Sari la conținut

Trei persoane, găsite inconștiente într-un beci, la Fălciu. Două sunt în comă, una în stop cardiorespirator

Trei persoane au fost găsite, duminică, în stare de inconştienţă într-un beci al unei gospodării din localitatea Odaia Bogdana, comuna Fălciu. Se pare că s-ar fi intoxicat cu dioxid de carbon.  Două victime sunt în comă, iar una se află în stop cardio-respirator.

La misiunea de salvare au fost trimise mai multe echipaje aparţinând cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.

„La Odaia Bogdana, trei persoane au fost găsite inconştiente într -un beci unde era vinul pus la fiert în recipiente. Au fost trimise o ambulanţă TIM cu medic de la Vaslui, două ambulanţe SAJ B2 cu asistent medical de la Murgeni şi Bârlad şi o ambulanţă B2 de la ISU Huşi. Au fost găsite trei victime, un bărbat în vârstă de 76 de ani şi o femeie de 72 de ani, ambii în comă profundă şi un bărbat de 40 de ani în stop cardiorespirator. Acesta din urmă a fost momentan resuscitat cu succes de primul echipaj ajuns”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

Persoanele urmează să fie transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.