
În această noapte, în intervalul orar 23.30-00.00, în urma unui accident auto produs pe raza municipiului la Huși, a fost rupt un branșament, fiind afectate 4 străzi (str. Sara, Alecu Ghițescu, Iojup și Dumitru Hodea) și 127 de abonați. Echipele de intervenție ale SC GAZ EST SA au intervenit imediat și au estimat că defecțiunea va fi remediată în cursul orelor următoare.
La fața locului a intervenit și Secția de pompieri Huși, cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat pentru asigurarea măsurilor PSI. Primele constatări au arătat că autoturism a lovit un gard și a rupt o țeavă de alimentare cu gaze naturale de pe strada Șura. Pompierii au deconectat bornele bateriei autoturismului și au asigurat zona.










