Un bărbat de 34 de ani, din comuna Umbrărești, județul Galați, a speriat ceilalți participanți la trafic pe șoseaua Bârlad – Vaslui conducând haotic, în zig-zag, punând în pericol ceilalți șoferi, dintre care unul a sunat disperat la 112.

Echipajul de la Secția 1 Poliție Rurală Vaslui a interceptat autoturismul înmatriculat în Belgia, pe Drumul Național 24, după apelul unui șofer, care semnala că o mașină este condusă haotic pe șosea și îi pune în pericol pe ceilalți participanți la trafic.
Când a fost oprit, polițiștii au constatat că bărbatul de la volan nu avea permis de conducere pentru nicio categorie, iar numerele de înmatriculare montate pe mașină aparțineau unui alt autoturism.
Mai mult decât atât, individul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest și, dus la spital, a refuzat și recoltarea probelor biologice.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar Judecătoria Vaslui a decis să îl aresteze preventiv pentru 30 de zile.
El este cercetat pentru trei infracțiuni grave, precum conducerea unui vehicul fără permis, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și refuzul de a se supune recoltării probelor biologice.
Polițiștii spun că astfel de cazuri, în care șoferi inconștienți pun în pericol vieți omenești, vor fi tratate cu maximă severitate: „Nu vom tolera niciun comportament iresponsabil pe drumurile publice”.











