În județul Vaslui, de la începutul anului, la numărul unic național prin care sunt raportate eventuale abuzuri, neglijare, exploatare sau violență asupra minorilor, 119, au fost primite peste 1.700 de apeluri.

Conform datelor furnizate Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, majoritatea celor peste 1.700 de sesizări la numărul 119 au fost făcute de profesioniști, iar numărul situațiilor în care copiii raportează anumite abuzuri este scăzut.
„De la 1 ianuarie 2025 și până în prezent, au fost înregistrate 1.706 apeluri la numărul unic național 119, din care 416 transferate și evaluate de către echipa mobilă din județ. În cursul anului trecut, au fost create 3.380 de fișe și s-a intervenit la 620 de cazuri”, a declarat Romeo Crețu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Romeo Crețu.
Serviciul de Telecomunicații Speciale a operaționalizat în anul 2022 numărul unic național 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului, în cadrul programului guvernamental „Din grijă pentru copii”. Numărul 119 este gratuit din orice rețea fixă sau mobilă și este operat de către consilierii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului.











