„Fiecare își impune propriul sistem, acolo unde ajunge armata sa” (Stalin)
În acest an, 2025, la 23 martie, s-au împlinit 80 de ani de la înfăptuirea reformei agrare din 1945. Era a treia reformă în istoria agriculturii românești, urmare a marii conflagrații mondiale. Prin decretul – lege nr. 187 emis de guvernul dr. Petru Groza s-a trecut la împroprietărirea țăranilor, întocmindu-se liste de către comitetele țărănești din comunele județului cu invalizii, orfanii și văduvele de război.
În general, literatura istorică a reformei agrare din 1945 este mai saracă decât cea consacrată reformei agrare din 1921. Autorii care au abordat istoria reformei agrare după Al Doilea Război Mondial în studii speciale sau în cadrul unor lucrări cu tematică mai largă, şi-au limitat documentaţia după 23 august 1944, având în vedere doar în mică măsură starea agriculturii româneşti din perioada interbelică. Problema agrară din România a fost readusă în discuţie publică la scurt timp după actul de la 23 august 1944. Toate partidele politice cu anumite diferenţieri se pronunţau pentru reformă. Cei care au ridicat şi susţinut cu mare insistenţă rezolvarea ei prin expropriere şi împroprietărire, fără să mai aştepte sfârşitul războiului, au fost comuniştii. O lucrare de referinţă apărută în ultima vreme, este cartea regretatului istoric ieșean Dumitru Şandru, care tratează exhaustiv problema pe plan naţional. Înainte de 1989 istoriografia reformei agrare din 1945 făcea apologia politicii Partidului Comunist Român în înfăptuirea acestui ,, act revoluţionar” şi negarea oricărei contribuţii a celorlalate forţe politice la soluţionarea problemei.
Procesul de „înfăptuire pe cale revoluţionară a reformei agrare” cum se sublinia în istoriografia problemei înainte de 1989, a început încă din toamna anului 1944 în Moldova. S-a manifestat mai accentuat aici, deoarece destabilizarea aparatului local de stat era mai avansată în această regiune, aflată prima sub ocupţia sovietică. „Preluarea pământului moşierilor pe cale revoluţionară şi împroprietărirea, era hotărâtă de adunările populare la care luau parte şi muncitorii”, influenţaţi de comunişti. Spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, agricultura Moldovei se afla într-o stare de ruină aproape totală, din cauza desfăşurării operaţiunilor militare, a jafurilor săvârşite de armata germană în retragere, apoi de cea sovietică în ofensivă. Pe această situaţie s-a grefat seceta cumplită din anii 1945-1946 şi obligaţiile de plată în produse agricole care reveneau României prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, agravând criza din sectorul agricol. În conjunctura internaţională de atunci, redresarea situaţiei nu s-a putut face decât cu mijloace interne şi ea s-a înfăptuit, într-adevăr, numai prin efortul conjugat al românilor. Procesul a fost extrem de anevoios, din cauza condiţiilor dificile din acei ani şi manierei nerealiste în care comunştii au încercat să-l înfăptuiască, având urmare menţinerea sub limita de subzistenţă a ţărănimii.
În vara anului 1944, moşiile din apropierea frontului, părăsite de proprietari ori de arendaşi, au rămas practic, fără administraţie. De aceea, din cauza staţionării trupelor în zonele de operaţii militare, o bună parte din terenuri nu au putut fi însămânţate, iar cele semănate nu au putut fi lucrate, în special prăşite. În satele judeţelor Botoşani, Dorohoi şi Baia, ocupate încă din primăvară de trupele Armatei Roşii, autorităţile sovietice au regizat alegerea unor „comitete ţărăneşti”, care au suplinit funcţiile consiliilor comunale. Totodată, acestea au luat în administraţie bunurile părăsite din faţa inamicului, organizând exploatarea pământului cu ajutorul forţei de muncă nerefugiate.
