Bugetul municipiului Vaslui, care va fi discutat în ședința Consiliului Local de mâine, merge, în proporție de 52,67% – 168,29 milioane de lei, către dezvoltare, în vreme ce 47,33% – 151,2 milioane, este alocat funcționării. În pofida cheltuielilor mari cu asistența socială – 40,37 milioane lei, cu sănătatea – 5,9 milioane sau cu învățământul – 27,4 milioane, cea mai mare sumă din bugetul acestui an este dedicată transporturilor, Primăria fiind implicată în două proiecte majore pentru extinderea rețelei (111 milioane lei) și contruirea unui depou (36,7 milioane lei).

Bugetul municipiului Vaslui este unul axat pe dezvoltare în acest an, consilierii locali urmând să discute, în ședința de mâine, un proiect de buget pe anul 2022 în care secțiunii care privește investițiile îi este alocată o proporție de 52,67% din buget, adică suma de 168,29 de milioane de lei, în vreme ce secțiunii de funcționare îi este alocată o proporție de 47,33%, respectiv suma de 151,2 milioane de lei. La continuarea investițiilor în oraș a contribuit, fără îndoială, și modul în care vasluienii au înțeles să-și achite datoriile către municipalitate, gradul de colectare a taxelor și impozitelor locale fiind anul trecut mai mare decât în anul precedent – 99,39% față de 92,16%, anul trecut primăria strângând de la populație suma de 36, 27 milioane lei, spre deosebire de anul precendet, când a fost colectată suma de 31,72 milioane lei. Anul acesta suma colectată din impozite și taxe locale reprezintă 14,21% din totalul veniturilor acestui buget.
„Secţiunea de dezvoltare în sumă de 168.293.000 lei cuprinde cheltuielile de capital şi proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 şi reprezintă 52,67% din total buget local”, se precizează în proiectul de buget propus Consiliului Local de către Executiv în ședința de mâine. „Secţiunea de funcţionare în sumă de 151.238.000 lei, reprezintă 47,33% din total buget local şi cuprinde cheltuieli de personal, cheltuieli cu bunuri şi servicii, subvenţii, serviciul datoriei publice locale, transferuri şi alte cheltuieli”, se mai precizează în document.
Cea mai importantă sumă din bugetul acestui an va merge către modernizarea transporturilor de călători în oraș, Primăria fiind implicată în două proiecte majore în acest sens: „Proiect de extindere a rutelor traseelor şi staţiilor pentru transportul public de călători”, prin care se urmărește achiziționarea de troleibuze și autobuze hibrid, proiect în valoare de 111 milioane de lei, și „Proiect de realizare depou pentru transportul public”, în valoare de 36,7 milioane lei.
Cele mai importante cheltuieli ale municipalității în acest an vor fi dedicate asistenței sociale – 40,3 milioane lei, culturii, recreerii și religiei – 30,46 milioane lei, învățământului 27,42 milioane lei sau protecției mediului – 18 milioane lei.
În cadrul secțiunii de funcționare, secțiunea cea mai importantă este cea de „bunuri și servicii” – 68,44 milioane lei, urmată de cheltuielile de personal – 36,88 milioane lei și ajutoarele sociale – 16,42 milioane de lei.
„Cheltuielile cu bunuri şi servicii reprezintă un procent de 45,26% din totalul secţiunii de funcţionare. În cadrul acestora, ponderea cea mai mare o au cheltuielile pentru întreţinere şi gospodărie (utilităţi), inclusiv la activitatea de învăţământ,
întreţinerea străzilor şi a spaţiilor verzi, salubritate, reparaţii curente, social-culturale şi sportive, hrana şi medicamentele persoanelor asistate”, se explică în reportul de specialitate realizat de aparatul Primăriei pentru a fundamenta proiectul de buget.
„Secţiunea de dezvoltare cuprinde cheltuielile de capital finanţate din fonduri proprii şi proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2014–2020”, se arată în respectivul ducument, care detaliază cu cele mai importante proiecte care se desfășoară în acest an:
„Proiect de extindere a rutelor traseelor şi staţiilor pentru transportul public de călători”, realizat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în valoare de 111 milioane lei, „Proiect de realizare depou pentru transportul public”, implementat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în valoare de 36,75 milioane lei, „Reconversia unui teren degradat din zona Copou în zonă verde și de agrement”, realizat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în valoare de 14,27 milioane de lei, „Îmbunătățirea regenerării fizice şi socio-economice a comunităţii din zona marginalizată – „Case sociale Str. Octav Băncilă – Vaslui”, implementat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, de 3,88 milioane de lei, „Extinderea infrastructurii pentru educaţie antepreșcolară din Municipiul Vaslui – construcţia şi dotarea unei creşe noi în
municipiul Vaslui”, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, proiect în valoare de 7 milioane de lei, „Extinderea infrastructurii pentru educaţie preșcolară din Municipiul Vaslui – construcţia şi dotarea unei grădiniţe pentru copii în municipiul
Vaslui (str. Ştefan cel Mare)”, proiect realizat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, de 5,29 milioane de lei. „Reabilitarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Vaslui – Liceul „Ion Mincu”, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în valoare de 2,42 milioane de lei.









