Consiliul Județean Vaslui va dezbate un proiect de hotărâre privind aderarea județului Vaslui la „Rețeaua Economică a Regiunilor celor Trei Mări”, un format de cooperare directă între administrațiile locale din 12 inițiat de Voievodatul Lublin, Polinia, prin care se urmărește realizarea a teru mari proiecte de infrastructură.

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă lansată de președinții Poloniei și Croației, în anul 2015 și include în prezent 12 state membre ale Uniunii Europene, cuprinse între Mare Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră: Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, cele trei țări baltice (Lituania, Letonia, Estonia), apoi Austria, Slovenia, Croația, România și Bulgaria.
Inițiativa este strâns legată de trei mari proiecte de infrastructură în regiune:
o autostradă pe direcția nord–sud, Via Carpatia, care urmează să lege Klaipėda (Lituania) de Salonic (Grecia);
infrastructură de gaz natural lichefiat, cu terminale oceanice în Polonia și Croația și o conductă de legătură;
Rail-2-Sea, un proiect al Inițiativei celor Trei Mări (3SI) care prevede dezvoltarea și modernizarea unei linii de cale ferată lungă de 3,663 kilometri care leagă Portul polonez Gdańsk de la Marea Baltică cu portul românesc Constanța de la Marea Neagră.
Rețeaua Economică a Regiunilor celor Trei Mări este un grup voluntar de autorități locale și regionale cooperante și alți parteneri, fără personalitate juridică.
În prezent, rețeaua reunește 28 de regiuni din 8 țări: Polonia, Bulgaria, Ungaria, Lituania, România, Slovacia, Ucraina, Moldova.
„Scopul rețelei regiunilor este de îmbunătățire a cooperării inclusiv la nivel local și regional a administrațiilor din statele membre ale Inițiativei celor Trei Mari. Se urmărește dezvoltarea parteneriatelor în domeniul dezvoltării durabile și responsabile, facilitarea și promovarea cooperării transfrontaliere și internaționale pentru a consolida coeziunea economică și socială a țărilor din această asociere a țărilor din estul Europei”, se arată în referatul la proiectul de hotărâre.
Aderarea la Rețeaua Economică a Regiunilor celor Trei Mări nu implică niciun cost de participare.










