„Justiția nu se găsește în lucruri, ci în noi.” – proverb francez
În Anul Domnului 2022, la 1 ianuarie, s-au împlinit 190 de ani de la intrarea în vigoare în Moldova a Regulamentului Organic, impus de Rusia țaristă ca putere protectoare. Deși această lege cu valoare constituțională, accentua influența marelui vecin de la Răsărit în Principate, contribuia la modernizarea instituțiilor statului în spațiul românesc extracarpatic, inclusiv pe meleagurile vasluiene.
Încercăm să prezentăm aspectele importante ale dezvoltării vieţii administrative şi juridice în oraşul Vaslui în secolul al XIX-lea, arătând condiţiile care au făcut ca localitatea să devină peste un veac, dintr-un mic târg un orăşel, unde semnele modernizării erau evidente în primele decenii ale secolului următor. Transformările urbei ţin de spiritul epocii și s-au înfăptuit în contextul dezvoltării întregii lumi româneşti, fiind determinate de reformele care au cuprins societatea sub aspect instituţional, cultural şi mental. Ele au schimbat viața social-economică și politică, fiind inițiate de oamenii politici cu idei liberale ce visau o Românie asemănătoare cu ţările din vestul Europei, dar transformările nu erau înţelese decât parțial de elita conservatoare.
În prima parte a secolului al XIX-lea, spaţiul vasluian ca întreaga societate românească, a cunoscut o anumită dezvoltare sub aspect administrativ – edilitar în cadrul statului moldovean, iar în a doua jumătate a veacului evoluția instituțională se amplifica după unirea de la 1859.
Localitatea Vaslui în prima jumătate a secolului al XIX-lea era reşedinţă de ţinut din “Ţara Moldovei”. Trebuie menționat că din vechime, Moldova a avut o organizare administrativ-teritorială bazată pe ţinuturi, sistemul fiind reformat în timpul domnului fanariot Constantin Mavrocordat. De la înfiinţarea lor şi până la mijlocul secolului XVIII, ţinuturile din Moldova nu erau împărţite în subunităţi admistrativ-teritoriale, fapt care îngreuna activitatea dregătorilor. În anii 1741-1743, pe când domnea a doua oară în Ţara Românească a Moldovei, Constantin Vodă-Mavrocordat a înfăptuit o reformă administrativă, împărţind fiecare ţinut în câteva ocoale. Conducătorii acestora, numiţi ocolaşi, se subordonau direct ispravnicilor de ţinut. Cel mai important slujbaş al Domnului din ţinut era Ispravnicul. El guverna acum în interiorul ţinutului cu sprijinul ocolaşilor. Aceştia practic, reprezentau la Vaslui întreaga autoritate centrală și în prima jumătate a secolului XIX. Înainte de reforma lui Constantin Mavrocordat, ţinuturile se aflau sub autoritatea unor înalţi dregători precum: pârcălabii, staroştii, serdarii şi marii căpitani de margine. Conform reformelor administrativ-teritoriale ale lui Constantin Mavrocordat, ispravnicii de ţinuturi aveau în subordinea lor pârcălabii, vorniceii şi vătămanii satelor desemnaţi dintre locuitorii mai înstăriţi. Ţinutul Vaslui începând cu anul 1774 cuprindea teritoriul din nordul actualului judeţ Vaslui şi din sudul judeţului Iaşi. Acest ţinut al Vasluiului avea patru ocoale: Ocolul Crasnei, Ocolul Mijlocului, Ocolul Stemnicului și Ocolul Fundului. Oraşul Vaslui făcea parte în acea vreme din Ocolul Stemnicului.
În 1803, Ţinutul Vaslui a fost împărţit în cinci ocoale: Ocolul Crasnei, Ocolul Mijlocului, Ocolul Stemnicului, Ocolul Fundului de Sus şi Ocolul Fundului de Jos. Reşedinţa de ţinut era tot în Ocolul Stemnicului. Se păstrează această organizare până la jumătatea secolului al XIX-lea.
Cât despre conducerea târgurilor din Moldova, inclusiv a târgului Vaslui, amintim că în vechime aceasta era încredinţată unui reprezentant al obştii, numit „şoltuz”, ales anual şi confirmat de Domnul Moldovei, care conducea oraşul cu ajutorul unui consiliu ales, format din 12 pârgari. Încetul cu încetul, aceşti dregători aleşi de obşte au fost înlocuiţi în secolul al XVIII-lea cu dregători desmnaţi de domnie. Ei s-au numit iniţial vornic de târg (se ocupau de încasarea veniturilor locuitorilor şi cu judecarea proceselor între aceştia), având în subordine pe armaşii de târg (încasatorii de taxe) şi căpitanii de târg. Ulterior, vornicii au fost înlocuiţi de căpitanii de târg și erau numiţi în funcţie de marele hatman.
