale ale Moldovei, Bacău şi Galaţi, exista următoarea situaţie: din 321 de unităţi economice industriale ale Moldovei, 103 îşi încetaseră complet activitatea. Mai erau în funcţiune doar 218. Dintre acestea, 49 de fabrici lucrau cu capacitate redusă.
Cheltuielile foarte mari pentru demontare şi transport, pagubele incalculabile din cauza încetării lucrului la majoritatea întreprinderilor din Moldova, pe o perioadă cuprinsă între trei şi opt luni ( în unele cazuri şi mai mult) au constituit pierderi grele pentru economia naţională şi în special pentru zona de răsărit a ţării. Numărul impresionant de vagoane C.F.R. folosite în operaţiunea de ,, evacuare” denotă dimensiunea uriaşă a acestor eforturi. În multe cazuri au fost folosite camioane, tractoare sau remorci, căruţe etc. pentru transportarea de bunuri evacuabile.
Începând cu luna martie a anului 1944, în plină activitate de evacuare a întreprinderilor şi a instituţiilor din nordul şi estul Moldovei s-a declanşat un val de refugiu al populaţiei, cu salariaţi şi nesalariaţi. În condiţii de foame, boli, frig, lipsă de adăpost, fără posibilităţi de transport şi cazare, are loc un exod continuu al populaţiei, fie în mod organizat, sub controlul autorităţilor, fie pe cont propriu.
Instrucţiunile cu numărul 4.002 din 10 ianuarie 1944 ale Ministerului Afacerilor Interne erau ferme, că nu se va face o evacuare masivă a populaţiei „deoarece trebuia să se asigure continuitatea neamului românesc” și se vor evacua numai ,, elementele tinere”, capabile de luptă, care ar putea fi folosite de inamic. Rămâneau pe loc însă întreprinderile comunale cu funcţionarii, tehnicienii, pompierii şi deţinuţii penitenciarelor. Urma ca toată populaţia care se evacuează să se întreţină prin mijloace proprii şi ea nu va constitui o povară pentru stat.
Prin Ordinul „guvernatorului provinciei Bucovina”, din 13 martie, era anunţată Prefectura Suceava că ,,operaţiunea poate începe de pe acum”. În circulară erau fixate zonele de refugiu ca şi numărul de cetăţeni ce puteau fi deplasaţi, iar bagajul maxim dus de fiecare persoană nu trebuia să depăşească 60 kg. Numai din acest judeţ trebuiau să fie evacuate, într-o primă etapă, 109 350 persoane, urmând a se stabili în judeţul Mehedinţi. În martie-mai 1944 s-au evacuat din faţa înaintării sovietice 82 580 basarabeni şi 32 958 bucovineni, fără a mai socoti zecile de mii de oameni care au plecat pe propria răspundere, neincluşi în planurile de evacuare. Totodată, se făcea precizarea că ,, arhiva Prefecturii și a 48 de comune din judeţul Suceava au fost evacuate în judeţul Arad, în comuna Mândruloc.
Consecinţe dramatice, ca urmare a stabilirii frontului în partea de nord a Moldovei au fost şi în cazul judeţului Botoşani, unde începând cu 9 martie 1944, au avut loc pregătiri intense pentru refugiu. Evacuarea acestui judeţ s-a făcut în mare grabă deoarece soveticii ocupaseră pe neaşteptate comunele Ripiceni şi Movila Ruptă, la 26 martie, astfel că eşalonul al doilea a trebuit să plece în aceeşi zi, imediat după eşalonul întâi, cu o parte a populaţiei şi a instituţiilor din judeţul Botoşani, fiind evacuate în judeţul Argeş. Datorită rapidităţii cu care s-au derulat evenimentele militare, mulţi cetăţeni nu au reuşit să se refugieze, rămânând pe loc, reluându-şi activitatea în condiţiile grele ale ocupaţiei sovietice. Judeţul Baia, fiind unul dintre judeţele expuse în întregime distrugerilor provocate de ostilităţile militare a fost în mare parte evacuat.
Lunile martie şi aprilie au cunoscut o intensificare a operaţiunilor de evacuare. De altminteri, numai în câteva zile de la sfârşitul lunii martie şi începutul celei următoare, au trecut prin gara Roman trenuri însumând 140 de vagoane, în care erau ,, persoane refugiate din Cernăuţi, Vatra Dornei şi Gura Humorului” . O informaţie asemănătoare rezultă şi dintr-o adresă a Prefecturii Bacău, care preciza: „de la data de 31 martie până la 17 iunie prin acest judeţ au trecut un număr de 205 697 persoane refugiate din nordul Moldovei, Bucovina şi Basarabia”. Prin judeţul Covurlui, un alt traseu de scurgere a refugiaţilor spre sud, sud-vestul ţării, au trecut aproape 500 000 persoane.
