Producătorul național Vascar, din județul Vaslui, a anunțat intrarea pe piața produselor gata de consum printr-o investiție de un milion de euro în echipamente moderne pentru producția și ambalarea produselor ready-meals. Prima gamă de produse lansată de Vascar în acest segment se numește „Farfuriile Nutritive” și este comercializată sub brandul „Moldova în Bucate”.

Această gamă de produse oferite de Vascar a fost dezvoltată împreună cu medicul nutriționist Laura Davidescu. Ciorbele sunt disponibile în rețeaua METRO, au un termen de valabilitate de 21 de zile și pot fi pregătite în doar cinci minute, după cum relatează Economica.net.
„Prin această investiție și prin lansarea primei game de farfurii nutritive, Vascar intră pe piața de retail cu produse ready meals și își consolidează poziția de inovator în industria alimentară. Obiectivul nostru este să oferim consumatorilor soluții moderne, sănătoase și convenabile, adaptate unui stil de viață activ, dar și să extindem portofoliul cu produse dedicate partenerilor din HoReCa”, a declarat Vlad Ciuburciu, CEO Vascar citat de Industriacărnii.ro.
Noua gamă se distinge prin:
– Rețete curate: fără E-uri, fără gluten și fără lactoză, aliniate cerințelor actuale de consum.
– Ambalaj modern și sustenabil: caserole reciclabile, ce pot fi încălzite direct în microunde prin simpla înlăturare a mansonului de carton.
– Design inovator: ambalajul a fost gândit astfel încât să transforme experiența de consum – mănânci dintr-o farfurie modernă, practică și sustenabilă.
– Flexibilitate la consum: produsele pot fi servite atât reci, cât și încălzite.
Din anul 1984, atunci când activa sub denumirea de Industria Cărnii Vaslui, funcționând în sistem centralizat, societatea vasluiană Vascar a ajuns astăzi la o rețea de 20 magazine proprii în Vaslui, Iași, Huși, Negrești, Bârlad, Roman, Galați, distribuție națională și exporturi pe trei continente.










