Rata anuală a inflației s-a situat la 9,69% în decembrie 2025, de la 9,76% în noiembrie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 11%, mărfurile nealimentare cu 10,48%, iar mărfurile alimentare cu 7,75%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). „Indicele prețurilor de consum în luna decembrie 2025 comparativ cu luna noiembrie 2025 a fost 100,22%. Rata anuală a inflației în luna decembrie 2025 comparativ cu luna decembrie 2024 a fost 9,7%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2025 – decembrie 2025) față de precedentele 12 luni (ianuarie 2024 – decembrie 2024) a fost 7,3%”.

Rata anuală a inflaţiei în decembrie 2025 comparativ cu decembrie 2024 a fost 9,7%, arată datele publicate miercuri de INS. Energia electrică s-a scumpit cu peste 60%. Indicele preţurilor de consum în luna decembrie 2025 comparativ cu luna noiembrie 2025 a fost 100,22%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2025 – decembrie 2025) faţă de precedentele 12 luni a fost 7,3%.
INS arată că rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025 comparativ cu luna decembrie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 8,6%.
Datele arată că, față de decembrie 2024, pâinea s-a scumpit cu 10,09%, fructele proaspete cu 15,19%, uleiul cu 10,51%, laptele de vacă cu 10,96%, iar cafeaua cu 23,94%.
Produsele nealimentare s-au scumpit față de decembrie 2024 cu peste 10%. Energia electrică s-a scumpit cu 60,91%, iar cea termică cu 18,8%. Cu 24,4% s-a scumpit transportul pe calea ferată și cu 18,37% cel aerian.
Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere, la 9,6%, de la 8,8% anterior, prognoza de inflație pentru finalul anului 2025 și anticipează că aceasta va ajunge la 3,7% la sfârșitul lui 2026, comparativ cu 3% în prognoza anterioară, potrivit datelor prezentate în luna noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.