Greutatea refugiului este cu atât mai dificilă, cu cât cetăţenii încercau să-şi ia cu dânşii o parte din averea lor: provizii de hrană, animale, diferite obiecte, îmbrăcăminte şi alte bunuri agonisite, de care nu se puteau despărţi. În unele situaţii, mai grave, timpul extrem de scurt, determinat de urgenţele militare, a făcut ca mulţi locuitori să nu poată lua cu ei nici strictul necesar.
Numărul evacuaţilor din judeţele Moldovei a fost de ordinul sutelor de mii. O cifră aproximativă este greu de stabilit din cauza absenţei în mare parte a documentelor. Datorită evacuării spontane a autorităţilor şi a stării de dezordine instalate nu s-au putut consemna multe din datele necesare cercetării. Sinteze utile referitoare la evacuări au întocmit şi autorităţile militare, cu inconvenientul că acestea înglobau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, suprapunându-se cu informaţiile oficiale oferite de prefecturi. Marile unităţi, în organizarea lor cuprindeau două, trei sau mai multe judeţe întocmind rapoarte ca atare. Spre exemplu, Corpul V Armată a întocmit „o situaţie generală a tuturor persoanelor, a vietăţilor şi materialelor care urmau a se evacua în faza a doua din judeţele Neamţ, Bacău şi Putna, unde sunt cuprinse cantităţile de bagaje, arhive, tezaure, aparatură, mijloace de transport” etc.
Dacă sub aspect organizatoric evacuările au decurs mai mult sau mai puţin satisfăcător, urmările lor au fost zguduitoare, prin suferinţele şi pierderile pe care le-au provocat, prin trauma psihică suportată de refugiaţi şi de locuitorii care au venit în contact cu dânşii, participând deopotrivă la durerea lor..
Populaţia evacuată din spaţiul în care pătrunseseră trupele sovietice, precum şi din zona frontului a găsit găzduire şi adăpost nu numai în sud-vestul ţării, aşa cum se cunoaşte, dar un aspect mai puţin cunoscut, în multe cazuri, Moldova a fost primitoare de sinistraţi din Basarabia şi Bucovina de Nord, din centrul şi sudul ţării. Numeroşi refugiaţi s-au stabilit, pentru o durată mai mică sau mai mare, astfel încât teritoriul Moldovei devenise zonă sinistrată şi zonă primitoare de sinistraţi, ceea ce dă noi dimensiuni acestei probleme. De exemplu, Prefectura Roman raporta, la 25 mai 1944, organelor superioare, faptul că în judeţ se aflau numeroşi refugiaţi. În judeţul Neamţ s-au stabilit, de asemenea, refugiaţi veniţi din judeţele afectate de front. În acelaşi timp, judeţul Neamţ avea proprii lui sinistraţi de război (35 000 persoane) evacuaţi din nordul judeţului şi stabiliţi în comunele din sud sau în zona muntoasă mai puţin expusă distrugerilor. Judeţul Bacău, situat pe artera principală de mişcare a refugiaţilor, ca şi judeţul Roman, au fost gazde a numeroşi sinistraţi, iar autorităţile respective îşi puneau problema asigurării de condiţii pentru adăpost. La data de 23 iunie erau stabiliţi temporar în judeţul Bacău 7 480 oameni.
Manifestări de omenie şi solidariate au dovedit toate judeţele situate în calea refugiaţilor. În acelaşi timp, trebuie relevat faptul că oricât de primitoare ar fi fost gazdele, fie ele din Moldova, fie din celelalte regiuni ale ţării, cu greu ar fi putut alina suferinţele refugiaţilor. Astfel de dureri sunt redate prin cuvintele celor care le-au suportat. ,,Toţi locuitorii din satul Boureni, comuna Moţca, din judeţul Baia, am fost evacuaţi în timp de trei ore, în ziua de 9 aprilie 1944, rămânându-ne tot avutul nostru, în mânile armatei. Măsurile determinate de lupte au dus şi la evacuarea locuitorilor satelor Sodomeni, Vereşani, Miroslăveşti şi oraşul Paşcani în mare parte. Autorităţile şi martorii oculari semnalau, de asemenea, situaţii dramatice, arătându-se impresionaţi de convoaiele triste, pedestre ale refugiaţilor români.
