Ca membră a echipajului de dublu rame feminin a României, alături de Simona Radiș, vasluianca Adriana Adam (foto stânga) s-a calificat, luni, în semifinale la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam.

Echipajele de dublu rame ale României s-au calificat, luni, în semifinale la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam.
La dublu rame feminin, vasluianca Adriana Adam, alături de Simona Radiș, au câștigat seria a doua cu timpul de 07 min 42 sec 46/100, la distanță de echipajul lituanian, clasat pe locul secund (07:50.42).
Ștefan Berariu și Florin Lehaci s-au impus în prima serie, cu timpul de 07 min 03 sec 09/100, la o distanță confortabilă de următorul echipaj, al Marii Britanii (07:11.07).
La dublu vâsle masculin, campionii olimpici Andrei Cornea și Marian Enache au câștigat seria a doua (06:56.55) și s-au calificat în sferturi. Noua Zeelandă a ocupat locul secund în serie (07:09.63).
În proba feminină de dublu vâsle, Alexandra Ungureanu și Mariana Laura Dumitru s-au clasat pe locul al treilea în seria a patra (07:58.20), după Olanda (07:43.33) și Elveția (07:45.61), astfel că vor lua startul în Finala C.
Anul acesta, vasluianca Adriana Adam, din comuna Văleni, alături de Simona Radiș, a cucerit medalia de aur în proba de dublu rame feminin la Campionatele Europene de Canotaj desfășurate la Varese, Italia, după o cursă dominată de la un capăt la altul. În ultima zi de concurs, Adriana Adam a urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cucerind aurul în proba regină, 8 plus 1 rame.
A fost o nouă încununare a talentului și muncii sale, după victoria răsunătoare de la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, unde a câștigat medalia de aur în proba de opt rame cu cârmaci (8+), performanță ce marchează un punct culminant în cariera sa sportivă. De atunci a urmat o serie impresionantă de rezultate obținute, consolidându-și locul printre cele mai bune canotoare ale lumii. În 2020, la Campionatele Europene de la Poznan, Polonia, a câștigat medalia de aur la dublu rame, iar în 2021, la Varese, Italia, a obținut medalia de argint la aceeași probă.








