Consiliul National al Federatiei Sanitas a stabilit programul de proteste, ce va demara cu un miting n Capital, n data de 26 aprilie, urmat de o grev de avertisment, pe 7 mai, si de o grev general, pe 18 mai, a declarat primvicepres edintele federatiei, Iulian Pope.
A fost Consiliul National. Am stabilit un calendar de actiuni de protest. Pe 26 aprilie avem un miting in Bucuresti, in paralel, de vineri (20 aprilie, n.r.), colegii (…) strang semnturi pentru grev, cu calendare clare: 7 mai grev de avertisment, 18 mai grev general. Acesta este calendarul. Oamenii sunt foarte revoltati si m indoiesc c nu se vor strange semnturile. Sunt foarte multe nemultumiri. Au nemultumiri si cei care au pierdut si cei care n-au pierdut, dar se asteptau s cistige. Sunt discutii foarte mari’, a explicat Pope. Acesta a precizat c pe 26 aprilie va fi organizat doar un miting de protest si, intre timp, vor fi demarate toate procedurile pentru declansarea grevei generale, deoarece legea ne oblig la minimum 14 zile pan putem efectiv s intrerupem lucrul’. Iulian Pope a subliniat c sindicalistii solicit modificarea Legii salarizrii si nu a Regulamentului de sporuri. Noi cerem modificarea Legii salarizrii. Nu regulamentul de sporuri este problema. Problema este la Legea salarizrii unitare pentru c, din cauza incorsetrii de 30% sporuri, nu putem aplica Regulamentul de sporuri nici mcar la medie. Stiu c doamna ministru al Muncii a declarat c trebuie modificat Regulamentul de sporuri, dar probabil intentioneaz s elimine pragul minim de la Regulamentul de sporuri, astfel incat s se poat incadra in lege, lucru cu care nu suntem de acord. O s deschidem conflictul colectiv de munc la nivel de sntate si asistent social’, a precizat liderul Sanitas. Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a scris miercuri, pe pagina sa de Facebook, c regulamentul de sporuri in sistemul de sntate trebuie revizuit si c Legea salarizrii nu se modific. Din punctul meu de vedere, Regulamentul de sporuri in sntate trebuie revizuit. Nu este normal ca un doctor de la Fundeni s aib un venit mai mic decat un doctor de la Bilesti, doar pentru c acolo s-au acordat sporuri mai mari, dup cum nu e normal ca secretara s aib, in continuare, sporuri mai mari decat medicul. Asta se intampl, din pcate, in continuare, in foarte multe spitale. Nu este necesar amendarea Legii salarizrii, ci a Regulamentului de sporuri, unde sperm ca sindicalistii care ii reprezint pe cei din sectorul medical s fie de acord cu variante corecte de salarizare si nu s urmreasc doar interesul categoriilor de personal pe care le reprezint si s rmanem in situatia in care venitul unui muncitor fr studii superioare depseste, uneori cu 100%, venitul unui profesor, de exemplu, iar in alte cazuri scade de la 1.500 la 1.300 venitul unuia care chiar interfereaz cu pacientul. Asta, pentru c ne dorim o lege asezat pe principii corecte, chiar dac cei vizati direct ar vrea s fie asa, dar s nu li se aplice lor’, a scris Olguta Vasilescu. Potrivit acesteia, plafonarea la 30% a sporurilor, care exista si in vechea lege, dar nu s-a aplicat, a fost decis in contextul in care cheltuielile de salarizare in Sntate cresteau lunar cu 100 de milioane de lei si, in cazul unor spitale din Bucuresti, s-a constatat c secretara avea spor mai mare decat doctorul. Prin Legea salarizrii s-a instituit ca sporurile s nu depseasc 30% din total cheltuieli salariale pe ordonator principal de credite, pe motiv c nu e normal ca sporurile s depseasc salariile de baz. Principiul nu este nou, a existat si in vechea lege a salarizrii, dar nu s-a respectat aproape niciodat, ba dimpotriv, indiferent de sectia unde se aplicau sporuri, acestea erau date la maximum, fie c era vorba de medici, ingrijitoare sau personal care nu intra in contact cu bolnavul. Am putut descoperi, dup ce am solicitat cheltuielile cu salarizarea de la opt spitale din Bucuresti, c, de exemplu, secretara avea spor mai mare decat doctorul. Se mergea, in cazul ei, cu spor maxim, ca si in cazul medicului, dar i se mai aduga un spor de calculator de 15%. Evident c astfel de lucruri nu mai puteau fi tolerate’, a explicat ministrul Muncii.