Populaţia refugiaţă ajunsă într-o regiune, depindea de autorităţile aflate în alte regiuni, întâmpina dificultăţi şi neajunsuri privind asigurarea unor condiţii de trai corespunzătoare. Autorităţile judeţului Suceava, de pildă, au fost evacuate în opt judeţe diferite, iar populaţia civilă în judeţul Mehedinţi. Refugiaţii erau nemulţumiţi că au fost abandonaţi de autorităţile lor comunale şi chiar judeţene, fiind lăsaţi la voia întâmplării. De multe ori, panica refugiului era aşa de mare, încât mulţi funcţionari de stat şi-au părăsit posturile înainte de vreme şi din acest motiv ţăranii îşi vindeau vitele, întrucât le era teamă „de o eventuală evacuare”. De obicei, vitele vândute erau destinate sacrificării, fapt ce a dus la scăderea şeptelului şi la apariţia foametei, deoarece laptele era unul din puţinele alimente la îndemâna populaţiei. În acest sens, în comunele afectate de front, o mare parte din vite „au fost consumate”.
Un moment tragic pentru populaţia refugiată a fost bombardamentul aviaţiei americane din 4 aprilie 1944. În Gara de Nord (Bucureşti) „se aflau multe trenuri cu refugiaţi din Moldova” și bombardamentele au făcut aproximativ 5 000 de victime (morţi şi răniţi) din rândul celor ce scăpaseră de urgia frontului.
Operaţiuni de evacuare au avut loc şi în zona din nordul Moldovei unde intrase armata sovietică. În perioada aprilie-august 1944, în judeţele Baia, Iaşi, Suceava şi Rădăuţi au fost efectuate numeroase „strămutări” de populaţie din zona frontului spre interior, în spatele frontului. Drama evacuărilor a fost resimţită şi aici ca, şi în cazul exemplelor prezentate mai sus. În timp ce în restul Moldovei, erau încă trupele germane, populaţia evacuată de armată sau din proprie iniţiativă lua direcţia sud, cea din zona ocupată de trupele sovietice era dirijată spre centrul acestei zone, Botoşani. Era prin urmare şi un alt refugiu în interiorul judeţelor ocupate de sovietici din cauza luptelor dintre cele două armate, iar pendulările liniei frontului puneau în pericol populaţia localităţilor din zonă.
Ceea ce se impune a fi evidenţiat în cazul de faţă este situaţia deosebită şi suferinţele îndurate de oamenii acestor locuri, în postura de evacuaţi sau gazde. Numai judeţul Botoşani, spre exemplu, a adăpostit în perioada iunie-octombrie 1944, peste 150 000 de locuitori din judeţele Iaşi, Baia şi Suceava. Un document emis de Prefectura Judeţului Botoşani, preciza, între altele, că „după sosirea Armatei Roşii, oraşul a fost populat de un număr însemnat de străini, evacuaţi din zona frontului”. Cu toată bunăvoinţa, majoritatea localităţilor destinate să primească refugiaţi nu puteau răspunde pozitiv acestei cerinţe deoarece nu aveau posibilităţi. De multe ori, primăriile cereau să nu li se mai repartizeze evacuaţi ,, deoarece satele s-au ocupat complet atât cu refugiaţi, cât şi cu armata sovietică”.
Drama evacuărilor era resimţită pretutindeni în Moldova. La Iaşi, lumea era în panică aşteptând intrarea ruşilor. Pe şoseaua Iaşi-Vaslui-Bârlad-Mărăşeşti şi de aici la Bucureşti convoaiele de camioane şi căruţe se ţineau lanţ . ,, Timpuri de bejenie, cum nu s-a mai pomenit” – conchidea Ioan Hudiţă în Jurnalul politic
Impresionant este faptul că numeroşi evacuaţi, negăsind loc în comunele şi satele spre care erau dirijaţi s-au năpustit să ajungă la noua destinaţie şi din lipsă de mijloace de transport au rămas vreme îndelungată în păduri şi islazuri. Adesea, coloanele de refugiaţi erau dirijate de la o comună la alta, pribegind zile în şir şi staţionând sub cerul liber. Acest neajuns se datora atât imposibilităţilor de organizare, precum şi numărului mare de refugiaţi în raport cu cel al localnicilor care aveau de găzduit şi trupele sovietice. De remarcat este şi faptul că în rândurile refugiaţilor şi localnicilor bântuia pelagra şi tifosul exantematic, agravând şi mai mult situaţia locuitorilor.
