Intervenție exemplară a unui jandarm vasluian

0

Plutonier adjutant Băhnăreanu Marius a primit aprecieri și felicitări din partea conducerii și a colegilor pentru modul exemplar în care s-a comportat în timpul accidentului petrecut la Secuia. Fiind în timpul liber și deplasându-se pe DN 24, a oprit și a intervenit direct, a acordat primul ajutor unui bărbat și sprijin unei femei rănite.

„Pe DN 24, în apropiere de Secuia, colegul nostru, plutonier adjutant Băhnăreanu Marius, aflat în timpul liber, a intervenit de urgență imediat ce a observat producerea unui accident rutier grav. Observând gravitatea impactului, a oprit și a intervenit direct, acordând primul ajutor bărbatului din autoturismul în care se afla singurul ocupant”, transmite Jandarmeria Vaslui, colegii și conducerea instituției transmițându-i, și public, aprecierea și felictările pentru modul exemplat în care s-a comportat.

„Imediat după, s-a îndreptat către celălalt autoturism, unde a intervenit și în sprijinul femeii rănite. Prietenul cu care se afla a apelat serviciul 112, iar colegul nostru a preluat discuția, și-a declinat calitatea și a solicitat indicații pentru gestionarea intervenției până la sosirea echipajelor”, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean, care arată că intervenția sa rapidă și modul în care a gestionat situația până la sosirea echipajelor arată că spiritul de serviciu nu ține cont de program sau uniformă.

„Oriunde ar fi, colegii noștri rămân în slujba oamenilor”, spun jandarmii vasluieni.