Un grav accident rutier s-a petrecut în această dimineață în localitatea Solești. Un autoturism a părăsit șoseaua și a lovit violent un cap de pod. Impactul a fost atât de puternic, încât patru persoane – doi bărbați și două femei – au suferit răni grave, una dintre victime, o femeie de 56 de ani, nemaiputând fi adusă la viață de salavatori după manevrele de resuscitare.

La fața locului au fost mobilizate de urgență patru ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și ale ISU Vaslui, coordonate de doi medici. Echipajele medicale și pompierii acționează pentru extragerea victimelor și stabilizarea acestora.
„La sosirea echipajelor de intervenție, trei dintre cele patru persoane implicate fuseseră deja evacuate din autoturism, fie autoevacuate, fie cu ajutorul martorilor. Cea de-a patra victimă, o femeie în vârstă de 56 de ani, a fost extrasă din autoturism de echipajul de pompieri, fiind găsită în stop cardiorespirator. Au fost începute imediat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, acestea nu au avut rezultat, victima fiind declarată decedată. Celelalte trei victime, toate persoane adulte, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Vaslui. Între acestea, un bărbat de 62 de ani diagnostic cu policontuzii prin accident rutier, traumatism cranio-facial, traumatism toracic și traumatism bazin. Echipajul aparținând SAJ Vaslui a preluat un bărbat în vârstă de 34 de ani cu policontuzii, traumatism cranio-cerebral și traumatism toraco-abdominal. Tot echipajul SAJ Vaslui a preluat o femeie de 36 de ani cu traumatism membru superior stâng și membru inferior stâng”, au transmis pompierii care au precizat că au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, specifice în astfel de cazuri.