La începutul secolului al – XIX-lea, la Vaslui identificăm o nouă organizare a administraţiei locale şi amintim că în fruntea Ţinutului Vaslui erau numele unor boieri din familii de vază ai Moldovei: „…şi aşa, la 1 aprilie 1810 după slujbă m-au făcut ispravnic la Cârligătură, la Vaslui şi Fălciu, iar de acolo iarăşi la Vaslui, tot ispravnic de laolaltă am fost…”. Acesta era boierul Toader Buhuşi. Odată cu anul 1829, oraşul ca şi întreaga ţară, intra într-o nouă fază de dezvoltare, din punct de vedere social-economic, cultural și administrativ-edilitar. Astfel că Regulamentul Organic elaborat în decursul anilor 1830-1831 şi intrat în vigoare la 1/13 ianuarie 1832, cuprindea importante prevederi cu privire la administrața oraşelor, fiind considerat un cod de legi de o importanţă deosebită în opera de modernizare a Principatelor. Acesta prevedea înfiinţarea în fiecare capitală de ţinut de „sfaturi municipale”. De aceea, erau numite şi Sfaturi Orăşeneşti, alcătuite din cinci membri proveniţi din rândul orăşenilor cu vârsta între 30 şi 65 de ani. Ei posedau proprietăţi în vatra şi moşia oraşului, fiind aleşi din rândul staroştilor corporaţiilor de meşteşugari şi negustori. Preşedintele Sfatului Orăşenesc era desemnat de către Adunarea Obştescă a Ţării. Sfatul era ales anual până la 1848, iar după acest an, din doi în doi ani. Sfatul Orăşenesc avea atribuţii de ordin administrativ şi economic care priveau oraşul. Atribuţiile Sfatului Orăşenesc se refereau la întocmirea planului aşezării urbane, la stabilirea hotarelor privind moşia oraşului, la numerotarea caselor și la delimitarea celor două cvartale. În Vaslui existau două cvartale: alb şi roşu. Alte atribuţii ţineau de alinierea şi pavarea străzilor, asigurarea curăţeniei, a salubrităţii, a iluminatului public, a corpului de pojarnici (pompieri), alimentarea oraşului cu apă şi crearea unui buget cu venituri şi cheltuieli. La Vaslui „cel mai vechi buget cunoscut pentru oraşul Vaslui era din 1842 şi consemna la venituri suma de 2.438 lei şi 30 de bani”. În anul 1843, bugetul ajunge la suma de 4.548 lei şi 60 de bani din care au fost cheltuiţi 1.524 lei. În 1856 exista un buget orăşenesc de 9.314 lei din care se cheltuie 8.486 lei, iar în 1859 era un buget de 10.056 lei şi 33 bani, cu o sumă de cheltuieli de 9.681 lei şi 28 bani. Sfatul Orăşenesc se constituie în Vaslui la 29 decembrie 1831, fiind organizat de Isprăvnicia Ţinutului Vaslui din ordinul Divanului Împlinitor. În această perioadă, oraşul se afla sub povara drepturilor feudale pe care familia Ghica le avea asupra oraşului, drepturi care practic grevau asupra bugetului oraşului. Astfel, în timp ce bugetul urbei la mijlocul secolului al XIX-lea era de 10.056 lei, veniturile familiei Ghica Şubin provenite din avutul oraşului se ridicau la circa 73.985 lei, deci era de şapte ori mai mare. Acest fapt a dus în mare parte la blocarea dezvoltării oraşului în epoca modernă.
– va urma –
Prof. dr. Nicolae Ionescu
Bibliografie selectivă
– Andronic, Alexandru, Ciobanu, Mihai, Necula, Petru-Cronica Vasluiului, Editura Publirom, Bucureşti, 1999.
– Baban, Ioan, Univers cultural şi literar vasluian, Dicţionar, Editura Pim, Iaşi, 2008.
– Gh. Ghibănescu, Vasluiul – studiu şi documente, Editura Viaţa Românească, Iaşi, 1926.
– Necula, Petru, Ciobanu, Mihai – Dicţionarul personalităţilor vasluiene, Editura „Cutia Pandorei”, Vaslui – 2001.
– Paul Zahariuc în colaborare cu Lucian–Valeriu Lefter, Vasluiul de la târg la oraş, Editura PIM, Iaşi, 2014.