În toamna anului 1944, ziarul „Moldova liberă” menționa că existau comitete ţărăneşti în judeţul Botoşani în 45 de comune, în judeţul Tutova în 61 de comune, în judeţul Roman în 100 de comune și în judeţul Neamţ în 46 de comune. După 6 martie 1945, comitetele ţărăneşti au fost confirmate de guvern ca organe locale ale sale, iar în anumite părţi ele s-au transformat în organe de aplicare a reformei agrare.
Reforma agrară din 1945 era concepută în viziunea comuniştilor români ca un act menit să ducă la distrugerea bazei economice a moşierimii din viaţa politică şi, pe de altă parte, la atragerea ţărănimii în sfera lor de influenţă. Până la legiferarea reformei agrare, Partidul Comunist Român şi organizaţiile politice de stânga nu au iniţiat, oficial, propaganda pe tema socializării pământului. Dimpotrivă, liderii comunişti au respins proiectele privitoare la organizarea obştilor de producţie propuse nu numai de partidele adverse, ci şi de cele cu care ei colaborau.
Exproprierea, operată în baza decretului-lege nr. 187/ 23 martie 1945, a reprezentat o primă etapă a politicii P.C.R. de distrugere a bazei materiale a moşierimii, în urma aplicării reformei din 1921. Legea pentru reforma agrară a lăsat viile şi pădurile, fermele-model, orezăriile şi câte 50 ha cultivate de fiecare mare proprietar. Pământurile Casei Regale, ale mănăstirilor şi instituţiilor ( Eforiile, Aşezămintele spitaliceşti, Academia Română şi Casa Şcoalelor) – conform art. 8 – au fost exceptate de la expropriere. Terenurile care depăşeau suprafața de 50 ha pentru un proprietar erau expropriate în folosul statului. Regimul exproprierii era aplicat colaboraţioniştilor cu Germania, criminalilor de război şi vinovaţilor de dezastrul ţării, refugiaţilor de după 1944, absenteiştilor, loturilor de peste 10 ha care nu fuseseră cultivate în regie proprie în ultimii 7 ani, voluntarilor împotriva Naţiunilor Unite şi bunurilor de mână moartă. Exproprierea o făceau comisiile comunale de săteni şi de plasă, iar aplanarea diferendelor dintre moşieri şi săteni nu era precis fixată prin lege. Această reformă a urmărit mai mult un scop politic şi în mai mică măsură unul social.
Datorită condiţiilor specifice în care s-a pus în aplicare, s-au înregistrat unele greşeli în aplicarea reformei agrare. Aşa cum rezultă din documentele de arhivă, în efectuarea reformei agrare în judeţele Moldovei se pot distinge trei perioade:
Prima perioadă a durat din toamna anului 1944 până la legiferarea reformei agrare, la 23 martie 1945. Comitetele săteşti, la „chemarea” organizaţiilor P.C.R., au trecut la confiscarea parţială sau totală a pământurilor moşiereşti şi la împărţirea lor ţăranilor fără pământ sau cu pământ puţin. Pe alocuri, au fost împărţite şi unele proprietăţi care, în proiectul de program al F.N.D., erau exceptate de la expropriere cum au făcut ţăranii de pe valea Bistriţei care au împărţit teren de casă şi păşune de pe domeniile Coroanei şi din pământurile unei biserici. De asemenea, au fost expropriate şi unele moşii sub 50 ha, ca în comuna Măluşteni, judeţul Covurlui care nu intrau în prevederile legii şi anume: din moşia preotului V. Felea, din 11 ha i-au fost expropriate 5 ha; lui D. Antohi, din 21 ha i-au fost luate 9 ha etc.
