Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui a transmis un punct de vedere referitor la acuzațiile apărute în spațiul public în ultima perioadă legate de activitățile de prevenire a situațiilor de urgență desfășurate.

Îl redăm mai jos în integralitate:
„Referitor la articolele apărute în mass-media în ultima perioadă care generează suspiciuni asupra modului în care personalul inspecției de prevenire derulează activitățile de control la diferite categorii de obiective existente la nivelul județului, pentru corecta informare a opiniei publice, compartimentul informare și relații publice este abilitat să comunice următoarele:
Controalele executate de ISU Vaslui se desfășoară în conformitate cu prevederile legale, implicit a actelor normative/reglementărilor care statuează categoria obiectivelor supuse verificărilor, astfel încât climatul de siguranță al beneficiarilor să fie acoperit în cele mai bune condiții. Neregulile identificate pe linia apărării împotriva incendiilor se sancționează, în deplină concordanță cu prevederile legale, prin avertismente și amenzi contravenționale, în funcție de gravitatea acestora.
Măsura opririi funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor este determinată de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi a forţelor de intervenţie și se poate aplica doar pentru obiective din domeniile cultură (teatre, cinematografe, săli polivalente, săli de spectacole sau altele asemenea, destinate sau deschise participării publicului), comerț (baruri, cluburi, discoteci, restaurante, centre comerciale, magazine şi supermagazine) și turism (hoteluri, moteluri, hosteluri, vile turistice, cabane turistice, pensiuni), conform prevederilor HG nr.915/2015.
La majoritatea obiectivelor controlate, măsura complementară de oprire a funcționării a fost dispusă din cauza următoarelor deficiențe grave:
– depășirea numărului maxim de utilizatori pentru baruri, cluburi, discoteci și restaurante cu mai mult de 10% din valoarea de referință;
– depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu / gradul de rezistență la foc;
– neasigurarea numărului minim de căi pentru evacuare față de valoarea de referință;
– neechiparea cu instalații de stingerea incendiilor ori de detectare, semnalizare și avertizare a incendiilor, în concordanță cu valoarea de referință.
Caracterul permanent al activității de apărare împotriva incendiilor, stabilit de lege, poate fi asigurat doar prin implicarea reprezentanților obiectivelor existente la nivel național în respectarea în fiecare moment a măsurilor de siguranță, inclusiv a celor care vizează numărul maxim de utilizatori prevăzuți de lege. Reamintim că dezideratul nostru principal este acela de constatare a modului în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranță pentru fiecare dintre noi, nu doar sancționarea încălcărilor.
Transparența acțiunilor derulate de către personalul specializat a fost asigurată și prin organizarea comunicărilor publice permanente, astfel încât informațiile de interes să ajungă la toate categoriile de public. Amintim în acest sens conferința de presă la care au participat inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui, colonel Oloeriu Ioan-Cătălin și șeful Inspecției de Prevenire, declarații ce pot fi vizualizate pe canalul de YouTube al instituției noastre, accesând link-ul:
Totodată, facem precizarea că planificarea și desfășurarea activității de prevenire a situațiilor de urgență se realizează potrivit prevederilor Regulamentului de planificare, organizare, pregătire și desfășurare a activității de prevenire a situațiilor de urgență executate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate, aprobat cu OMAI nr.89/2013, în baza unor priorități stabilite în raport cu specificitatea factorilor de risc identificați în plan teritorial, consecințele manifestării acestora, respectiv cu evoluția situației operative.
Efortul personalului inspecției de prevenire este confirmat prin intermediul celor peste 48.400 activități preventive, dintre care: 815 controale derulate în cursul anului 2025.
Totodată, se impune formularea unor clarificări punctuale pe marginea articolelor apărute în spațiul public în ultima perioadă și care pot induce sentimentul de neîncredere în rândul populației în ceea ce privește profesionalismul, echidistanța și corectitudinea manifestate de personalul propriu pe timpul exercitării rolului de autoritate.
