Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2025, publicate joi, nu au adus nicio schimbare în procentul de promovabilitate al absolvenților de gimnaziu din județ care au susținut probele examenului. Dacă, înainte de contestații, procentul celor cu medii peste 5.00 era de 74%, după soluționarea contestațiilor, acesta a crescut la 74,03%. Adică doar doi absolvenți au promovat Evaluarea după contestații. Rezultatele finale plasează județul Vaslui tot pe locul cinci din coadă în clasamentul național.

La o săptămână de la publicarea rezultatelor parțiale, Ministerul Educației a afișat ieri, 10 iulie, pe site-ul dedicat (http://evaluare.edu.ro/), rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de către absolvenții clasei a VIII-a, care au susținut probele Evaluării Naționale 2025.
În județul Vaslui, în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5.00 (cinci) este de 74,03%, respectiv 2.252 de candidați, neconstatându-se nicio creștere în procente față de rezultatele inițiale. După soluționarea contestațiilor, doar doi absolvenți au obținut note suficient de mari încât să fie declarați reușiți, astfel că numărul total al promovaților a crescut de la 2.250 la 2.252 (74,03%).
După contestații, la proba de Limba și literatura română, 2.536 de candidați (82,93%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5.00, iar dintre aceștia, patru candidați au obținut nota 10 (numărul notelor de 10 a rămas nemodificat). La Matematică, 1.923 de candidați (63,21%) au primit note mai mari sau egale cu 5.00, iar dintre aceștia, cinci candidați au obținut nota 10 (numărul notelor de 10 a rămas nemodificat).
De menționat că, și după contestații, tot un singur absolvent a obținut media 10 la Evaluarea Națională 2025. În total, la nivelul județului, s-au înscris 3.229 de absolvenți de gimnaziu, însă doar 3.058 au fost prezenți la proba la Limba română (94,7%) și 3.042 la cea la Matematică (94,2%).
Un raport detaliat privind rezultatele finale consemnate în acest an la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a este disponibil aici (https://www.edu.ro/sites/default/files/09_07_2025_Dosar_presa_ENVIII_2025_DC.pdf).










