După ce, în ultimii 20 de ani, a funcționat în incinta Pavilionului TBC, Secția Psihiatrie, adică o clădire în stare avansată de degradare, Centrul de Sănătate Mintală (CSM) din cadrul Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad s-a mutat într-un nou spațiu. Este vorba despre un container metalic similar celui în care funcționează de câțiva ani Pavilionul Administrativ al unității spitalicești, ce a fost amplasat pe spațiul verde din fața Pavilionului TBC.

Măsura a fost luată de conducerea spitalului și autoritățile locale întrucât era necesară optimizarea circuitelor funcționale pentru spitalizarea continuă și de zi, lucru imposibil în vechiul imobil. Astfel, în urma discuțiilor dintre managerul spitalului, Ciprian Feraru, și primarul Dumitru Boroș, edilul orașului a propus Consiliului Local alocarea sumei necesare separarii celor două secții.
Noul spațiu al CSM este realizat din module tip container, pe o suprafață de 90 metri pătrați, suficient cât să găzduiască cele două cabinete de consultații, două de Psihologie, o sală de tratament și grupuri sanitare. Costurile s-au ridicat la suma de 326.000 lei. Dotările interioare (mobilier, aparatură etc.) au fost suportate de spital.
„Este o investiție care a decongestionat considerabil Secția Psihiatrie și care le va asigura pacienților de aici, cât și celor care se adresează CSM, confort și discreție. Situația spitalului bârlădean este una complicată. Netratate la timp, problemele care au apărut de-a lungul anilor în această unitate s-au acutizat, devenind de nerezolvat în anumite cazuri. În 2016, când am devenit primar, am găsit un spital înglodat în datorii, funcționând în spații unele de-a dreptul insalubre. Am considerat că spitalul trebuie salvat și, chiar dacă mai sunt multe de făcut, municipalitatea a alocat de la bugetul local, în tot acest timp, aproximativ 13 milioane de lei, adică 2,6 milioane de euro”, a declarat primarul Boroș.









