Cerul va rămâne noros, cu probabilitate mare de apariție a ceții, posibil asociată cu burniță. În centrul Moldovei, inclusiv județului Vaslui, vor fi precipitații mixte și izolat se va depune polei.

Sâmbătă, în țară, valorile termice diurne vor fi în scădere față de intervalul anterior în regiunile intracarpatice, dar în continuare în toată țara se vor situa peste mediile climatologic specifice datei. Cerul va avea înnorări și temporar vor fi precipitații slabe, îndeosebi în jumătatea nordică a țării. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar în special din a doua parte a nopții, în estul Transilvaniei, în nordul și centrul Moldovei, precum și în zona subcarpatică a acestei regiuni vor fi precipitații mixte și izolat se va depune polei.
DUMINICĂ
În țară, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior în jumătatea de nord-est, vor deveni apropiate de cele normale în regiunile estice, iar în restul țării se vor menține peste cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor și vor fi precipitații pe arii extinse în nordul, centrul și estul teritoriului și izolat în rest.
În zona montană, în Moldova și în estul Transilvaniei la început vor fi precipitații mixte, apoi vor predomina ninsorile, iar în celelalte regiuni vor fi ploi, iar în a doua parte a nopții, pe alocuri, precipitații mixte.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile sud-vestice și sudice.
Temperaturile maxime se vor încadra între -1 grad în nordul Moldovei și 15 grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 3 grade, mai scăzute în Moldova, spre -10 grade. Dimineața și noaptea, pe areale restrânse va fi ceață.
LUNI
În țară, răcirea vremii va continua în regiunile estice unde valorile termice vor coborî sub mediile perioadei și noaptea în Moldova local va fi ger, dar se va resimți și în sudul, centrul și nord-vestul țării; în schimb în celelalte zone valorile termice, cu precădere cele diurne, se vor menține peste cele specifice datei. Cerul va va fi mai mult noros.
Ziua vor fi precipitații slabe, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în Transilvania și în dealurile sudice, va ninge slab la munte și pe spații mici în Moldova, iar în regiunile vestice izolat vor fi ploi slabe sau burniță. Spre seară și noaptea va ninge în Oltenia, local în Muntenia și sudul Banatului, iar în nordul Crișanei vor fi posibile precipitații mixte.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului, local și temporar în Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea și izolat pe crestele montane.
Temperaturile maxime se vor încadra între -8 grade în nordul Moldovei și 11 grade în Banat și Crișana, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 grade în nordul Moldovei și 2 grade în Crișana. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață, cu o probabilitate mai mare în regiunile vestice.
MARȚI
În țară, valorile termice diurne vor fi în creștere față de ziua precedentă în nordul, centrul, estul și sud-estul țării și vor scădea în sud-vest, astfel că în regiunile intracarpatice se vor situa peste cele specifice datei, în Oltenia și în nordul Moldovei vor fi mai scăzute decât acestea, iar în restul zonelor vor fi apropiate de cele normale.
Cerul va avea înnorări temporare. Mai ales în prima parte a zilei va mai ninge în Oltenia și local în nord-vestul Munteniei, iar în Dobrogea, izolat vor fi posibile ploi slabe. Seara și noaptea vor fi precipitații mixte în Banat și Crișana, predominant ninsori în nordul Transilvaniei, iar la munte, în Maramureș și posibil și în nord-vestul Moldovei, va ninge. Izolat vor fi condiții de polei.










