A început sezonul gripei! Vaccinul antigripal, disponibil gratuit în farmacii

0

Sezonul rece a debutat și cu afecțiunile obișnuite: viroze respiratorii și pneumonii, dar, mai nou, au apărut în județ și cazurile de îmbolnăvire cu gripă. Şi, totuși, vasluienii nu se grăbesc să se vaccineze antigripal, în noiembrie fiind administrate doar 6.145 de doze gratuite.

Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Vaslui, în județ au apărut primele cazuri de gripă ale sezonului 2025 – 2026. Deocamdată, puține, doar 12 astfel de cazuri, între care 7 cazuri în ultima săptămână a lunii noiembrie. 11 dintre pacienți au făcut forme mai grave și au necesitat internare, între care și 3 copii cu vârste între 2 și 4 ani. Alți 3 pacienți au vârste între 15 – 49 de ani, restul, ca de obicei, sunt persoane în etate, între care 4 pacienți cu vârste peste 65 de ani.

Dacă sezonul gripei este abia la început, virozele respiratorii și pneumoniile deja fac ravagii în rândul vasluienilor, în special între cei de vârsta a 2-a și a 3-a. Astfel, au fost deja raportate 1.379 de cazuri de pneumonie, între care, în 296 de cazuri s-a impus internarea. Între pacienții care au contractat pneumonie se numără și 71 de bebeluși până într-un an, și 162 de copii cu vârste între 2 – 4 ani, precum și 256 de copii cu vârsta până în 15 ani, semn că părinții ar trebui să fie mai atenți la sănătatea copiilor lor. Cei mai afectați de îmbolnăvirea cu pneumonie sunt persoanele cu vârste peste 50 de ani, 555 de cazuri, între care 326 de vârstnici peste 65 de ani.

Cât privește virozele respiratorii, cei mai afectați se pare că sunt copiii. Astfel, din totalul de 9.411 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare raportate până acum în județul Vaslui, 785 dintre cei care „au răcit” sunt bebeluși cu vârsta sub un an, 1.851 (!) sunt copiii cu vârste 2 – 4 ani, iar 2.984 de cazuri, copii cu vârste între 5 – 14 ani. Cei mai „rezistenți” la viroze, ori care se protejează mai bine, sunt, se pare, persoanele peste 50 de ani, în total 1.639 cazuri raportate.

Cât privește gripa, aceasta se manifestă cam la fel atât în mediul rural, cât și în cel urban, având totuși un numitor comun: toate persoanele bolnave nu erau vaccinate antigripal. Şi asta în ciuda faptului că vaccinul poate fi procurat gratuit, de la farmacii, pe baza doar a unei rețete de la medicul de familie, cel care, apoi, și administrează, tot gratuit, vaccinul. Cândva, dozele de vaccin antigripal erau la mare căutare, zecile de mii de astfel de doze transmise anual în teritoriu prin intermediul DSP epuizându-se foarte repede. Acum, în luna noiembrie, de când acest vaccin a fost pus gratuit la dispoziția populației, au fost administrate doar 6.145 de doze, între care 3.128 de doze la cabinetele medicilor de familie din mediul urban, și 3.017 doze, în mediul rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.