În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Petrache Poenaru se afirmă ca una dintre personalitățile marcante ale culturii române, un vizionar al organizării învățământului și un fervent promotor al accesului la cunoaștere și cultură pentru largi categorii sociale. Prin întreaga sa activitate, dedicată modernizării școlii românești, a contribuit decisiv la edificarea unui sistem de instruire coerent și adaptat nevoilor sociale, economice și culturale ale epocii. Convins de importanța educației pentru progresul poporului, a înființat școli, a promovat metode pedagogice moderne, a sprijinit elaborarea și redactarea manualelor, a creat biblioteci și a fost un susținător activ al artelor, cercetării științifice și culturii generale.
Epoca în care a trăit și a activat Petrache Poenaru a fost una a marilor transformări. Țările Române ieșeau din perioada fanariotă și intrau pe drumul modernizării, sub influența ideilor politice și sociale europene. Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821, la care Poenaru a participat ca secretar și colaborator apropiat, a reprezentat nu doar o încercare de emancipare națională, ci și un moment de trezire a conștiinței sociale, prin accentul pus pe drepturile țăranilor și pe nevoia de reforme.
Născut la 10 ianuarie 1799, în comuna Benești (Vâlcea), într-o familie de boieri scăpătați cu cinci copii, Petrache Poenaru a fost nevoit să trăiască, încă din copilărie, în casele unor familii mai apropiate sau mai îndepărtate ca rudenie. De mic copil a arătat inteligență și curiozitate deosebită pentru cunoaștere. Și-a început studiile la Craiova și le-a continuat la București, la Colegiul „Sfântul Sava” și la Academia Grecească de la Măgureanu. A fost elev al lui Gheorghe Lazăr și, mai târziu, coleg și profesor al acestuia. În 1820–1821 a predat limba elină la Școala Mitropoliei din București.
În urma activității sale pedagogice, și-a extins implicarea în viața publică, apropiindu-se de mișcarea revoluționară condusă de Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia a devenit secretarul și colaboratorul său apropiat. În această calitate, a fost trimis într-o misiune diplomatică la Laibach, unde se desfășura congresul Sfintei Alianțe, pentru a prezenta cancelarului Metternich un memoriu al conducătorului revoluționar. În drum spre destinație, la Sibiu, a aflat vestea tragică a uciderii celui numit de contemporani „Domnul neîncoronat”. Experiența l-a marcat profund și i-a întărit convingerea că progresul societății românești depinde, înainte de toate, de educație și de cultură.
După înăbușirea revoltei, cu sprijinul unor binefăcători și cu bursă de stat, Poenaru a plecat să studieze în străinătate între 1822 și 1832. La Viena a urmat cursuri la Institutul Politehnic, iar la Paris, la Școala de aplicațiuni a inginerilor geografi, condusă de Ludovic Puissant, devenind membru al Academiei de Științe. Anii petrecuți în străinătate au fost marcați de muncă asiduă și lipsuri materiale, ceea ce l-a determinat să copieze manuale și tratate de mână. Această activitate i-a inspirat invenția tocului rezervor, brevetat de guvernul francez la 25 mai 1827 – un dispozitiv revoluționar pentru scris, care a reprezentat o premieră tehnică europeană, chiar dacă nu i-a adus recunoașterea meritată în epocă.
În 1831 a vizitat Anglia pentru a studia industria și tehnologia, acumulând cunoștințe care ulterior i-au influențat activitatea în învățământ și organizarea școlilor. Contactul cu Occidentul l-a pus față în față cu ideile iluministe și cu pedagogia modernă. A cunoscut metode de învățământ inovatoare, bazate pe colaborarea între elevi, și a înțeles rolul fundamental al bibliotecilor și al manualelor în formarea generațiilor.
În ianuarie 1832, după aproape un deceniu petrecut în străinătate, Poenaru s-a întors în Țara Românească și a fost numit inspector al școlilor, precum și profesor de fizică și geometrie la Colegiul „Sfântul Sava”. În septembrie același an a preluat conducerea Eforiei Școalelor Naționale, funcție pe care avea să o exercite până în 1848.
