Elevii vasluieni îsi pot depune dosarele pentru burse sociale până pe 2 octombrie

0

Elevii vasluieni în a căror familii nu s-a realizat un venit mediu pe membru de familie, în ultimele 12 luni, mai mare de 50% din salariu minim net pe economie își pot depune dosarele pentru burse sociale până pe 2 octombrie.

Elevii vasluieni care îndeplinesc condițiile pentru burse scoaiel trebuie să știe că termenul limită pentru depunerea dosarelor este 2 octombrie 2025. Condiția de bază este ca venitul mediu net pe membru de familie să fie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie.

De la 1 ianuarie 2025, salariul minim net pe țară este 2.575 lei, deci venitul realizat într-o familie a unui elev trebuie să fie 1.287,5 lei.

Dosarul pe care elevii trebuie să-l depună la secretariatul școlii în care studiază trebuie să cuprindă:

– cerere tip pentru acordarea bursei sociale, completată și semnată de părinte/reprezentant legal;

– acte doveditoare ale veniturilor familiei (adeverințe de venit de la angajator pentru ambii părinți sau reprezentanți legali), copii după taloanele de pensie sau alocație pentru copii, dacă este cazul, declarație pe propria răspundere privind veniturile familiale, dacă nu existã alte documente oficiale;

– copie a certificatului de naștere al elevului; 

– copii după actele de identitate ale părinților sau ale reprezentanților legali.

Condiții pentru obținerea burselor

Bursele sociale au o valoare de 300 de lei și se acordă elevilor din medii socio-economice dezavantajate, grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, având ca scop sprijinul și prevenirea abandonului școlar. Criteriile pentru care se acordă bursele sociale includ venit net lunar pe membru de familie sub salariul minim net pe economie, statutul de orfan, afecțiuni medicale oncologice sau cronice, elevi din familii monoparentale etc.

Se solicită anual, în primele 25 de zile calendaristice ale anului școlar.

Pe lângă bursa socială, se vor mai asigura alte trei burse: bursă de merit (în cuantum de 450 de lei/lunã), bursă tehnologică (300 de lei/lunã) și bursa pentru sprijinirea reintegrării scolare a mamelor minore, de 700 de lei pe lună.