Evacuările, cu toate suferinţele şi pierderile înregistrate au constituit doar un aspect al situaţiei dificile în care a fost adusă populaţia Moldovei. Ele au întrerupt cursul firesc al vieţii şi activităţii oamenilor acestor locuri, aruncându-i în pribegie, în lipsuri de tot felul şi într-o existenţă incertă.
Evacuarea întreprinderilor şi instituţiilor a atras după sine şi concedierea a numeroşi muncitori şi salariaţi. În unele cazuri patronii, ori administraţiile unităţilor neevacuate s-au refugiat în grabă şi pe ascuns au părăsit fabricile fără să achite lucrătorilor drepturile băneşti pentru munca prestată.
Moldova a suferit extrem de mult din cauza faptului că au fost operaţiuni de război în această zonă. Pe acest teritoriu s-au desfăşurat, în perioada aprilie-august 1944, operaţiunile frontului Iaşi-Chişinău care au provocat mari pagube locuitorilor. În noaptea de 8-9 aprilie 1944, oraşul Botoşani a fost bombardat de aviaţia germană. Oraşul Iaşi a fost afectat de bombardamente, iar târguri ca: Paşcani, Podu Iloaiei, Băceşti, Târgu – Frumos şi altele au fost parţial distruse de război. În noaptea de 24 august 1944, oraşul Galaţi a fost supus la trei bombardamente de către aviaţia germană, care a lansat bombe explozive şi incendiare, fiind distrus în proporţie de 40%, provocându-se mari pagube materiale şi multe victime omeneşti.
În judeţele Moldovei au avut loc şi abuzuri ale trupelor germane faţă de autohtoni. Întrucât aici ponderea lor era mai mare datorită frontului, în comparaţie cu restul ţării, impactul a fost mai dur. Cataloagele statistice speciale redau dimensiunile reale ale abuzurilor săvârşite de trupele germane pe teritoriul din răsărit al ţării noastre.
Într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri, din vara anului 1944, subsecretarul de stat al aprovizionării armatei, generalul I. Arbore, remarca faptul că „din fiecare judeţ al Moldovei s-au ridicat bunuri în valoare de 180 milioane lei”. Dacă în atenţia demnitarului român ar fi fost întregul spaţiu al Moldovei s-ar totaliza o sumă de peste 5 miliarde lei. Este posibil, însă, să se fi luat în calcul doar o parte din judeţele Moldovei. Chiar şi în această situaţie, suma pagubelor este foarte mare: peste trei miliarde lei. Este elocvent, de asemenea, şi raportul Prefecturii Iaşi adresat Comandamentului Marii Unităţi, la data de 10 aprilie 1944, în care se menţiona că ,, aproape 90% din locuinţele particulare evacuate de proprietari au fost devastate şi jefuite”.
Distrugerile războiului au afectat şi alte oraşe ale Moldovei, în perimetrul cărora s-au înregistrat pierderi greu de evaluat. De pildă, o situaţie a oraşului Vaslui întocmită după desfăşurarea evenimentelor din vara anului 1944 redă faptul că judeţul Vaslui a fost afectat mai puţin de pe urma războiului în comparaţie cu alte judeţe ale Moldovei. Însă în oraş au fost distruse 315 imobile, faţă de numai 108 în restul judeţului. Oraşul Paşcani a fost în mare parte distrus; astfel, peste 50% din clădiri au fost transformate în moloz, iar restul avariate parţial.
Distrugeri mari a cunoscut şi fosta capitală a Moldovei – oraşul Iaşi. La sfârşitul lunii august 1944 acesta avea peste 1 800 de clădiri distruse în întregime și 500 erau grav avariate. Ziarul ,, Moldova Liberă” menționa în toamna anului 1944 despre un Iaşi acoperit de fum, cu dărâmături şi cadavre. Populaţia care se mai afla în oraş era lipsită de apă, lumină, pâine, medicamente etc.. Contemporan cu aceste dramatice evenimente, Mihail Sadoveanu relata, în primăvara anului 1945, despre situaţia străvechii urbe ,, cu case şi curţi legate de cultura Moldovei, a românismului, de mişcările generoase naţionale şi sociale”. Iaşul, care a dat atâtea valori poporului român, oraşul declarat Erou după primul război mondial, a fost sortit să cunoască din plin distrugerile războiului.
