Ce burse vor primi olimpicii vasluieni?

0

• Consiliul Județean Vaslui va acorda și în acest an burse de merit elevilor vasluieni cîștigători ai olimpiadelor școlare interjudețene, naționale, regionale și internaționale. Cuantumul acestora, ca și criteriile de acordare rămân a fi stabilite după ce instituția va primi recomandări din partea vasluienilor, în urma consultării publice pe care a lansat-o.

Consiliul Județean Vaslui a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de acordare a stimulentelor financiare elevilor din învățământul preuniversitar din județul Vaslui, care au obținut distincții la competiții școlare județene, interjudețene/regionale, precum și cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora. Până pe 29 iulie, 10 zile de la publicarea anunțului, instituția așteaptă recomandări din partea vasluienilor prin e-mail, pe adresa marilena.andronic@cjvs.eu; prin fax, la numărul 0235/361090; prin poștă, pe adresa CJ Vaslui (strada {tefan cel Mare, nr. 79, sau acestea pot fi depuse la Biroul Relații cu Publicul și Consilierii, Relații Mass-Media, Informare Cetățeni din Palatul Administrativ, etaj IV, camera 417, persoană de contact fiind șefa biroului, Marilena Andronic.

Materialele transmise de persoanele sau entitățile interesate trebuie să poarte mențiunea: „Recomandare la proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de acordare a stimulentelor financiare elevilor din învățământul preuniversitar din județul Vaslui, care au obținut distincții la competiții școlare județene, interjudețene/regionale, precum și cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora”, în cuprinsul acestora urmând a se specifica articolul/articolele din proiect la care se referă.

De aceste distincții, care vor consta în stimulente financiare, vor beneficia elevii înscriși în unitățile de învățământ preuniversitar de stat sau particular și confesional acreditate din județul Vaslui, care au obținut rezultate deosebite (distincții, medalii, premii speciale), precum și cadrelor didactice care au pregătit elevii și au contribuit la obținerea rezultatelor de către aceștia.

„Competițiile școlare pentru care se acordă stimulente financiare se propun anual de către Inspectoratul {colar Județean Vaslui. De asemenea, acordarea stimulentelor se va face în baza unei situații, întocmită și comunicată de Inspectoratul {colar Județean Vaslui, instituție care răspunde pentru veridicitatea datelor înscrise în aceasta. Criteriul de acordare îl constituie distincția obținută la etapa județeană, interjudeteană/regională a competițiilor școlare, în timpul anului școlar încheiat la data acordării stimulentelor financiare”, se menționează în referatul de aprobare atașat proiectului de hotărâre menționat.

„Promovarea și sustinerea performanței în educație școlară constituie o preocupare permanentă a Consiliul Județean Vaslui, în acest sens fiind alocate fonduri din bugetul propriu al județului pentru organizarea și desfășurarea olimpiadelor și concursurilor școlare județene și interjudețene/regionale”, se mai spune în regulamentul de acordare a acestor stimulente financiare.