Printr-o inițiativă legislativă nou, USR vrea să instituie suspendarea din funcție a aleșilor locali cu ordine de protecție. „Cetățenii trebuie să fie reprezentați de persoane în care pot avea încredere. Nu vrem să fim conduși de bătăuși!”, spune deputatul Mihai Botez, președintele USR Vaslui.

Orice ales local pe numele căruia a fost emis un ordin de protecție trebuie suspendat imediat din funcție, cred cei de la USR, care au inițiat proiectul de lege cu convingerea că „nu poți conduce o comunitate dacă asupra ta planează suspiciuni grave, confirmate printr-un ordin de protecție!”
În forma actuală, Codul administrativ prevede suspendarea mandatului atunci când o instanță dispune măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu împotriva alesului local. Măsura propusă de parlamentarii USR – de suspendare a mandatului – se va lua doar în situația emiterii unui ordin de protecție stabilit de instanța de judecată, nu al unui ordin provizoriu.
„Când agresorii ajung să dețină funcții publice și să voteze politici care privesc chiar victimele violenței, statul devine complice prin tăcere. Este inacceptabil ca persoane cu ordine de protecție să decidă în numele comunității. Un ales local care a ridicat mâna împotriva cuiva nu are ce căuta să ridice mâna la vot. Dacă vrem o societate dreaptă, trebuie să spunem clar: funcțiile publice nu sunt scut pentru agresori” , declară Monica BERESCU, deputată USR.
Inițiativa USR de suspendare a mandatelor aleșilor locali în cazul în care instanța emite un ordin de protecție împotriva lor transmite un mesaj ferm că instituțiile publice nu tolerează comportamentele abuzive în rândul propriilor membri și contribuie la protejarea victimelor prin înlăturarea presiunii publice exercitate de statutul social al agresorului, crescând încrederea cetățenilor în autoritățile locale și în capacitatea acestora de a acționa rapid împotriva celor care încalcă legile si preceptele morale ale societății.
„Violența domestică nu este o problemă privată, a devenit o problemă națională. Un ordin de protecție este emis de instanță doar în urma unor fapte grave: violență fizică sau psihologică, amenințări, hărțuire sau abuz emoțional. Funcția publică presupune integritate, credibilitate şi respect față de semeni. Cetățenii trebuie să fie reprezentați de persoane în care pot avea încredere. Nu vrem să fim conduși de bătăuși!”, spune deputatul Mihai Botez, președintele USR Vaslui.