A doua perioadă este aceea de la apariţia legii (23 martie 1945) şi până la constituirea comisiilor de plasă. În timpul acesta au lucrat comitetele săteşti care au întocmit procese verbale de expropriere ale moşiilor din comună şi tabele cu locuitorii îndreptăţiţi. Această perioadă coincide cu campania de însămânţări, astfel că locuitorii au intrat imediat şi au început însămânţările. Cercetând procesele verbale de expropriere ale comitetelor comunale, se constată că în multe comune ele erau incomplete sau întocmite ilegal. Aceste neajunsuri se datorau atât lipsei de îndrumare a comitetelor comunale din partea unor organe competente, cât şi din cauza proprietarilor, care nu s-au prezentat cu acte de proprietate pe baza cărora comitetele comunale să poată hotărî în deplină cunoştinţă de cauză cui şi cât trebuie să exproprieze. Din această cauză, în unele locuri, s-au expropriat şi s-au împărţit locuitorilor terenuri care, după lege, nu ar fi trebuit, după cum au fost şi cazuri de terenuri care au rămas neexpropriate, deşi conform legii trebuiau împărţite celor îndreptăţiţi.
A treia perioadă a fost aceea de când au început să lucreze comisiile de plasă. Constituirea acestor comisii s-a făcut destul de greu în unele comune şi judeţe, fiindcă majoritatea membrilor erau mereu schimbaţi de către comitetele comunale de reformă agrară, de la o şedinţă la alta, astfel că primele lucrări s-au executat foarte greu, membrii comisiilor fiind mereu alţii. În cele din urmă s-a reuşit să se stabilizeze, astfel că la începutul lunii iunie 1945 funcţionau în 12 judeţe din Moldova 48 de comisii de plasă şi 625 de comitete comunale pentru executarea reformei agrare. Comisiile de plasă aveau sarcina de a coordona operaţiile de expropriere şi împroprietărire şi de a hotărî asupra diferendelor dintre sate şi comune, precum şi asupra acelora dintre proprietari şi îndreptăţiţi ce ar fi apărut pe parcursul aplicării reformei. Comisia de plasă era compusă din membri delegaţi de comitetele locale, câte doi din fiecare comună, şi un preşedinte delegat de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. El putea fi magistrat sau jurist.
Graba ţăranilor de a intra în posesia pământului era determinată şi de necesitatea de a efectua la timp lucrările agricole de primăvară, care altfel ar fi fost întârziate. Drept urmare, la 26 februarie 1945, ţăranii din comunele Hârsova şi Poeneşti, judeţul Vaslui, au trecut direct la „măsurarea şi împărţirea pământului”, comitetele săteşti ale Frontului Plugarilor fiind acelea care au condus efectiv acţiunea.
În judeţul Vaslui s-au expropriat 133 de moşii, iar în judeţul Tutova 17.000 ha. Unii moşieri încercau să demonstreze că moşiile lor reprezentau ferme-model sau plantaţii, dar acest lucru nu era posibil câtă vreme marii proprietari dădeau în arendă pământul. Analizându-se situaţia din judeţul Vaslui, în urma distrugerii inventarului şi a clădirilor datorate războiului, s-a considerat că nici una din marile proprietăţi nu se putea declara fermă-model. În judeţul Vaslui, aplicarea reformei agrare s-a făcut în multe cazuri, nerespectându-se legea. S-a expropriat tot sau aproape tot, inclusiv proprietăţile peste 50 de ha neexpropriabile după lege. Când i s-a atras atenţia prefectului, preot Nicolae Sârbu, că săvârşeşte o mare greşeală prin faptul că nu respectă dispoziţiile legii, acesta a răspuns: ,, În judeţul Vaslui legea o face poporul. Guvernul hotărăşte la Bucureşti, iar noi hotărâm la Vaslui. Aici, vom expropria pământul în întregime”. De asemenea, într-o adunare de împărţire a pământului Nicolae Sârbu menţiona: „Ca prefect al judeţului, am decretat împărţirea moşiilor din judeţul Vaslui”. Cuvintele subliniate pun în evidenţă independenţa, subiectivitatea şi nota personală a deciziilor prefectului de Vaslui. Spiritul deciziilor sale se reflectă şi în faptul că pădurile şi unele vii care, deşi nu erau expropriabile, au fost date încă înainte de apariţia legii de reformă agrară, comitetelor comunale spre exploatare. Chiar morile de la sate ale marilor proprietari au fost date în administraţia comunelor..
