S-a nãscut în satul si comuna Grumezoaia, districtul Fãlciului, la 12 martie 1859, fiind fiul dascãlului Vasile Lascãr, ce slujea la biserica din satul natal cu hramul „Sfântul Nicolae”, unde este atestat documentar între 11 aprilie 1857 si 1868. Urmeazã scoala din sat, „recent înfiintatã (1866) si instalatã în localul pus la dispozitie chiar de cãtre tatãl sãu”. Repetã clasele a IIIa si a IV-la în orasul Husi. Mama sa rãmâne vãduvã. Urmeazã cursul inferior al Seminarului din Husi si se cãsãtoreste în 1881, pentru a se hirotonisi diacon pe seama bisericii cu hramul „Sfântul Nicolae” din Grumezoaia, de unde este permutat în acelasi an la mãnãstirea Adam, judetul Tutova, în aceeasi calitate, unde slujeste pânã la 1891. Dupã depunerea demisiei, pleacã la Iasi, împreunã cu sotia sa, decedatã la 24 aprilie 1892, si continuã studiile la Seminarul Teologic „Veniamin Costache”, absolvit în anul 1893. Paralel cu studiile de la Seminar, functioneazã ca diacon la biserica cu hramul „Sfântul Lazãr” din Iasi, pentru asigurarea existentei cotidiene. Se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucuresti în 1893 si se transferã ca diacon la Episcopia Argesului în 1894. Remarcat pentru meritele sale, Dimitrie V. Lascãr va fi trimis la Academia Teologicã din Kiev, unde îl va întâlni pe viitorul Episcop de Husi si Patriarh al României, Nicodem Munteanu, aflat în ultimul an de studii, cu care s-a împrietenit. Întors de la Kiev în anul 1896, este hirotonit preot, i s-a conferit rangul de econom si a fost numit protoiereu al judetului Arges. Licentiat în teologie în august 1898, va fi înãltat pe o altã treaptã ierarhicã bisericeascã, acea de stavrofor. Intrã în conflict cu diversi politicieni din judetul Arges, printre care M. Manolescu si I.P. Comãnescu, presedintele Partidului Conservator-Democrat din Pitesti, prefecti, iritati de dorinta sa de ridicare a clerului si desfãsurãrii activitãtii spre binele societãtii. Încã din 1896 a început sirul conferintelor pastorale. În judetul Arges, desfãsoarã o vastã si intensã activitate, înfiintând Societatea „Frãtia” la 1 iulie 1897, cu caracter cultural, profesional si filantropic, sub egida cãreia a luat nastere Scoala de cântãreti bisericesti în septembrie 1897, apoi în 1898 o fabricã de lumânãri necesare bisericilor, o bibliotecã centralã a preotilor în 1898, o casã de credit pentru preoti si un cãmin pentru adãpostul copiilor de preoti, orfani, vãduve, infirmi, în care si-au gãsit sprijinul si alinarea numerosi oameni necãjiti, în timpul si dupã primul Rãzboi Mondial. Vor deveni membri de onoare a societãtii cunoscutul istoric Gheorghe Ghibãnescu si I. Plesnilã, senator de Covurlui. Timp de patru ani si-a dedicat cu abnegatie timpul pentru întocmirea de monografii pentru fiecare bisericã si mãnãstire din judetul Arges, însotite de biografiile preotilor slujitori, însumând 368 de biserici si 318 preoti. Meritele sale din tãrâmul cultural au fost rãsplãtite în 1899 cu decoratia „Coroana României” în gradul de cavaler. Din cauza intrigilor a fost transferat fãrã voia sa preot la biserica cu hramul „Sfântul Ilie” din Pitesti. I s-au înscenat de cãtre confratii sãi în slujirea Mântuitorului Iisus Hristos diverse scandaluri, folosinduse cu dibãcie presa vremii. Din octombrie 1905, pensionar fiind din 1903, se retrage în tinuturile natale, stabilindu-se în orasul Husi, pentru a se dedica activitãtii stiintifice si culturale în diverse domenii, în special culegerii si studierii documentelor vechi, legate de locurile de bastinã. A fost un vechi prieten al neobositului istoric Gheorghe Ghibãnescu, cu care a colaborat pentru strângerea si studierea documentelor ce înfãtisau trecutul asezãrilor de pe valea Elanului, dar mai ales Grumezoaia si locurile unde au trãit Cantemirestii. Împreunã cu Gheorghe Ghibãnescu a colindat satele de pe valea Elanului, a executat hãrti topografice si schite privind plasarea vechiului schit Silisteni, ctitoria lui Constantin Cantemir si a mosiei acestei familii. Se aflã în legãturã cu arhimandritul Iuliu Scriban si profesorul Hãlãucescu. Are unele altercatii si cu dr. Conon Arãmescu Donici, Episcopul Husilor. Dupã ocuparea scaunului episcopal de la Husi la 1912 de cãtre vrednicul Nicodem Munteanu, fostul coleg al sãu de la Academia Teologicã din Kiev, preotul Dimitrie V. Lascãr va fi convins de ierarh sã se cãlugãreascã, în dorinta cultivãrii unui colaborator pretios si eventual succesor la Eparhia Husilor. Va îmbrãca shima monahalã sub numele Damian si este numit la 1 iunie 1913 superior la mãnãstirea Dobrovãt din judetul Vaslui, care avea în subordine si schitul Rafaila. La Dobrovãt a intrat în conflict cu administratia Domeniilor regale – cu dirigintele Scolii de Agricultrã care nu a evacuat casele, din cauza uzurpãrii bunurilor mãnãstirii si este silit sã-si schimbe sediul la Rafaila, unde lucreazã cu zel la monografia satului Grumezoaia si a vãii Elanului. A reusit sã adune teancuri de documente si sã redacteze sute de pagini din istoria satelor de pe valea Elanului, dar mai ales a localitãtii Grumezoaia. Cade rãpus de o boalã neasteptatã la 5 octombrie 1917, „iar întreg tezaurul de documente si lucrãri este risipit fãrã urmã, ceea ce a constituit o pierdere ireparabilã pentru istoricul tinuturilor moldovene ale Cantemirestilor”. A rãmas în constiinta colectivã ca un „mare fiu al satului Grumezoaia si tinutului Husilor”. Opera: Neofit Scriban, Tezã pentru licentã prezentatã si sustinutã în ziua de … Iunie 1898 de Econom D. Lascãr, Protorierul Jud. Arges, Bucuresti, Tipografia „Gutenburg”, Joseph Göbl, 1898; Un Rãspuns. Din vinovãtiile mele ca Protoereu al Jud. Arges de la 1896-1903, Husi, Tipografia Constantin S. Letcae, 1909; Studiu asupra rãului din Biserica Românã si Leacul de vindecare, Husi, Tipografia Constantin S. Letcae, 1911; Viata si activitatea arhier(e)ului Neofit Scriban, Bucuresti, Tipografia „Gutenburg”, Joseph Göbl, 1898; Raport privind lãcasurile de cult, clerul si viata bisericeascã în judetul Arges, în „Biserica Ortodoxã Românã”, An XXXVI, 1902, nr. 4, p. 473-477. A pus bazele revistei „Frãtia” în 1900, a cãrei întrerupere survine dupã doi ani, fiind reînfiintatã cu titlul „Pãstorul”. Organ al societãtei „Frãtia” a Clerului din jud. Arges în ianuarie 1904, transformat în „Pãstorul ortodox” în aprilie 1904, cu douã aparitii lunare, editatã si la 1909.
Costin Clit
