Bârlădenii, invitați la o expoziție realizată de trei muzee din țară

0

La finele săptămânii, pasionații de arheologie din Bârlad și nu numai sunt invitați la vernisajul expoziției „Oglinda frumuseții! De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”.

Evenimentul este organizat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad și Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași. Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 11 octombrie, începând cu ora 11.00, la sediul central al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad.

„Expoziția reunește 158 de artefacte din colecția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, descoperite în situri arheologice din Dobrogea, ilustrând feminitatea în Antichitatea greco-romană – de la femeia simplă la zeița atotputernică. Vor fi prezentate piese de excepție precum bijuterii din aur și argint, inventarul funerar al „doamnei de la Olimp”, vase de sticlă rară și portrete feminine în marmură. De asemenea, va fi expus în premieră un inventar funerar feminin din necropolele tomitane”, este invitația lansată de organizator, dr. Mircea Oancă. 

Expoziția a fost realizată de următorii curatori: • dr. Ana Cristina Hamat, dr. Aurel Constantin Mototolea – muzeul din Constanța; • dr. Mircea Oancă, Dna. Ionela Scutaru – muzeul din Bârlad; • dr. Ioan Iațcu, Ecaterina Dediu – muzeul din Iași. Expoziția poate fi vizitată în perioada 11 octombrie 2025 – 21 ianuarie 2026. Accesul la vernisaj este gratuit.