Amenzi de peste 248.000 de lei aplicate de polițiștii rutieri săptămâna trecută

0

În cadrul acțiunii „TRUCK & BUS”, derulată la nivel național sub coordonarea Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Rutieră, polițiștii vasluieni au aplicat 319 sancțiuni în valoare de peste 248.000 lei, în perioada 9 – 15 februarie 2026.

Acțiunea a avut ca scop reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor de circulație de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane (cu o capacitate mai mare de 8+1 locuri) și de către cei care efectuează transport de marfă (cu masa totală maximă autorizată mai mare de 2,5 tone).

Pentru depistarea abaterilor, polițiștii au utilizat aparate de supraveghere video a traficului și de înregistrare a vitezei, aparate alcooltest, precum și dispozitive DrugTest pentru identificarea conducătorilor auto aflați sub influența substanțelor psihoactive.

Amenzi de peste 248.000 de lei

În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 319 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 248.000 de lei. Dintre acestea, 31 au fost aplicate conducătorilor de autovehicule pentru transport persoane, iar peste 288 celor care efectuau transport de marfă.

Transportatorii de persoane au fost sancționați pentru depășirea limitei legale de viteză, neutilizarea centurii de siguranță, lipsa documentelor prevăzute de lege și deficiențe tehnice. În aceste cazuri, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe de înmatriculare.

Transportatorii de mărfuri au fost sancționați, în principal, pentru depășirea vitezei legale, neutilizarea centurii de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, deficiențe tehnice și lipsa documentelor obligatorii. Au fost retrase patru certificate de înmatriculare.

În total, polițiștii au reținut 12 permise de conducere.

Abateri constatate și sanționate

Pe 12 februarie 2026, în jurul orei 08:02, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au depistat, pe DN24, în localitatea Albești, un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă. În urma testării alcoolscopice, șoferul a prezentat o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost sancționat cu 18 puncte amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, primind o amendă în valoare de 3.645 de lei.

Două zile mai târziu, pe 14 februarie, la ora 16:20, polițiștii au oprit, pe DN24, în comuna Banca, o autoutilitară care transporta deșeuri feroase, depășind masa maximă autorizată și fără a deține copia conformă a licenței de transport. Șoferul a fost amendat cu 6.000 de lei, iar vehiculul a fost suspendat din circulație pentru șase luni.

Tot pe 14 februarie, la ora 16:12, în aceeași localitate, a fost oprită o autoutilitară tip platformă care transporta un tractor. Verificările au arătat că licența de transport era expirată, tahograful nu avea verificarea metrologică valabilă, iar cartela tahograf nu fusese descărcată de 376 de zile. De asemenea, șoferul nu deținea certificat de competență profesională valabil și nu respectase timpii legali de odihnă în ultimele 56 de zile.

Operatorul de transport a fost sancționat cu 20.252,5 lei, iar conducătorul auto a primit o amendă de 14.000 de lei. În ambele cazuri, a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pentru șase luni.

Recomandări ale polițiștilor

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui reamintește că vehiculele destinate transportului rutier pot reprezenta un risc crescut în trafic, având în vedere gabaritul mare sau numărul ridicat de persoane transportate.

Pentru prevenirea accidentelor, polițiștii le recomandă șoferilor să adopte o conduită preventivă, să respecte regulile de circulație și să adapteze permanent viteza la condițiile de drum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.