Solidaritatea dintre județe continuă cu un alt județ care se alătură sprijinului către localitățile din județul Suceava afectate grav de inundațiile de la sfârșitul lunii iulie. Consiliul Județean Vaslui va aproba într-o ședință extraordinară repartizarea sumei de 200.000 lei din fondul de rezervă bugetară către județul Suceava, răspunzând apelului autorităților din acest județ.

Până acum, sapte consilii județene au contribuit cu peste 3,9 milioane de lei pentru refacerea localităților calamitate: Consiliul Județean (CJ) Galați – 1.000.000 lei, CJ Timiș – 1.000.000 lei, CJ Bacău – 800.000 lei, CJ Brașov – 500.000 lei, CJ Vâlcea – 200.000 lei, CJ Mehedinți – 200.000 lei, CJ Ialomița – 200.000 lei. CJ Vaslui va aproba într-o ședință extraordinară repartizarea sumei de 200.000 lei din fondul de rezervă bugetară către județul Suceavapentru înlăturarea efectelor calamităților naturale, precum și rectificarea corespunzătoare a bugetului general centralizat al județului.
„Județul Suceava s-a confruntat cu fenomene meteorologice extreme, manifestate prin precipitații abundente care au generat inundații de amploare în mai multe localități din județ. Conform informărilor publice transmise de autoritățile locale au fost afectate grav drumuri județene și comunale, rețele de apă și canalizare, locuințe, gospodării și instituții publice, pagubele materiale fiind însemnate. Având în vedere caracterul excepțional și urgent al situației, considerăm că este necesară implicarea în susținerea imediată a eforturilor de intervenție pentru asigurarea unui minim de funcționare a infrastructurii critice”, se precizează în referatul la proiectul de hotărâre.
Orașul Broșteni, una dintre cele mai grav afectate localități, are nevoie urgentă de fonduri pentru reconstrucția infrastructurii și sprijinirea familiilor rămase fără locuințe. Președintele CJ Suceava a subliniat că gesturile de ajutor venite din întreaga țară reprezintă „o dovadă că, dincolo de granițele județelor, suntem o singură comunitate mare și inimoasă. O țară unită, în care, atunci când unii trec prin greutăți, ceilalți nu rămân indiferenți. Suceava nu va uita această mână întinsă într-un moment de mare nevoie pentru comunitățile noastre”. Un prim bilanț al inundațiilor din județul Suceava arată că au fost avariate peste 500 de locuințe, iar aproximativ 36 de case au fost distruse complet. Valoarea pagubelor ajunge până la 10 milioane de euro.










