Sf. Nicolae, pe lângă numeroase griji și atribuții pe care le are în grilă, încheie și ciclul celor trei zile de sărbătoare consacrate bubatului.
Sfântul Nicolae este, de sute de ani, unul dintre cei mai iubiți și mai cinstiți sfinți. Ca protector îndrăgit al copiilor, este primul moș, darnic sau justițiar, cărora le aduce acestora cadouri odată cu sosirea iernii. Sf. Nicolae, Sfânt-Nicoară, Sf. Ierarh Nicolae oferă ajutor pentru văduve, pe unele locuri și al tâlharilor, orfani și fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii, apară soldații pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor, este cinstit atât pentru boli, cât și pentru lovituri, precum și, evident, pentru sprijin acordat în cele mai diverse situații.
El nu a dorit să ajungă arhiepiscop, nici să-i fie recunoscute faptele bune și minunile înfăptuite din timpul vieții, nici să cîștige atâta popularitate, devenind, pentru mulți, Sfântul care pune daruri în ghetuțe! Oamenii îl iubesc și i se închină, îl roagă să le ocrotească viețile și gospodăriile. Și, pentru că Sfântul ocupă un loc important în viața lor, mirenii fac praznice, îi cântă colinde și spun povești despre el, în care Sfântul rămâne așa cum îl știm cu toții: grabnic ajutător și făcător de minuni.
Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în jurul anului 280, nu se cunoaște data exactă, în orașul Patara Lichiei, din vestita provincie Licia a Asiei Mici, din partea asiatică a Turciei de azi. A trecut la cele trecut la cele veșnice in jurul anului 345, în localitatea Mira, astăzi Kocademre, Turcia, în jurul anului 342.
Tradiția creștină povestește că părinții săi erau foarte credincioși, dar nu aveau copii. Într-un târziu, după multe rugăciuni, Dumnezeu le-a îndeplinit dorința și le-a dat un băiat, pe care l-au botezat Nicolae, nume care înseamnă „învingătorul poporului”. Se mai spune că la prima scaldă, deși abia născut, s-a ridicat în picioare în albie și a stat trei ore așa, ceea ce a fost interpretat ca un semn de viitoare sfințenie. Apoi a refuzat să sugă miercurea și vinerea înainte de a se încheia rugăciunile zilei. Acest obicei de a posti l-a păstrat toată viața. Se știe că încă din copilărie, părinții săi l-au învățat cele de trebuință unui creștin: să se roage și să caute să facă milostenie și fapte bune. A învățat filosofie, teologie și să tâlcuiască Sfânta Scriptură, după cum obișnuiau creștinii din vremea sa. Petrecea mult timp cu călugării și participa zilnic la slujbe. Pe măsură ce creștea, se arăta din ce în ce mai atras de studiul Sfintei Scripturi. Unchiul său, căruia îi purta numele și despre care se spune că era episcop ori starețul unei mânăstiri din apropiere, i-a îndemnat pe părinți să-l lase să-i slujească Domnului. Părinții au fost de acord și Nicolae a intrat în viața monahală. Când s-a făcut mare, a fost sfințit preot de către unchiul său. Apoi părinții săi au murit în timpul unei epidemii de ciumă. Nicolae a folosit averea moștenită de la părinți ajutându-i pe nevoiași.
La scurtă vreme după această întâmplare, Sfântul Nicolae a vrut să viziteze Țara Sfântă. A plecat cu o corabie. I-a prins o furtună puternică, dar Sfântul și ceilalți călători s-au rugat și furtuna s-a potolit. Unul dintre marinari de pe catarg ar fi alunecat și a rămas fără suflare pe punte. De mila lui și pentru suferința celorlalți marinari, care își plângeau prietenul, Sfântul Nicolae s-a rugat și Domnul l-a înviat. De atunci se spune că a devenit Sfântul Nicolae apărător al celor aflați în primejdii pe mare, căci de nenumărate ori a venit în ajutorul celor în primejdie să se înece. La întoarcerea din Țara Sfântă, a vrut să se retragă la mănăstire, dar un glas de sus i-a poruncit să se întoarcă între oameni. Din smerenie, a părăsit Patara, unde îl iubeau toți pentru viața sa sfântă, și s-a dus să trăiască, sărac și necunoscut, în cetatea Mira, localitate care se numește astăzi Demre, situată la 50 de kilometri de Patara.
Într-o zi s-a dus la slujbă și, ca de obicei, a intrat primul în biserică. Acolo aștepta episcopul locului, înștiințat de Domnul că primul om care va intra în biserică este alesul Său, pe care îl cheamă Nicolae. Tocmai murise arhiepiscopul și oamenii se rugau să primească un nou părinte cu viață sfântă care să-i păstorească. Plin de smerenie, Nicolae nu a vrut să primească a fi numit arhiepiscop, dar se spune că i S-a arătat Domnul Hristos cu Maica Sa și, înțelegând că aceasta e voința lor, a acceptat. Ajuns arhiepiscop, Sfântul Nicolae se îngrijea și de sufletele, dar și de trupurile celor pe care îi păstorea. Știa că, din cauza sărăciei și a nevoilor, oamenii slabi pot să păcătuiască, punându-și sufletele în primejdie.