Bilanţul exproprierilor în judeţul Vaslui însumează 20.604 ha, împărţite la 13.677 locuitori, între care 4.405 ha la ostaşii de pe front, 3.427 ha la orfani, văduve şi invalizi, iar restul ţăranilor lipsiţi de pământ sau cu pământ puţin. Să mai adăugăm faptul că potrivit legii de reformă, au intrat în petrimoniul statului următoarele utilaje agricole:
În plasa Codăeşti existau 8 batoze, 8 locomobile, cu destinaţia Tăcuta şi Soleşti;
Pungeşti – 6 batoze, 2 locomobile, pentru ferma Laza;
Negreşti – 7 batoze, 3 locomobile, 1 tractor, 2 ,,vapore”;
Prin urmare, în plasele judeţului Vaslui se aflau 29 de batoze, 18 locomobile, 4 tractoare şi 2 ,, vapore”.
Problemele legate de reforma agrară privind exproprierea pământului, se întâlneau şi în judeţele limitrofe Vasluiului, Tutova şi Fălciu. Sub guvernul Rădescu, s-au confiscat în judeţul Tutova peste 13.000 ha, iar până la legiferarea reformei agrare s-au expropriat încă 17.000 ha.
În judeţul Fălciu, s-a trecut la exproprierea pământului în comuna Epureni (moşiile Iamandi şi Negreanu cu o suprafaţă de 590 ha) din care 225 ha s-au dat familiilor care au luptat pe front. În afară de aceasta, pădurea a fost luată în exploatare de către consiliul comunal. În judeţul Tutova, ca şi la Vaslui, în timpul exproprierilor dinaintea apariţiei legii de reformă agrară, unor proprietari nu li s-a lăsat cota de peste 50 ha. Cu toate acestea, nu s-au înregistrat tulburări, ci numai plângeri. Astfel, moşierul D. N. Negulescu, director general în Ministerul Sănătăţii, s-a plâns generalului Rădescu, că în urma unei decizii a prefectului de judeţ, proprietatea sa din comuna Perieni a fost expropriată în întregime. În judeţul Tutova, prefect era comunistul Zainea Buhuş, care a dispus nu numai în cazul lui D. Negulescu, ci în toate cazurile, exproprierea tuturor moşiilor. Profitând de creşterea influenţei F.N.D. prefectul a emis ordonanţa nr. 6847, în 10 articole de expropriere a moşiilor de peste 50 ha, terenurile greu de divizat, păduri, bălţi, islazuri, cât şi bunurile imobile de pe moşii, trecând în gospodărirea comitetelor săteşti spre administrare. Acest act neconstituţional a avut ca urmare înlocuirea prefectului Zainea Buhuşi, în condiţiile în care Nicolae Rădescu insistase ca prefecţii să respecte ordinea statală. La 22 decembrie 1944, în urma unei mari adunări cetăţeneşti, este instalat în funcţia de prefect al judeţului Tutova profesorul Gheorghe Gâlcă (P.N.L.). Adevărat patriot, dispunând de o inteligenţă remarcabilă şi o susţinută forţă de muncă, acesta şi-a pus în slujba tutovenilor, întreaga capacitate, reuşind să pondereze avansurile comuniştilor şi să înlocuiască demagogia propagandistică cu competenţa celui care în momente grele a servit idealurile generale.
