Figura lui Constantin Motaș se impune cu forță în peisajul științific românesc al secolului XX, prin contribuții esențiale în zoologie, acarologie, speologie și hidrobiologie. Prin activitatea sa inovatoare, a deschis direcții noi în explorarea vieții subterane și în înțelegerea complexă a ecosistemelor acvatice, influențând domenii de cercetare care rămân relevante și astăzi.
În calitate de profesor și formator de elită, a avut un impact major asupra mai multor generații de cercetători, iar recunoașterea internațională a activității sale a contribuit semnificativ la consolidarea prestigiului biologiei românești. Întreaga sa operă reflectă o profundă pasiune pentru cunoaștere și un devotament exemplar față de știință, care îl plasează printre figurile emblematice ale cercetării naționale.
Constantin Motaș s-a născut la 8 iulie 1891, în Vaslui, într-o familie modestă: tatăl era funcționar la Poștă, iar mama, casnică. Încă din copilărie s-a remarcat printr-o curiozitate vie și o atracție evidentă față de științele naturii. A urmat școala primară și primele clase gimnaziale în orașul natal. După moartea mamei, a fost luat în grijă de fratele bunicului său, Ioan N. Motaș, care l-a adus la Iași și l-a sprijinit în continuarea studiilor.
La Iași, a fost elev al prestigiosului Liceu Național, unde s-a aflat în compania unor viitori oameni de cultură și știință de marcă, precum Petre Constantinescu-Iași, Cezar Petrescu și Grigore T. Popa. În această perioadă și-a conturat interesul nu doar pentru științele naturii, ci și pentru ideile literare și sociale ale vremii, dezvoltând o cultură vastă și o mentalitate deschisă.
A fost profund influențat de gândirea evoluționistă și socialistă, citind cu interes lucrările lui Ernst Haeckel, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Sofia Nădejde și Paul Lafargue. Debutul său literar s-a produs grație prieteniei cu fiul librarului ieșean Elias Șaraga, editor al revistei „Floare Albastră”, unde și-a publicat primele texte.
După absolvirea liceului, în vara anului 1910, a fost admis la Facultatea de Științe, Secția Științe Naturale, din cadrul Universității din Iași, având parte de o comisie de admitere remarcabilă, din care făceau parte profesorii Petru Poni și Paul Bujor. În timpul studenției, și-a extins orizonturile intelectuale frecventând cursuri și în afara specializării sale: la Facultatea de Drept, a asistat la prelegerile lui Constantin Stere și Matei Cantacuzino, iar la Facultatea de Medicină, a urmat cursurile profesorului N. Leon.
În anul 1915, a obținut licența în științe cu lucrarea „Noțiunea de progres în zoologie”, care reflecta deja interesul său pentru teoria evoluției și pentru perspectivele moderne în biologie. Imediat după absolvire, a fost angajat ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară din Iași, unde a continuat să se instruiască temeinic în domeniile științei, literaturii și artelor. În același an, după demisia asistentului Ernst Rus, profesorul Ioan Borcea l-a numit asistent la Laboratorul de Zoologie Descriptivă al Facultății de Științe – începutul unei cariere universitare de excepție.
Între 1915 și 1921, Constantin Motaș a parcurs toate etapele esențiale ale formării sale academice în cadrul Universității din Iași: de la asistent provizoriu, apoi asistent definitiv, până la șef de lucrări suplinitor în același laborator condus de profesorul Borcea. Acești ani au fost decisivi pentru consolidarea pregătirii sale științifice și aprofundarea cercetărilor în zoologie, cu accent pe taxonomie și morfologie animală.
Rigoarea, pasiunea și seriozitatea care i-au definit activitatea academică l-au recomandat pentru o bursă de specializare în străinătate. Astfel, în 1920, a fost selectat pentru un stagiu la Universitatea din Basel, în Elveția, unde a lucrat sub îndrumarea unor reputați zoologi, exponenți ai curentului biologic modern. A participat la cercetări de avangardă în zoologia sistematică și ecologia animală, dobândind o viziune științifică amplificată și acces la metode inovatoare, pe care le-a integrat ulterior în mediul universitar din România.