Efectele dezastruoase ale războiului s-au făcut resimţite, cu toată puterea, în cele mai diverse domenii economice din Moldova care au „fost paralizate”. Documentele de arhivă, precum şi lucrări speciale pun în evidenţă dezorganizarea bazinului petrolier al Văii Trotuşului, a transporturilor feroviare şi rutiere. Au fost distruse mari porţiuni de linie ferată pe diferite trasee, cât şi depourile feroviare Paşcani, Iaşi, Bacău, Adjud sau cele din nordul regiunii.
Zonă preponderent agricolă, Moldova, a fost grav afectată şi agricultura a avut de suferit pe toată durata anului 1944. Lipsa braţelor de lucru, din cauza masivelor concentrări, a evacuărilor şi mobilizării la munci forţate, scoaterea din circuitul agricol a unor întinse suprafeţe arabile, au făcut ca dezastrul să se resimtă şi în acest sector la fel ca în industrie. Începând cu data de 15 mai 1944 s-a hotărât ca lucrările agricole din Moldova să se execute sub control militar. Şeptelul a suferit şi el pierderi care s-au răfrânt grav asupra agriculturii din zonă, îndeosebi asupra gospodăriilor mici şi mijlocii. Cel mai greu au fost lovite judeţele Suceava, Iaşi, Dorohoi, Neamţ şi Roman.
Situaţia economică şi financiară a unor judeţe devenise atât de dificilă, îndeosebi a celor din nord, încât era îndreptăţită afirmaţia dintr-un raport al Serviciului Administrativ al Prefecturii Iaşi că ,, pentru câteva judeţe viaţa economică a fost paralizată pentru un an întreg”. Tot în judeţul Iaşi comunele nu aveau bani la buget fiindcă nu s-au făcut încasări ,, din cauza atâtor nenorociri ce s-au abătut asupra locuitorilor”.
În şirul nesfârşit al distrugerilor, provocate de război trebuie amintite şi cele din domeniile învăţământului, culturii şi sănătăţii. Operaţiunile militare din primăvara anului 1944 au determinat ca zona Moldovei să fie declarată teatru de război, iar anul şcolar să se încheie în martie, pentru ca elevii să poată pleca cu părinţii în refugiu. Multe şcoli au fost evacuate în sudul ţării şi Ardeal, iar altele distruse. În vagoane de marfă, insuficiente ca număr, au fost îngrămădite toate bunurile şcolilor: material didactic, mobilier, laboratoare, biblioteci etc. Majoritatea convoaielor cu bunurile şcolilor au fost surprinse de sângerosul bombardament din 4 aprilie 1944, la Bucureşti şi pe Valea Prahovei. Aşa s-au distrus, împrăştiat sau ars arhivele şcolilor din judeţele Vaslui, Fălciu şi Tutova. Liceul „Gh. Roşca Codreanu“ din Bârlad a rămas numai cu o parte a registrelor matricole, iar arhivele inspectoratelor şcolare din aceste judeţe au fost distruse aproape în totalitate. Numeroşi învăţători şi profesori s-au refugiat din timp, lăsând de cele mai multe ori şcolile şi elevii fără cadre. O astfel de situaţie s-a întâlnit și la Roman, unde la data de 11 mai 1944 ,, nu mai exista nici un învăţător, profesor sau vreun organ al inspectoratului şcolar”. În alte cazuri, strictul necesar al unor profesori din Vaslui cu greu ajungea la destinaţie.
În acelaşi timp, au părăsit localităţile, evacuându-se cu părinţii un mare număr de elevi, încât şcolile, acolo unde mai funcţionau, nu mai puteau realiza cifra de şcolarizare. Un exemplu elocvent îl oferă judeţul Fălciu unde, la data de 1 august 1944, nu au putut fi înscrişi decât 35 de elevi pentru cele cinci şcoli secundare din oraşul Huşi. În iulie 1944, în judeţul Roman „localurile de şcoli erau degradate sau ocupate de armată”. În vara aceluiaşi an, nouă şcoli din oraşul Galaţi erau ocupate de către armata germană.
Numărul şcolilor distruse a fost mare. Numai în judeţul Iaşi se aflau în stare de ruină peste 40 de unităţi şcolare. În vara anului 1944, în judeţul Vaslui, din 204 şcoli primare, 12 au fost distruse, iar 28 grav avariate. Situaţii asemănătoare se întâlnesc şi în celelalte judeţe ale Moldovei; în cele 16 judeţe ale acestei provincii au fost distruse 276 de şcoli.