La nivelul judeţului Tutova s-au semnalat cazuri de nesocotire de către săteni a prevederilor legii. Potrivit ordonanţei nr. 11620 din 8 octombrie 1945 adresată preturilor, comisiilor de plase şi comitetelor locale de reformă agrară, Prefectura Judeţului Tutova a constatat că unii din locuitorii satelor au nesocotit legea şi regulamentul ei, în sensul că nedreptăţiţii la împroprietărire au intrat în mod samavolnic în cota celor îndreptăţiţi sau în loturile de peste 50 ha rămase marilor proprietari. De aici, Prefectura sublinia necesitatea revizuiriii tabelelor vechi corectându-se greşelile sau scăpările, ghidându-se în acest scop după stipulaţiile specificate în legea şi în regulamentul de reformă agrară. În plus, ţăranii au cerut ca loturile să fie distribuite în trei parcele diferite pentru a avea posibilitatea cultivării terenului prin rotaţie, acordându-se prioritate la împroprietărire invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război, astfel încât aceştia să nu rămână fără pământ.
Numărul cazurilor în neregulă a determinat Comisia Centrală de reformă agrară, ca prin ordinul nr. 140974 din 4 august 1945 să atragă atenţia că Prefectura şi Camera Agricolă a judeţului Tutova încalcă dispoziţia art. 19 din legea de reformă, care arăta limpede că semănăturile efectuate în toamna anului 1944 urmau a fi recoltate de cei ce le-au semănat, dispoziţie care se aplică atât pe terenul rămas legal în cota proprietarului, cât şi pentru terenul expropriat. Pe ansamblul judeţului Tutova, acţiunea a dus la exproprierea a 21.171 ha cu care s-au împroprietărit 18.208 locuitori, revenindu-le un lot între 0,5 şi 2 ha, cu o medie de 1,5 ha cum rezultă din tabelul următor:
| Plasa | Suprafaţa de pământ expropriat şi împărţită ţăranilor | Câţi ţărani au fost fără pământpână la reformă | Media împărţirii pământului |
| Criveşti | 7023 | 4972 | 1,5 |
| Murgeni | 4141 | 3316 | 1,5 |
| Puieşti | 6154 | 1356 | 1,36 |
| Zorleni | 3853 | 864 | 1,5 |
| Total | 21171 | 10528 | 1,5 |
Cu ocazia aceleiaşi exproprieri, în judeţul Tutova a fost preluat şi următorul inventar: 21 tractoare (din care 2 defecte), 11 batoze, 27 semănători, 26 pluguri cu tracţiune animală şi 6 tractoare, 4 vânturători, 5 care, 7 prăşitori, 8 locomobile, 4 secerători simple, 3 cultivatoare, 4 cositori, 1 selector, 2 rotative, 1 rariţă, 3 maşini de bătut porumb şi 16 secerători.
Aplicarea reformei agrare a produs abuzuri în procesul de expropriere şi nu s-a ajuns la crearea unor proprietăţi ţărăneşti trainice. Până la sfârşitul primăverii anului 1945 în Moldova s-au expropriat 1094 moşii, în suprafaţă de 17.2341 ha. Au fost împroprietăriţi 13.582 de îndreptăţiţi dintre care 55.668 luptători de pe front sau concentraţi, 24.140 văduve, orfani, invalizi, 56021 ţărani fără pământ sau cu pământ mai puţin decât lotul tip. În plasa Crivești și în alte zone, exproprierea și împroprietărirea au fost însoțite de de numeroase reclamații privind aplicarea reformei agrare.
Exproprierea operată în baza legii a reprezentat o primă etapă a politicii Partidului Comunist de distrugere a proprietăţii moşiereşti, prin faptul că a redus cele mai multe din acestea la nivelul unor exploatări de întinderi mijlocii. Ea avut particularităţi distincte de la o zonă geografică la alta şi chiar de la un judeţ la altul în funcţie de condiţiile social-economice concrete. Suprafaţa expropriabilă s-a dovedit insuficientă faţă de numărul persoanelor îndreptăţite a primi pământ. Pentru a satisface cât mai multe familii, s-a recurs pe scară largă la crearea unor loturi de împroprietărire mici, care nu le-au putut asigura independenţa economică. Întinderea medie a lotului de împroprietărire a fost diminuată şi prin crearea unor mari rezerve de stat, care au depăşit cu mult cota de 5% din suprafaţa expropriabilă.