În 1924, i s-a încredințat funcția de decan al Facultății de Medicină Veterinară din București, o recunoaștere timpurie a prestigiului său profesional. Totuși, în anul următor, a obținut bursa „Vasile Adamachi”, una dintre cele mai prestigioase distincții academice românești, care i-a oferit oportunitatea de a-și continua studiile în Franța, la Institutul de Piscicultură și Hidrobiologie din Grenoble.
Stabilit temporar în regiunea Dauphiné, Motaș a desfășurat cercetări ample asupra faunei acvatice, explorând râurile și lacurile alpine. În această perioadă s-a concentrat asupra acarienilor acvatici, un domeniu relativ puțin explorat la acea vreme, contribuind esențial la clasificarea și înțelegerea ecologiei acestor organisme. După trei ani de muncă susținută, în 1928, a obținut titlul de doctor în științe biologice cu o teză remarcabilă, care i-a adus recunoaștere internațională.
Această etapă a marcat un moment definitoriu în evoluția sa științifică, semnalând trecerea de la zoologia descriptivă la o abordare modernă, fundamentată pe cercetare de teren, analiză ecologică și interdisciplinaritate. Renunțând la o funcție administrativă importantă pentru a-și continua formarea academică, Constantin Motaș a demonstrat clar prioritatea pe care o acorda cercetării autentice.
După întoarcerea din Franța, s-a afirmat ca una dintre cele mai influente personalități ale zoologiei și hidrobiologiei românești din secolul XX. Revenit la Universitatea din Iași, a urcat toate treptele carierei universitare, devenind profesor și coordonator de doctorat, formând numeroase generații de biologi prin exigență științifică și dedicare exemplară.
Între 1936 și 1940, a fost director al Muzeului de Istorie Naturală din Iași, pe care l-a revitalizat prin modernizarea colecțiilor și stimularea cercetării locale. În 1937, i s-a încredințat conducerea Stațiunii Zoologice Maritime de la Agigea, prima instituție de acest tip din România, fondată de mentorul său, Ioan Borcea. În același an, în semn de recunoaștere a contribuțiilor sale remarcabile, a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Activitatea științifică a lui Constantin Motaș s-a remarcat prin contribuții esențiale în acarologie (studiul acarienilor), hidrobiologie (analiza ecosistemelor de apă dulce) și speologie (cercetarea vieții subterane). A fost unul dintre pionierii cercetării faunei cavernicole din România, alături de ilustrul Emil Racoviță, contribuind la dezvoltarea unei direcții noi în biologia românească.
La 23 august 1940, a fost transferat la Universitatea din București, ca profesor titular al Catedrei de Zoologie – Secția de Morfologie, iar la începutul anului 1941 a preluat conducerea Stațiunii Zoologice din Sinaia, sprijinind consolidarea rețelei instituțiilor de cercetare zoologică din țară.
După dispariția lui Grigore Antipa, în martie 1945, Motaș a fost numit director al Muzeului Național de Istorie Naturală din București, instituție care avea să poarte mai târziu numele mentorului său. În această funcție, a continuat să promoveze excelența în cercetare și educație științifică, într-o perioadă de tranziție politică profundă.
Deși s-a bucurat de recunoaștere oficială în primii ani de după război, odată cu afirmarea tot mai clară a regimului comunist, Motaș a intrat în atenția noilor autorități din cauza convingerilor sale democratice și a loialității față de aripa independentă a Partidului Social-Democrat.
Între 1944 și 1948, a fost păstrat în funcții științifice importante și onorat pentru contribuțiile sale remarcabile. Însă, în 1948, refuzul de a adera la ideologia comunistă, în special opoziția față de fuziunea forțată dintre Partidul Social-Democrat și Partidul Comunist Român, l-a expus represiunii politice. A rămas fidel lui Constantin Titel Petrescu și principiilor democratice, condamnând public dictatura proletariatului și politizarea științei.
