Echipajul de elevi de gimnaziu din cadrul Colegiului Național „Cuza Vodă” Huși, care a reprezentat județul la faza națională a Concursului de Educație pentru Sănătate și Prim Ajutor „Sanitarii pricepuți”, desfășurată între 15 – 18 iulie, a obținut premiul I.

Etapa națională a Concursului de Educație pentru Sănătate și Prim Ajutor „Sanitarii pricepuți” din acest an s-a desfășurat la Cheile Grădiștei, județul Brașov, și a fost organizată de Societatea Națională de Cruce Roșie din România, în parteneriat cu Academia Europeană de Asistenți Medicali, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. „Sanitarii pricepuți” este singurul program de educație pentru sănătate și prim ajutor pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal din România.
La ediția 2025, județul Vaslui a fost reprezentat de un echipaj format din elevi de gimnaziu din cadrul Colegiului Național „Cuza Vodă” Huși, care câștigase anterior etapa județeană, desfășurată pe 14 iunie, la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui. Acum, la etapa națională, ce a avut loc între 15 – 18 iulie, elevii hușeni s-au întrecut cu alte 44 de echipaje de gimnaziu din toată țara, atât la proba teoretică, cât și la cea practică, iar în final s-au clasat pe locul I. Conform tradiției, care datează din 1962, în faza finală a concursului ajung, alternativ, elevii de gimnaziu și cei de liceu.
„După trei zile intense de competiție, emoții și speranțe, am ajuns și la momentul mult așteptat de concurenții calificați în etapa finală a concursului «Sanitarii pricepuți 2025»: desemnarea câștigătorilor. Juriul nostru, format din profesioniști în domeniul primului ajutor, a apreciat munca depusă de fiecare echipă, acuratețea execuției, dedicarea și implicarea în concurs. În urma deliberării, primele trei echipe clasate au fost: • locul III – Filiala de Cruce Roșie Alba; • locul II – Filiala de Cruce Roșie Vrancea, • locul I – Filiala de Cruce Roșie Vaslui. Mențiuni: Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița, Filiala de Cruce Roșie Tulcea și Filiala de Cruce Roșie Brașov. Bravo lor, felicitări tuturor participanților! Momentul zilei la festivitatea de premiere: 44 de echipe de copii frumoși și talentați scandând la unison numele echipajului câștigător: Vaslui, Vaslui, Vaslui! A fost un moment înălțător, care ne-a umplut inima de bucurie. Felicitări, dragi copii, pentru fair-play-ul de care ați dat dovadă! Asta demonstrează, dacă mai era nevoie, că voi sunteți deja mari. În ochii noștri ați crescut enorm. Vă iubim!”, au transmis reprezentanții Societății Naționale de Cruce Roșie din România.
„Sanitarii pricepuți” este cel mai vechi (și singurul) concurs de educație pentru sănătate și prim ajutor din România dedicat elevilor din țară. Elevii care formează echipe, la nivelul școlilor în care învață, sunt ghidați de filialele de Cruce Roșie din județele în care activează. În cadrul acestui program unic, copiii învață noțiuni de prim-ajutor și promovează un stil de viață sănătos. Mulți dintre ei devin, apoi, voluntari ai Crucii Roșii Române.
În cadrul programului dezvoltat de Crucea Roșie Română, elevii din clasele I-XII învață să salveze vieți în cazuri de urgență: accidente, leșin, sângerări, AVC, stop cardiac, etc. Totodată, sunt antrenați să reacționeze calm și eficient, chiar înainte ca un adult să intervină, și deprind noțiuni esențiale de prim-ajutor psihologic.
Concursul promovează valori precum grija față de ceilalți, altruismul și spiritul de echipă. Foștii „sanitari pricepuți” spun adesea că au aplicat în viața reală ceea ce au învățat în cadrul programului de educație, salvând vieți.
În cadrul competiției, care se desfășoară pe durata a 3-4 zile, copiii participă și la o multitudine de ateliere educative – despre sănătate fizică și sănătate mintală –, dar și la jocuri și activități recreative, adaptate vârstei lor.
Sub deviza „Pentru că ne pasă!”, acest program are la bază concursul „Sanitarii priceputi”, organizat din anul 1962 de către Crucea Roșie Română, eveniment care a atras până în prezent peste 200.000 de elevi și profesori ca participanți.











Comentariile sunt închise.