Din această poziție, a desfășurat o activitate de mare amploare în organizarea învățământului românesc: a înființat școli primare, a introdus metode pedagogice moderne – între care și sistemul lancasterian –, a încurajat elaborarea de manuale și lucrări didactice și a redactat el însuși vocabulare, hărți școlare și materiale instructive. Totodată, a avut un rol activ în elaborarea Regulamentului școlilor și în organizarea învățământului urban și rural, militând pentru dreptul copiilor de țărani la educație și încercând să convingă autoritățile vremii de importanța extinderii instruirii în mediul popular.
A creat primele biblioteci școlare în capitalele de județ și a dezvoltat la Colegiul „Sfântul Sava” o bibliotecă remarcabilă, cu peste 10.000 de volume, manuscrise și documente vechi. Pentru îndrumarea elevilor, a învățătorilor și a părinților, a fondat și a redactat periodice educative precum „Foaia satului” și „Învățătorul satului”.
Activitatea sa nu s-a limitat la învățământ. Poenaru a fost un susținător fervent al artelor și culturii vizuale, încurajând tineri talentați precum Theodor Aman, Constantin Lecca și Sava Henția. A sprijinit realizarea portretului expresiv al lui Tudor Vladimirescu și a contribuit la înființarea Muzeului Național de Antichități, a Societății de Agricultură, a fermelor-model și a Grădinii Botanice.
A avut un rol semnificativ în cercetarea și conservarea Tezaurului de la Pietroasa, contribuind la strângerea de informații despre acesta și la transferul unei părți spre Muzeul Sf. Sava în 1842. Prin acest gest, el a contribuit nu doar la conservarea unui ansamblu de obiecte de o valoare artistică și istorică inestimabilă, ci și la consolidarea patrimoniului național, integrându-l în circuitul științific și cultural. De asemenea, a sprijinit tipărirea celor cinci volume din „Magazin istoric pentru Dacia”, coordonate de Nicolae Bălcescu, tipărite cu mașini și litere aduse de la Paris.
Petrache Poenaru a fost membru al Academiei Române, întemeietor și președinte al Societății pentru cultura poporului și un promotor constant al progresului social. Întreaga sa activitate reflectă un spirit iluminist și democratic moderat. El credea că viitorul unei națiuni se clădește prin instruirea și îmbogățirea spirituală a oamenilor. Pentru el, școala reprezenta mai mult decât un loc de învățare academică: era un instrument de emancipare socială și de consolidare a identității naționale. Întreaga sa viață, dedicată culturii, științei și educației, demonstrează angajamentul său constant față de idealul educațional și cultural. Prin eforturile sale, a lăsat o moștenire durabilă, contribuind la transformarea învățământului românesc într-un sistem modern și accesibil.
Astăzi, la aproape două secole de la activitatea sa, amprenta lăsată de cărturar rămâne surprinzător de actuală. Într-o lume în care educația continuă să fie cheia progresului social, iar accesul la cultură și la informație definește gradul de dezvoltare al unei națiuni, idealurile sale nu și-au pierdut deloc din forță. Convingerea că școala trebuie să fie temelia unei societăți moderne, că educația trebuie să fie accesibilă tuturor și că patrimoniul cultural are nevoie de protecție și valorizare reprezintă repere valabile și astăzi.
Acest mare pedagog ne arată că adevăratul rol al dascălului și al intelectualului este acela de a construi, de a inspira și de a lăsa în urmă instituții și idei care să dăinuie. Viziunea lui, dublată de un spirit practic și inovator, face din el nu doar un pionier al învățământului românesc, ci și un model de actualitate pentru generațiile prezente. Prin faptele sale, ne amintește că progresul unei națiuni se sprijină pe educație și pe cultură.
Petrache Poenaru s-a stins din viață la 2 octombrie 1875, la București, după o existență lungă și rodnică, închinată educației și culturii românești. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu, alături de alte mari personalități ale națiunii.
Plecarea sa din această lume a însemnat dispariția unui savant și pedagog care, prin întreaga sa activitate, a deschis orizonturi și a arătat că formarea și cunoașterea sunt temelia viitorului unui popor. Moștenirea sa rămâne vie, iar numele său se înscrie printre cele ale marilor ctitori ai României moderne.
Bibliotecar, Luciana Macovei
Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui
Bibliografie: Petrache Poenar: Ctitor al învățământului în țara noastră: 1799-1875. George Potra. București: Editura Științifică, 1963. Oratori și elocință românească: Gheorghe Lazăr, Petrache Poenaru, Ion Maiorescu. Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1985. Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii: dicționar. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1982.