Din cauza operaţiunilor militare, unele instituţii şcolare au fost trasnformate, în 1944, în cazărmi şi spitale, cursurile fiind închise. Astfel, liceul “Cuza-Vodă” din Huşi a fost ocupat de armată, iar mobilierul şi cărţile bibliotecii au fost aruncate în stradă.. De asemenea, începând cu martie 1944, în condiţiile pătrunderii trupelor sovietice pe teritoriul ţării noastre, pe baza ordinelor date de Mareşal, s-au primit instrucţiuni şi pentru evacuarea unităţilor şcolare din oraşul Iaşi. Astfel, evacuarea Liceului-Internat ,,Costache Negruzzi” s-a făcut în comuna Balint, judeţul Severin.Tot acum este evacuat liceul teoretic „Cuza Vodă” din Huşi la Aiud. Pe traseu o mare parte din arhivă şi din obiectele personale ale profesorilor au fost distruse în gara Bucureşti -Triaj de bomardamentele din aprilie, aşa cum se arată în raportul directorului liceului către Inspectoratul Şcolar Regional Iaşi cu sediul în comuna Merişani, satul Borleşti, judeţul Argeş.Vestita clădire a Academiei Mihăileane din Iaşi a fost ocupată de soldaţii germani, iar Palatul Administrativ ( azi Palatul Culturii) din Iaşi devenise sediul armatelor germane care l-au deteriorat. La Fundaţia ,, Ferdinand” (actuala Bibliotecă Centrală Universitară ,, Mihai Eminescu”) din Iaşi a fost distrus mobilierul. A fost devastată Universitatea ,, Al. I. Cuza” şi alte instituţii culturale ieşene.
Moldova prezenta, în anul 1944, un tablou zguduitor din punct de vedere al asistenţei sanitare şi bolilor ce au luat proporţii îngrijorătoare. Cea mai răspândită şi ameninţătoare boală a fost tifosul exantematic. O statistică, întocmită pe luni şi pe judeţe de Inspectoratul General Sanitar Iaşi, reliefează că, din ianuarie până în decembrie 1944, s-au înregistrat 2 888 cazuri de tifos exantematic în judeţele Bacău, Fălciu, Iaşi, Neamţ, Roman şi Vaslui. Cazurile semnalate ne determină să avem în vedere existenţa lor şi în celelalte judeţe, iar înregistrarea lor era îngreunată de numărul redus al cadrelor medicale – unele dintre ele fiind concentrate pe front, iar cele rămase la posturile lor s-au evacuat în condiţiile stabilizării frontului în Moldova. Există unele sesizări ale autorităţilor, care reclamau absenţa personalului medical şi al medicamentelor. În judeţul Fălciu, de pildă, în luna mai 1944 se afla un singur medic în tot judeţul. Este de relevat faptul că starea gravă din punct de vedere sanitar a Moldovei, s-a menţinut şi în anii următori, deoarece urmările războiului s-au resimţit în această zonă mult mai puternic decât în restul ţării.
Așadar, situaţia social-economică a Moldovei s-a agravat simţitor în primăvara şi vara anului 1944, pentru că teritoriul de la est de Carpaţi a devenit zonă de confruntări militare cu mari distrugeri de bunuri materiale şi de pierderi omeneşti.
În acelaşi timp, partea de nord a Moldovei a fost folosită de sovietici pentru pregătirea ofensivei din 20 august 1944, frontul Iaşi-Chişinău înscriindu-se în marile fronturi ale celui de-al Doilea Război Mondial cu însemnătate militară deosebită. Totodată, acum 80 de ani, în acestă parte a Moldovei s-a creat o situaţie particulară din punct de vedere social-economic, militar şi administrativ, determinată de ocupaţia sovietică.
Bibliografie selectivă
D. J. A.N Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Suceava, Vrancea, Vaslui, Fondul Prefecturii.
Mihai Irimiea, 23 August 1944. Consecinţe economice, Ploieşti, 2002.
Romulus Cordescu, în vol. Liviu Vălenaş, În culisele negocierilor cu Uniunea Sovietică, 1934-1947.Convorbiri cu Alexandru Danielopol, Bucureşti, 2001.
Marin Radu Mocanu (coord.), România şi Armistiţiul cu Naţiunile Unite. Documente, vol II, Arhivele Naţionale, Bucureşti, 1995,
Flori Stănescu, Dragoş Zamfirescu, Ocupaţia sovietică în România. Documente 1944-1946, Bucureşti,1998.
