luni, mai 11, 2026

EMIL DORIN… T!

0

Nici la „a doua strigare” nu s-a reusit ocuparea celei de-a doua functii de vicepresedinte a Consiliului Judetean Vaslui. Singurul nominalizat la alegerile desfsurate smbt, 2 iulie, a fost Emil Dorin, de la ALDE. Acesta ns nu a primit dect 7 voturi – un progres, fat de prima tentativ a copresedintelui ALDE de a ocupa att de mult dorita functie. n aceste conditii, scaunul din stnga lui Dumitru Buzatu va rmne neocupat cel putin o lun, pn la urmtoarea sedint a Consiliului Judetean.

Sambt, 2 iulie, a fost convocat prima sedint ordinar a CJ Vaslui in noul mandat. Primul punct pe ordinea de zi a fost alegerea celui de-al doilea vicepresedinte al CJ Vaslui, dup ce, cu o sptman mai devreme, Ciprian Trifan ocupase, cu majoritate de voturi, una din cele dou functii. Nici grupul consilierilor PSD, nici al celor liberali nu au dorit s fac vreo nominalizare pentru ocuparea acestei functii, singurii care au fcut o propunere in acest sens fiind cei trei consilieri ALDE. Nici de aceast dat, in ciuda asteptrilor copresedintelui ALDE, Emil Dorin nu a intrunit majoritatea necesar pentru a fi ales vicepresedinte. El a primit doar 7 voturi „pentru”, 25 de consilieri au votat „impotriv” iar un vot a fost nul. Practic, in ciuda protocolului incheiat la nivel central intre ALDE si PSD, consilierii judeteni social democrati nu au fost de acord s cedeze a doua functie ca important la nivelul judetului, cu atat mai mult cu cat printre ei sunt alti doi candidati la fotoliul de vicepresedinte: actualul administrator al judetului Valeriu Caragat si (inc) deputatul Irinel Stativ. Chiar dac, se pare, jocurile sunt deja fcute, ALDE nefiind in calcule, alegerea celui de-al doilea vicepresedinte nu se va face mai devreme de luna august, atunci cand este programat urmtoarea sedint a Consiliului Judetean Vaslui. Pan atunci, se va afla si componenta definitiv a acestui organism, dat fiind faptul c nu mai putin de patru dintre actualii consilieri judeteni, cei doi mentionati mai sus, si liberalii Marius Arcleanu si Dan Cain, vor trebui s opteze fie pentru aceast demnitate, fie pentru cea de consilieri locali, ei fiind validati si in aceast calitate la Vaslui, respectiv Murgeni.