1. În ceea ce privește informațiile apărute în spațiul public cu privire la controlul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, din anul 2024, precizăm că relatările sunt prezentate într-o manieră care denaturează realitatea. Activitățile desfășurate la această unitate sanitară s-au realizat exclusiv în limitele competențelor legale, cu respectarea strictă a prevederilor legislației în vigoare și fără a avea ca scop suspendarea activității medicale sau perturbarea actului sanitar. Nu au fost dispuse măsuri arbitrare, iar deficiențele constatate au fost comunicate conform procedurilor legale, cu accent pe remediere și creșterea nivelului de siguranță la incendiu. Prezentarea acestor activități drept acțiuni abuzive reprezintă o dezinformare a opiniei publice și o afectare nejustificată a imaginii instituției.
Salutăm pe această cale presa locală care prezintă în mod corect faptele fără a se implica în atacurile dirijate intenționat la adresa instituției noastre și indicăm aici reportajul realizat de postul Vaslui TV în mod profesionist și imparțial:
https://www.facebook.com/watch/?v=4179076252319307
2. Referitor la acuzațiile conform cărora inspectorul-șef al ISU Vaslui nu ar avea pregătire de specialitate, precizăm că aceste informații sunt false. C.V. ul ofițerului este disponibil public pe site-ul oficial al inspectoratului (https://isuvs.igsu.ro/resources/9824a5fe-357b-4ecd-b755-eefd7281314e.pdf ).
3. În ceea ce privește afirmația referitoare la controlul derulat la un lăcaș de cult din municipiul Bârlad, precizăm faptul că din colectivul de control nu a făcut parte șeful inspecției de prevenire, așa cum se menționează în articol. Mai mult, ofițerul respectiv nu a participat în colectivele de control care au efectuat verificări, în anii anteriori, la acea unitate de cult.
4. Informațiile preluate de presă, în scopul de a ataca ISU Vaslui, în urma unor acuzații aduse public de directorul D.S.V.S.A. Vaslui din ședința de Colegiu Prefectural al Județului Vaslui, organizată de Instituția Prefectului în data de 28.01.2026 au fost prezentate trunchiat fără a scrie și care a fost replica inspectorului șef al ISU Vaslui.
Pentru o bună informare a cetățenilor punem la dispoziție link-ul cu ședința respectivă și precizăm că acuzațiile directorului DSVSA Vaslui, au început după minutul 30 al înregistrării iar replica șefului ISU apare după min. 36:
5. În ultima perioadă atacurile împotriva ISU Vaslui din presă s-au înmulțit și au ajuns până la stadiul publicării unor știri de tip FAKE NEWS.
Exemplu:
Precizăm că reprezentanții ISU Vaslui nici nu au fost la acest obiectiv despre care se scrie că l-am închis.
Aplicarea acestor măsuri se face strict în condițiile legii, exclusiv pentru situații care prezintă un risc major pentru viața și siguranța persoanelor și nu reprezintă un scop în sine al activităților de control desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui.
Considerăm că atacurile și acuzațiile nefondate apărute în spațiul public reprezintă imixtiuni în activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui, activitate care este reglementată strict prin lege.
Reafirmăm faptul că nimeni nu este mai presus de lege, iar aceasta se aplică în mod egal tuturor.
Totodată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui lansează o invitație publică adresată administratorilor și reprezentanților obiectivelor economice și instituțiilor publice din județ, în sensul de a solicita asistență tehnică de specialitate cu scopul identificării soluțiilor pentru intrarea în legalitate a obiectivelor. Aceste solicitări pot fi înaintate la adresa de e-mail documenteavizare@isuvs.igsu.ro. Astfel, după ce vor fi bine informați de prevederile legale, aceștia își pot suspenda singuri activitatea în vederea remedierii deficiențelor grave stabilite de H.G.R. 915/2015. În acest mod vor fi evitate pe viitor situațiile în care reprezentanții ISU trebuie să ia această măsură și gradul de siguranță al utilizatorilor acestor clădiri va crește.
În încheiere considerăm că dialogul este calea prin care pot fi soluționate aceste neînțelegeri și vă garantăm că vom da curs oricărei solicitări din partea oricărui administrator de obiectiv din domeniul cultură, comerț sau turism”.