Ca urmare, a fost arestat sub acuzația vagă de „activitate ostilă împotriva statului” și închis fără proces în mai multe centre de detenție politică – Jilava, Aiud și Sighet – în condiții inumane, alături de alți intelectuali și foști demnitari. În timpul detenției, a împărțit celula cu figuri emblematice ale rezistenței morale, precum profesorul Nicolae Mărgineanu, reputat psiholog, și Petrache Lupu, vizionarul de la Maglavit, fiecare întruchipând, în mod diferit, o formă de idealism interzis de regimul totalitar.
În ciuda izolării, a umilințelor și a privațiunilor îndurate, Constantin Motaș nu și-a abandonat nici convingerile, nici demnitatea profesională. După eliberare, a fost reabilitat treptat, însă reintegrarea sa în viața academică s-a făcut cu dificultate, sub semnul tăcerii impuse și al prudenței dictate de un climat politic încă ostil. Totuși, în 1956, i-a fost recunoscută din nou valoarea științifică: a fost numit director al Institutului de Speologie din Cluj, succedându-i lui Emil Racoviță. Această numire a reprezentat nu doar reluarea activității de cercetare, ci și o reparație morală față de nedreptățile suferite.
De-a lungul carierei, Motaș a întreținut legături științifice strânse cu cercetători din Franța, Germania și URSS, participând la congrese internaționale și publicând studii în reviste de prestigiu. Deși colaborarea sa cu Academia Română era recunoscută încă din 1937, abia în 1948 a fost confirmat oficial ca membru corespondent.
Constantin Motaș a avut un rol decisiv în afirmarea hidrobiologiei și limnologiei românești și a fost fondatorul unei ramuri științifice noi – freatobiologia. A manifestat un interes constant pentru studiul apelor interioare, în special al celor montane, promovând valorificarea acestora prin prisma limnologiei moderne. A subliniat importanța factorilor biotici și abiotici în procesul de repopulare a apelor dulci, iar lucrările sale dedicate faunei acvatice – peste 180 de titluri de specialitate – au fost elogios recenzate în numeroase publicații internaționale.
Pe lângă activitatea de cercetare, s-a remarcat ca autor de manuale universitare, lucrări științifice de referință și texte didactice fundamentale, contribuind esențial la formarea unei terminologii moderne în biologia românească. A publicat peste 250 de studii, note, memorii și recenzii, atât în reviste din țară, cât și în străinătate.
Până la sfârșitul vieții, a rămas un savant pasionat și un profesor dedicat, convins că știința reprezintă o formă înaltă de responsabilitate față de natură și societate. A încetat din viață la 18 octombrie 1980, la vârsta de 89 de ani, lăsând în urmă o operă științifică impresionantă și un model de excelență academică.
Destinul lui Constantin Motaș reflectă exemplar simbioza dintre vocația științifică și angajamentul moral față de semeni. Cercetător tenace, pedagog inspirat și spirit liber într-o epocă dominată de constrângeri ideologice, Motaș a reușit să îmbine rigurozitatea academică cu demnitatea civică. Prin opera sa vastă, prin contribuțiile fundamentale aduse biologiei, speologiei și hidrobiologiei românești, dar și prin verticalitatea sa umană, el rămâne o prezență luminoasă în istoria științei naționale. Moștenirea sa continuă să inspire și să oblige, oferind un reper solid generațiilor viitoare de cercetători.
Bibliotecar, Luciana Macovei
Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui Bibliografie: Dicționarul personalităților vasluiene. Petru Necula, Mihai Ciobanu. Vaslui: Editura Cutia Pandorei, 2001. Valori spirituale vasluiene: biobibliografii: Traian Nicola. Vaslui: Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, 2001, Vol. 1, A – O. Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii: dicționar. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1982.
