Prefectul Eduard Popica a anunțat că, începând de luni, 4 august 2025, echipe specializate vor efectua ridicări topografice și studii de teren în județul Vaslui, ca parte a etapei de elaborare a Studiului de Fezabilitate la Drumul Expres Tișița – Albița.

„Activitatea se desfășoară sub coordonarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Localitățile din județul Vaslui vizate în această etapă sunt:
Tutova, Perieni, Ciocani, Grivița, Bârlad, Zorleni, Băcani, Banca, Costești, Albești, Oltenești, Tătarăni, Crețești, Huși, Duda – Epureni și Drânceni”, a anunțat prefectul Eduard Popica, în mediul online, venind și cu unele precizări legislative: „Potrivit legislației în vigoare (Legea 255/2010, art. 16), proprietarii terenurilor aflate pe coridorul de expropriere sunt obligați să permită accesul echipelor de specialiști, în scopul efectuării măsurătorilor, studiilor geotehnice, de arheologie și altor operațiuni necesare pentru pregătirea documentației tehnice”.
„Instituția Prefectului Vaslui susține acest proiect prioritar și va colabora cu toate autoritățile implicate pentru a facilita desfășurarea lucrărilor în condiții optime”, spune prefectul, arătând că Drumul Expres Tișița – Albița este parte a rețelei TEN-T și are ca scop îmbunătățirea legăturii rutiere dintre Moldova și frontiera estică a Uniunii Europene, contribuind la dezvoltarea economică regională.










