Primăria municipiului Vaslui a anunțat lansarea unei campanii comune, împreună cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui, pentru vaccinarea, microciparea și sterilizarea câinilor din oraș. Acțiunea are scopul de a reduce numărul de câini fără stăpân din oraș și a sprijini familiile cu venituri reduse în îndeplinirea obligațiilor legale privind identificarea și îngrijirea animalelor.

Primăria Valsui a organizat o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanți ai Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Poliției Locale, Protecției Animalelor, ONG-uri și cetățeni implicați activ în protecția animalelor. În urma discuțiilor, s-a decis derularea unei campanii comune de vaccinare antirabică și microcipare a câinilor cu stăpân, parte a unui plan mai amplu de gestionare a populației canine.
Primăria Vaslui a achiziționat deja 1.000 de microcipuri, fiecare cu carnet de sănătate, care vor fi oferite gratuit proprietarilor cu venituri mici. Scopul măsurii este identificarea câinilor și prevenirea abandonului, una dintre principalele cauze ale înmulțirii câinilor fără stăpân. Campania va fi sprijinită logistic de angajații Goscom Vaslui SA, care vor asigura suportul operațional.
„Respectarea obligațiilor legale de către proprietarii de animale este esențială. Doar printr-un efort comun, bazat pe colaborare și responsabilitate, putem obține rezultate durabile și un oraș mai sigur pentru toți”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște.
Pe termen mediu, administrația locală pregătește un program amplu de gestionare a populației canine, care va include campanii periodice de sterilizare, vaccinare și microcipare, dar și forme de sprijin financiar pentru proprietarii de animale. Este în lucru și un proiect de hotărâre locală privind subvenționarea sterilizării câinilor cu stăpân, în special a raselor comune și metișilor.











