La sfârșitul secolului al XIX-lea, în spațiul românesc s-a afirmat o remarcabilă generație de oameni de știință – medici, chimiști, geologi, matematicieni și ingineri – care, în condițiile dificile ale începuturilor, au abordat cu entuziasm și perseverență domeniul anevoios al cercetării. Animați de dorința de a contribui la progresul și modernizarea țării, acești pionieri au pus bazele științei românești moderne. Între ei se distinge, cu autoritate și demnitate, Petru Poni, una dintre personalitățile fondatoare ale chimiei moderne din România.
Moldovean blând, dar de o tenacitate exemplară, Petru Poni și-a consacrat întreaga energie științei și școlii românești, fiind călăuzit de aspirația neabătută către adevăr și de convingerea fermă că aceasta reprezintă un instrument esențial al emancipării sociale. Pentru el, chimia și cunoașterea științifică, privite în ansamblul lor, trebuiau puse necondiționat în slujba combaterii obscurantismului și a ridicării nivelului cultural al națiunii.
Chimist, fizician, pedagog, mineralog și om politic, el este considerat întemeietorul școlii românești de chimie și fondatorul chimiei organice în România. S-a născut la 4 ianuarie 1841, în cătunul Secărești din comuna Băiceni, județul Iași, într-o familie de răzeși ajunsă la sărăcie. Copilăria și-a petrecut-o în condiții modeste, fiind trimis la Târgu Frumos pentru a învăța carte, revenind acasă doar în timpul vacanțele mari.
După absolvirea școlii primare, a urmat cursurile gimnaziale ale prestigioasei Academii Mihăilene din Iași, pe care avea să o numească mai târziu „cea mai veche instituție de învățământ secundar din Moldova”, subliniind rolul său fundamental în formarea generațiilor implicate în regenerarea națională. Clasat constant printre primii absolvenți, Poni și-a conturat încă din acei ani vocația pentru științele exacte.
Întrucât în România nu existau încă instituții de învățământ superior, iar posibilitățile materiale erau limitate, a beneficiat de una dintre primele burse acordate tinerilor merituoși pentru studii în străinătate. Astfel, a urmat cursuri de chimie, fizică și matematică la Facultatea de Științe a Sorbonei din Paris. Deși a trăit modest în Cartierul Latin, s-a dedicat cu pasiune și rigoare studiului.
Inteligența analitică, memoria remarcabilă și curiozitatea intelectuală l-au determinat să depășească exigențele programelor universitare, frecventând biblioteci și cursuri conexe. La Paris i-a avut ca profesori pe Louis Saint-Claire Deville, Marcellin Berthelot și Antoine Balard și a audiat, totodată, cursuri ale Facultății de Medicină, pentru a urmări experimentele lui Adolphe Wurtz. Această formație științifică solidă avea să se reflecte decisiv în întreaga sa activitate didactică și de cercetare.
Întors în țară ca proaspăt licențiat în științe, Petru Poni își dorea să-și continue viața în cadrul familiar al Iașului, reluând-o parcă din clipa plecării. Bucuria revederii locurilor adolescenței era însă umbrită de tristețea pricinuită de sărăcia și de decalajele de dezvoltare ale țării, percepute acum cu un ochi mai format și mai critic. În sălile de clasă, chimia părea o disciplină abstractă, redusă la definiții și formule despre acizi, baze sau reactivi, fără puls, fără legătura vie cu experimentul care putea trezi pasiunea elevilor.
Poni făcea parte dintre acei oameni care nu se mulțumesc cu convenționalul și refuză resemnarea, convinși că voința și acțiunea pot deschide drumuri noi. În 1866, i s-a încredințat cursul de fizică și chimie la Colegiul Național din Iași, fosta Academie Mihăileană, unde s-a lovit de lipsa materialelor didactice adecvate și a unui laborator propriu. Determinat să ofere elevilor o experiență reală a chimiei, aducea la fiecare lecție eprubete, baloane și substanțe chimice, insistând constant pentru sprijin în amenajarea unui laborator modern, care să transforme cunoașterea abstractă în experiență palpabilă.
Chiar după primul an de profesorat, a început elaborarea unui manual de chimie, publicat în 1868 sub titlul „Cursu de chimie elementară”, precum și redactarea unui curs de fizică destinat claselor inferioare de liceu. Manualele sale s-au bucurat de o largă apreciere, iar rezultatele remarcabile obținute de elevii săi la examenele de fizică și chimie confirmau calitățile sale pedagogice excepționale.