Se spune că într-un oraș trăia un om foarte sărac, care avea trei fete cuminți și frumoase. Pentru că nu mai avea ce să le dea de mâncare, nici zestre, ca să le căsătorească, s-a gândit să le pună pe fete să-și cîștige pâinea. Aceasta însemna să le vândă ca sclave sau să ajungă prostituate. Dar Sfântul Nicolae, înștiințat de Domnul, s-a dus într-o noapte și a aruncat pe fereastra omului o pungă cu bani. Mult s-a mai minunat omul și, cu banii primiți, a reușit să-și căsătorească fiica mai mare.
Sfântul Nicolae l-a mai ajutat de două ori, pentru celelalte fete, tot pe furiș. Dar a treia oară a fost prins de tatăl fetelor, care stătea la pândă, noapte de noapte, pentru a afla cine este binefăcătorul său. Omul i-a căzut la picioare și i-a mulțumit cu lacrimi în ochi, dar Sfântul l-a îndemnat să nu mai spună la nimeni. Totuși, povestea despre mila Sfântului s-a răspândit și locuitorii care primeau un ajutor neașteptat îi mulțumeau Arhiepiscopului Nicolae!
Se mai povestește că Sfântul ar aruncat punga cu bani pe fereastră și ea a nimerit într-un ciorap pus la uscat lângă foc. Alții spun că ar fi fost o gheată. Se crede că așa a apărut obiceiul de a pregăti ghetele sau ciorăpeii în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, în speranța de a primi un dar de la Moșul care nu li se arată niciodată! Dar cîți dintre cei mici uită să-și lustruiască ghetele în ajunul praznicului Sfântului Nicolae? În noaptea de 5 spre 6 decembrie se spune că Moș Nicolae vine la geamuri și privește la copiii care dorm și sunt cuminți. Dimineață ei găsesc în ghetuțe bomboane, prăjituri, mere și nuci. Mai veche este însă tradiția pedepsirii copiilor leneși și neascultători cu nuielușa de măr lăsată în încălțările lor. Crenguțele se pun în apă, pentru a înflori până la Nașterea Domnului, ocazie cu care se prognozează și rodul livezilor pentru anul viitor, dar și că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguța flori albe. Tot cu aceste crenguțe de măr înflorite se face și vestita sorcovă cu care copiii pornesc la colindat. Ziua de 6 decembrie încheie astfel ciclul de sărbători și practici magice, dedicate în special lupilor și spiritelor morților-strigoi, început la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Șchiop, Vovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor și Suntandrei) și încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Moș Andrei), specific unui străvechi început de an autohton, Anul Nou dacic. În unele zone, fetele de măritat se adună în ajunul sărbătorii de Moș Nicolae la casa uneia dintre fete și fac plăcinte, iar pe la 9 seara flăcăii se prezintă la casa fetelor de măritat unde se continuă petrecerea începută de Sf. Andrei la ,,păzitul usturoiului”.
Puterile destul de mari ale moșului, după Sf. Dumitru, încă un tânăr cavaler, alături de Sf. Gheorghe, Sf. Toader, Sf. Andrei și Sf. Ion, Sf. Nicolae este, poate, primul sfânt bătrân, asociat anului înaintat în vârstă ce oferă numeroase indicii asupra naturii cosmice a divinității: patron al iernii, gardian al soarelui în jumătatea septentrională a anului, este un sadea Gerilă, care aduce zăpadă și gheață la început de iarnă, când își scutură Sf. Neculai barba lui cea albă, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, el păzește Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac.
În nopțile marilor sărbători, când se deschide cerul pentru o clipă, oamenii pot să-l vadă stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Tot în popor se spune că Sfântul Ion își face apariția pe un cal negru, pentru a întoarce iarna.
Bisericile ridicate în cinstea lui pretutindeni în Europa și poveștile despre minunile numeroase făcute de el sunt o dovadă vie a ajutorului pe care Sfântul Nicolae l-a dat celor sărmani și celor aflați în primejdie, dar și a dragostei și evlaviei pe care i-o poartă creștinii de pretutindeni.
Peste 811.000 de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae. Din totalul persoanelor care poarta aceste nume, aproape 540.000 sunt bărbați (Nicolae, Neculai, Nicușor, Niculae, Nicu, Nicula, Nicoară) iar aproximativ 280.000 sunt femei Nicoleta, Niculina, Neculița, Nicolina, Nicola. Dintre aceste prenume, cel mai răspândit este Nicolae/ Nicolaie, aparținând unui număr de 353.415 bărbați, urmat de Nicoleta, prenumele a 191.030 de femei.
La mulți ani tuturor celor ce poartă numele de Nicolae și derivatelor!
• Dan Horgan
