Una din patru locuințe din județ, apartamente sau case, stă nelocuită, din două motive care arată o polarizare socială tot mai accentuată și în zona noastră: unii dintre proprietari sunt plecați în străinătate la muncă grea, în căutarea unei vieți mai bune, în vreme ce alți vasluieni au deja această viață, destul de bună încât își permit o reședință de vacanță. Însă în județul nostru proporția caselor de vacanță este dintre cele mai mici din țară.

22,61% dintre locuințele vasluienilor, aproape un sfert, stau nelocuite, în vreme ce mulți tineri și nu numai nu își găsesc o casă. Dar asta nu e singura discrepanță socială și nici cea mai mare. În vreme ce cei mai mulți dintre vasluienii care și-au lăsat locuința goală au făcut asta pentru a munci din greu în străinătate în căutarea unei vieți mai bune, o altă parte dintre ei, ce-i drept mult mai redusă, au o reședință de vacanță la țară sau în locuri cât mai „exotice” care stă cea mai mare parte a anului goală, deși trebuie întreținută, pentru că au o viață destul de bună încât să-și permită acest lucru. În județul Vaslui proporția acestei categorii este una dintre cele mai reduse din țară, doar în județele Botoșani și Maramureș găsindu-se mai puțini astfel de proprietari.
Situația rezultă dintr-o analiză publicată de HotNews.ro în aprilie 2025, analiză care are la bază datele Institutului Național de Statistică. Astfel, la nivel național există peste 250.000 de locuințe neocupate, o creștere de peste 70% față de recensământul anterior.
Așa cum vedeți, pe harta națională, județul Vaslui nu se ecidențiază cu o situație deosebită din acest punct de vedere, ba chiar se găsește sub media națională, în județele din sud-vestul țării situația fiind de-a dreptul dramatică, cu proporții de 36,5% a locuințelor părăsite în județul Mehedinți sau 35,58% în Caraș-Severin.
Din cauza numărului de locuitori, ca și a numărului de locuințe, Capitala are nu mai puțin de 200.000 de locuințe goale, în vreme ce, la polul opus, cele mai scăzute proporții se regăsesc în județele Botoșani (19,02%), Suceava (18,95%) și Iași (21,12%)
De cealaltă parte, în România sunt înregistrate peste 930.000 de reședințe secundare, locuințe de vacanță, un număr totuși în scădere față de 2011, când existau 1,25 milioane. 80% dintre casele de vacanță se află în mediul rural, însă peste jumătate (50,3%) din locuințele goale sunt în orașe. Cele mai multe case de vacanță sunt în Prahova, Buzău, Argeș și Cluj, în timp ce cele mai puține se găsesc în Vaslui, Botoșani și Maramureș.











Sau le ia evreii si ucranienii
Și pensionarii ar pleca dacă ar putea să mai muncească cei care pot sunt plecați deja.
Ai vrut să spui doar politicienii și magistrații
Mâine poimâine întra cu japca în ele cei cu ajutorul social!
E și normal sa plece oamenii,după reteta bolojan vor rămâne doar pensionarii!
Voi ăștia de la ziar sa răspundeți în caz de spargeri da?
Comentariile sunt închise.