Municipiul Vaslui s-a aflat pe la mijlocul clasamentului întocmit de InfoCons, care a realizat un studiu al cheltuielilor municipiilor cu iluminatul festiv. Cu 670 de mii lei, Vasluiul a cheltuit aproape jumătate din cât au alocat municipii de aceeași mărime și putere economică, precum Focșani, 1,113 milioane, și Botoșani, 1,1 milioane.

Încă din iulie municipalitatea vasluiană a lansat licitația privind achiziția serviciului „Iluminat festiv în perioada Sărbătorilor de iarnă 2025-2026, în Municipiul Vaslui și localitățile componente”, deschiderea ofertelor primite având loc pe 11 august 2025. Potrivit contractului pentru rețeaua de iluminat festiv cu o lungime de aproximativ 20 de kilometri, costul total al montării/demontării și întreținerii instalațiilor urma să se ridice la circa 670 mii lei.
O afacere bună și o cheltuială decentă, dacă avem în vedere cât au cheltuit alte municipii reședință de județ. Asociația InfoCons – Protecția Consumatorilor a realizat un studiu al acestor cheltuieli analizând răspunsurile primăriilor municipiilor reședință de județ din România legate de cheltuielile cu iluminatul festiv de sărbători. În cazul Primăriei Vaslui a rezultat o clasare la mijlocul clasamentului realizat.
Însă, față de municipii de aceeași mărime și relativ aceeași putere economică, municipiul Vaslui a cheltuit mult mai puțin. Primăria municipiului Focșani a cheltuit 1.113.200 lei, iar Primăria municipiului Botoșani 1.100.000 lei.
Conform datelor centralizate de InfoCons, Bucureștiul conduce detașat clasamentul, cu peste 13,5 milioane de lei, Brașovul a alocat 4,23 milioane de lei, iar Cluj-Napoca a comunicat 2,42 milioane de lei cheltuite. La polul opus, există municipii precum Baia Mare – 114.950 lei, Reșița – 113.235 lei sau Călărași – 100.000 lei. Diferența dintre cea mai mică și cea mai mare sumă depășește 344%.










