Sprijin lunar pentru plata energiei electrice, acordat vasluienilor cu venituri reduse

0

Primăria municipiului Vaslui anunță că se acordă un sprijin lunar în valoare de 50 lei, destinat exclusiv achitării facturilor de energie electrică, pentru a veni în ajutorul familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse. Cererile se pot depune online, prin platforma: https://epids.mmuncii.ro.

Primăria municipiului Vaslui anunță cetățenii că este activ mecanismul de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situație de vulnerabilitate, instituit prin O.U.G. nr. 35/2025, conform informărilor transmise de Ministerul Energiei. Este vorba de acordarea unui sprijin financiar în sumă de 50 de lei lunar, acordat familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse. Banii pot fi folosiți exclusiv pentru plata facturilor de energie electrică.

Pot beneficia de acest ajutor persoanele singure cu venit net lunar de maximum 1.940 lei și familiile cu un venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei. Nu pot apela la această formă de sprijin financiar persoanele care nu au domiciliul în România sau nu pot dovedi că locuiesc în România sau care nu dețin un act de identitate valabil, și nici persoanele care beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial.

Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, indiferent dacă solicitantul este sau nu titularul contractului de energie electrică.

Înscrierea se face online, prin platforma: https://epids.mmuncii.ro

Pentru informații și sprijin în depunerea cererilor, potențialii beneficiari pot apela la lucrătorii Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Vaslui, la sediul din str. Spiru Haret nr. 2, la telefon 0235.310.999 sau pe trimițând un mail pe adresa asistentasociala@primariavaslui.ro, în fiecare zi lucrătoare, de luni până joi între orele 8.00–16.30, sau vineri între 08.00–14.00.

„Recomandăm persoanelor eligibile să verifice condițiile de acordare și să depună cererile în timp util, pentru a putea beneficia de acest sprijin financiar destinat reducerii presiunii costurilor cu energia electrică”, anunță Primăria municipiului Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.