Concluzii
Împroprietărirea ţăranilor s-a înfăptuit într-o perioadă în care toate segmentele economiei româneşti erau dezorganizate. Refacerea lor necesita capitaluri însemnate. Statul, nedispunând de mijloace financiare, a făcut acumulări din achiziţionarea forţată a produselor agricole de la ţărani, plătite la preţuri sub costul celor de producţie. O continuă presiune fiscală, directă şi indirectă, s-a exercitat asupra întregii ţărănimi. Familiile mai prospere au avut de suportat sarcini excesiv de împovărătoare, fapt care a determinat pe mulţi proprietari să renunţe la pământ. A fost o politică deliberată a comuniştilor de a spori patrimoniul funciar al statului în detrimentul proprietăţii individuale. Ea a condus la proletarizarea unei mase mari de ţărani, în special în rândurile celor mai întreprinzători şi ale celor ce manifestau aversiune faţă de noul regim politic din România.
Reforma agrară din 1945 a produs unele modificări în structura proprietăţii funciare ce a condus la creşterea sensibilă a gospodăriilor ţărăneşti, cu unu până la cinci hectare, ca urmare a completării lotului posedat cu suprafaţa primită prin legea agrară. Au sporit şi proprietăţile cuprinse între 30-50 ha, fapt explicabil prin aceea că au fost impuse tipurile de gospodării ale foştilor mari proprietari, cărora, prin expropriere, le-a rămas cota legală de 50 de ha. Dar, aşa cum sublinia generalul Constantin Sănătescu în memoriile sale, reforma agrară din 1945 era o lege pur comunistă, care va scădea producţia ţării şi va produce multe nemulţumiri, căci sunt prea puţine terenuri pentru a satisface pe toţi ţăranii. ,, Cu această lege, guvernul a reuşit să întindă mizeria şi peste marii agricultori, fără a aduce vreun bine ţăranilor”. Procesul de aplicare a reformei agrare s-a încheiat în judeţele Moldovei în februarie 1947. Abuzurile şi ilegalităţile înregistrate pe parcursul aplicării reformei agrare au fost numeroase. Ele au produs nemulţumiri cu atât mai profunde cu cât autorităţile le-au tolerat, într-o lege cu articole neclar redactate, care au favorizat de la început arbitrariul. Încă din cursul anului 1946 au început operaţiunile de înmânare a titlurilor de proprietate.
Desigur, că războiul şi seceta din Moldova au cauzat decăderea agriculturii postbelice, iar ineficienta reformă agrară i-a înrâurit destinul. Prin urmare, analiza reformei agrare din 1945 oferă numeroase dovezi care evidenţiază faptul că ea a făcut parte dintr-un ansamblu mai larg de măsuri iniţiate de comunişti pentru acapararea puterii politice în stat. Odată ajunşi la conducerea României, ei au început să restrângă promisiunile făcute, iar, cu timpul, politica lor agrară avea să capete un pronunţat caracter antiţărănesc. Pentru județul Vaslui, efectele ei vor fi resimţite în sarcinile mari impuse locuitorilor pentru îndeplinirea obligaţiilor Convenţiei de Armistiţiu.
Bibliografie selectivă
– Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Vaslui, Fond Prefectura Judeţului Fălciu, Tutova și Vaslui.
– Cătănuş, Dan, Roske, Octavian, Colectivizarea agriculturii în România. Dimensiunea politică,Vol.I,1949-1953.INST,Bucuresti,2000.
– Onişoru, Gheorghe, România în anii 1944-1948-transformări economice şi realităţi sociale, Bucureşti, Editura Academia Civică,1998.
– Roske, Octavian: Colectivizarea agriculturii în România din anii 1949-1962, Arhivele Totalitarismului (I-V), Bucureşti,1993-1996.
– Şandru Dumitru, Reforma agrară din 1945 în România, Institutul Naţional pentru de Studiul Totalitarismului , Bucureşti, 2000.
Prof. dr. Nicolae Ionescu
