Direcția Județeană de Mediu Vaslui, sfaturi pentru sărbători sustenabile

0

„În apropierea sărbătorilor de iarnă, când bucuria și generozitatea ne aduc mai aproape unii de alții, vă invităm să privim aceste momente printr-o lentilă a respectului față de natură”, transmitea recent Direcția Județeană de Mediu, care a venit cu o serie de recomandări pentru sărbători sustenabile.

„Fiecare cadou, fiecare decorațiune și fiecare alegere din această perioadă poate deveni un gest care protejează mediul și contribuie la un viitor mai curat pentru comunitatea noastră”, spune cei de ma Mediua, arătând că alegerea cadourilor potrivite poate fi o bucurie, dar și o responsabilitate, iar optând pentru produse locale, naturale și durabile, sprijinim atât mediul, cât și economia comunității.

Astfel de produse sunt cele artizanale, realizate cu grijă și tradiție; alimente locale, ambalate sustenabil; cosmetice naturale, în recipiente reciclabile; articole refolosibile, precum sticle din inox, săculeți textile sau accesorii durabile.

„Pentru cei mici, jucăriile din lemn, puzzle-urile educative și cărțile despre natură pot cultiva dragostea pentru mediu încă din copilărie”, arată Direcția de Mediu, arătând că experiențele – ateliere creative, bilete la evenimente sau excursii în natură – oferă amintiri frumoase, fără a genera deșeuri.

Bradul de Crăciun este un simbol care merită ales cu grijă, iar bradul natural în ghiveci este o alegere blândă și responsabilă, ce permite replantarea și contribuie la extinderea spațiilor verzi.

„Dacă optați pentru un brad natural tăiat, alegeți surse autorizate, iar după sărbători, duceți-l în punctele de colectare pentru compostare. Bradul artificial devine sustenabil doar atunci când este folosit ani la rând, evitând achiziția anuală. Pentru cei creativi, alternative precum brazii realizați din crengi căzute, lemn reciclat, cărți sau lumini LED pot transforma casa într-un spațiu modern și prietenos cu natura”, transmit cei de la Mediu.

Direcția Județeană de Mediu le indică vasluienilor că există și ambalaje prietenoase cu mediul: hârtia kraft, cutiile reutilizabile, săculeții din pânză și decorațiunile realizate manual pot înlocui cu succes ambalajele din plastic. Astfel, darurile devin nu doar frumoase, ci și responsabile.

„Direcția Județeană de Mediu Vaslui vă încurajează să transformați sărbătorile de iarnă într-un prilej de grijă, respect și echilibru față de natură. Fiecare alegere contează! Fiecare gest protejează!”, transmite instituția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.