A predat, de asemenea, la Școala Militară din Iași, devenind cel mai tânăr profesor al instituției, și a fost numit profesor de fizică și chimie, precum și șef al Catedrei de Chimie a Universității din Iași, unde a activat timp de 33 de ani. În această perioadă a înființat primul laborator de chimie al universității (1882) și Catedra de Chimie organică (1891), contribuind decisiv la dezvoltarea învățământului superior de specialitate din România.
Începând cu anul 1877, în timpul vacanțelor de vară, a studiat apele minerale din Moldova, realizând analize chimice ale calităților lor terapeutice și evaluări ale potențialului economic. Primele rezultate le-a publicat în același an în „Revista Științifică”, concentrându-se asupra apelor minerale de la mănăstirea Neamțului, cunoscute pentru efectele lor curative.
Totodată, a întreprins primele cercetări sistematice asupra rezervelor minerale și a rocilor din Munții Carpați Orientali, descoperind două minerale noi la Broșteni și Bădeni-Ungureni, pe care le-a denumit broștenită și badenită. Activitatea sa științifică a fost completată de studii asupra izvoarelor saline, observații meteorologice și analize petroliere, prin care a demonstrat, folosind metode proprii, compoziția petrolului românesc.
Petru Poni a pus bazele primelor laboratoare chimice din cadrul Ministerului Agriculturii, Industriei și Comerțului, iar sub conducerea sa s-a susținut primul doctorat în științe la Iași. A prezidat congrese și simpozioane de chimie și fizică și a continuat, în paralel, investigațiile asupra apelor minerale și mineralelor românești, chiar și în condițiile unui laborator modest, demonstrând o neobosită vocație pentru explorare și experimentare.
Rezultatele muncii sale le publica doar atunci când acestea puteau constitui un ansamblu coerent, fiind călăuzit de căutarea adevărului și nu de dorința de notorietate. În 1882 a publicat în „Analele Academiei Române” lucrarea „Cercetări asupra apelor minerale din masivul cristalin de la Broșteni”, contribuție esențială la inventarierea și valorificarea resurselor naturale ale României.
Pentru meritele sale ca pedagog, cercetător și om de știință, a fost ales, în 1887, membru corespondent al Academiei Române, iar doi ani mai târziu, membru titular. Se bucura de respectul unanim al contemporanilor, iar preocuparea sa constantă a rămas educarea și orientarea intelectuală a tinerilor. În cadrul Academiei Române, a contribuit la consolidarea activității academice și la afirmarea limbajului de specialitate românesc, militând pentru rigoare și coerență terminologică.
În plan politic, Petru Poni a fost ales deputat în mai multe legislaturi și a deținut funcția de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice în trei mandate distincte: în 1891, între 1895–1896 și în anul 1918, perioade în care a susținut consecvent dezvoltarea învățământului și a studiilor de specialitate.
În 1911 s-a retras din activitatea didactică, însă a continuat să fie prezent în viața culturală și științifică, redactând „Studiu despre răzeși” și memorii reunite sub titlul „Amintiri ieșene”, dintre care o parte s-au pierdut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În martie 1925, o bronhopneumonie gripală i-a agravat starea de sănătate, iar la 2 aprilie s-a stins din viață, păstrând până în ultima clipă privirea blândă și luciditatea intelectuală.
Această figură emblematică a științei românești, cu o tenacitate remarcabilă, și-a consacrat întreaga energie educației și explorării științifice, fiind animată de aspirația către adevăr și progres. Realizările sale – de la manuale și laboratoare la studii și descoperiri de specialitate – reprezintă mărturia unei vieți dedicate binelui public și constituie un model de dăruire pentru binele națiunii, sintetizat exemplar în propriile sale cuvinte: „Numai utilizând toate puterile vii ale națiunii, după valoarea lor, se poate asigura progresul nostru cultural și mărirea patriei române.”
Dincolo de realizările sale științifice, Petru Poni rămâne un model de probitate morală și responsabilitate civică, punând constant interesul public mai presus de ambițiile personale. Moștenirea sa se regăsește nu doar în instituțiile pe care le-a creat, ci și în generațiile de cercetători și profesori formați sub îndrumarea sa.
Bibliotecar, Luciana Macovei
Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui
Bibliografie: Petru Poni. D. Alexandru. București: Editura Tineretului, 1958. Enciclopedia marilor personalități : din istoria, știința și cultura românească de-a lungul timpului. Coordonator general Ion Văduva-Poenaru. București: Geneze, 1999, Vol. 3, P-Z, 2001. Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii: dicționar. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1982.
