Asociația Astronomică Sirius Bârlad Club pentru UNESCO / Comisia Eco-Sirius, în parteneriat cu Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad, a participat la ediția a IV-a a Forumului Internațional de Mediu al copiilor „Schimbarea climatică prin ochii copiilor”, organizat de „Fondul pentru Securitate Climatică”, Moscova.

Scopul Forumului este de a educa o generație responsabilă față de mediu, cu o atitudine activă față de mediu. Concursurile organizate în cadrul Forumului oferă o oportunitate pentru copii și elevi și organizații pentru a prezenta soluții, a împărtăși cunoștințe și a inspira acțiuni publice ample pentru un viitor sustenabil.
Nouă elevi de la școli bârlădene au participat cu lucrări la concursurile organizate în cadrul evenimentului internațional și au obținut titlul de CÂȘTIGĂTOR, la secțiunile „Eco-Young-Naturalists”, „Climate change through children’s eyes” și „Eco-Handicrafts”.
Au câștigat următorii membri ai Asociației Astronomice Sirius:
– Categoria de vârstă 7 – 12 ani
• DARIE SOFIA-TEODORA (clasa a II-a, Școala Gimnazială ,,Vasile Pârvan” / îndrumător Luminița Darie)
– Categoria de vârstă 13 – 17 ani
• BABACIU ȘTEFAN (clasa a IX-a, Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” Bârlad / profesor coordonator Adrian Dodonete);
• DUMA ALEXANDRA ( clasa a IX-a, Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” Bârlad / profesor coordonator Adrian Dodonete);
• IORGA DENISA IOANA (clasa a X-a, Liceul Pedagogic ,,Ioan Popescu” Bârlad / profesor coordonator Iulian Mancaș);
• MĂTĂSARU REBECA (clasa a X-a, Liceul Pedagogic ,,Ioan Popescu” Bârlad / profesor coordonator Iulian Mancaș);
• MORUN ALEXANDRA (clasa a X-a, Liceul Pedagogic ,,Ioan Popescu” Bârlad / profesor coordonator Iulian Mancaș);
• PRĂVĂLICI LAVINIA (clasa a X-a, Liceul Pedagogic ,,Ioan Popescu” Bârlad / profesor coordonator Iulian Mancaș);
• IFTODE DANIELA NICOLETA (clasa a VI-a, Școala Gimnazială de Arte ,,N. N. Tonitza” Bârlad / profesor coordonator Dan Gicu Horgan);
• IACOMI DARIA NICOLETA (clasa a V-a, Școala Gimnazială de Arte ,,N. N. Tonitza” Bârlad / profesor coordonator Dan Gicu Horgan).
„Educaţia pentru protecţia mediului începe încă de la cea mai fragedă vârstă și continuă pe tot parcursul vieții. Prin demersul părinților și al cadrelor didactice, copiii își însușesc prin experiență un sistem de valori ce contribuie la integrarea lor în societate. Concursurile pe teme de ecologie și protecția mediului încurajează inovația, educația și implicarea în probleme de mediu precum schimbările climatice și conservarea biodiversității. Felicitări elevilor pentru rezultatele deosebite obținute la acest eveniment internațional, ce evidențiază faptul că suntem o parte a planetei Pământ, căminul nostru și al urmașilor noștri!”, a transmis profesorul Ioan Adam, președintele Asociației Astronomice Sirius Bârlad.











