Au început lucrările la alimentarea cu apă a comunei Drânceni

0

Vești bune pentru sătenii din comuna Drânceni! De câteva zile, au fost demarate lucrările la un proiect așteptat ani de zile de localnici: „Alimentarea cu apă în localitățile Ghermănești și Râșești”. Investiția are o valoare de aproape 15 milioane de lei, cea mai mare parte din sumă fiind alocată de Ministerul Dezvoltării. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Mihai Murărașu, prin intermediul paginii oficiale de socializare a instituției pe care o conduce.

„Venim cu vești minunate pentru comuna noastră, Drânceni! Suntem bucuroși să vă anunțăm că proiectul «Alimentarea cu apă în localitățile Ghermănești și Râșești» a început deja, iar echipa de lucru s-a apucat de treabă! Valoarea totală a acestui proiect este de 14.686.733,73 lei, cu o finanțare de 12.756.577,03 lei de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și o cofinanțare de 1.930.156,70 lei din bugetul local. Proiectul include multiple etape importante pentru dezvoltarea infrastructurii de apă a comunei noastre. Pe scurt, în perioada următoare va urma: • schimbarea sursei de apă cu apă potabilă sigură și de calitate; • forarea a patru puțuri noi de mare adâncime; • montarea unui rezervor de captare și a unei stații de tratare a apei; • implementarea unui sistem de gospodărire a apelor; • și, bineînțeles, rețelele de conducte pentru distribuirea apei către gospodării”, se arată în postarea de pe pagina de socializare a Primăriei Drânceni.

În continuare, se precizează că, în această etapă, se montează coloana magistrală pentru legătura de la casa de apă către localitățile Ghermănești, Drânceni și Râșești, o realizare esențială pentru asigurarea unei alimentări eficiente și durabile.

„Aceasta reprezintă o investiție majoră pentru modernizarea și sănătatea comunității noastre și ne angajăm să finalizăm cu succes acest proiect, reparând greșelile din trecut. Mulțumim pentru sprijinul și încrederea dumneavoastră! Împreună consolidăm Drânceni ca o comună modernă și prosperă!”, se mai arată în postare.