În această săptămână, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a semnat 62 de noi contracte de finanțare pentru producție de energie curată pentru comunitățile locale, în cadrul Fondului pentru Modernizare. În total, vor fi realizate investiții în valoare de aproape 110 milioane de lei, o parte din sumă revenindu-i și comunei vasluiene Fălciu.

Pe data de 14 mai, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat o nouă serie de contracte de finanțare cu mai multe unități administrativ-teritoriale, în cadrul Programului – cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, parte a Fondului pentru Modernizare. Proiectele vizează construcția de parcuri fotovoltaice, care vor produce energie verde pentru autoconsumul instituțiilor publice. Valoarea totală a proiectelor finanțate este de 109.987.462,37 lei (22.106.255,25 euro), valoarea totală a finanțării din Fondul pentru modernizare este de aproape 100% din costurile investițiilor – 99.379.227,59 lei (19.974.118,18 euro). Prin aceste proiecte, se va instala o capacitate totală de 16,04 MW, destinată exclusiv autoconsumului în școli, spitale, primării și alte instituții publice.
„Continuăm cu fapte tranziția energetică a României. Semnăm astăzi (miercuri, 14 mai, n.r.) noi contracte prin care aducem energie curată acolo unde este cea mai mare nevoie de ea – în comunitățile locale. Într-un context internațional complicat, cu provocări majore în domeniul energiei, România oferă un exemplu de viziune, hotărâre și acțiune. Proiectele semnate astăzi înseamnă costuri mai mici pentru primării, instituții mai eficiente, școli mai sigure și spitale care pot funcționa cu mai multă predictibilitate și cu facturi mai mici. Înseamnă, de asemenea, aer mai curat pentru români și un pas înainte spre independența energetică a țării. Fiecare MW produs din surse regenerabile înseamnă mai multă energie pentru viitorul nostru. Fondul pentru Modernizare este un instrument pe care îl folosim la maximum pentru a accelera această transformare. Mulțumesc primarilor pentru viziune și parteneriatul solid cu Ministerul Energiei. Vom continua împreună această viziune: o Românie care produce energia de care are nevoie, aici, acasă – sigură, ieftină și curată”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Odată cu semnările de miercuri, bilanțul apelului de finanțare pentru energie regenerabilă prin Programul-cheie 1 ajunge la 900 de contracte, în valoare totală de 2.288.894.013,02 lei (460.042.210,28 euro), o valoare totală a finanțării din Fondul pentru modernizare de 1.998.167.691,49 lei (401.609.456,83 euro).
Capacitatea totală instalată astfel depășește 324 MW. Aceste investiții permit autorităților locale să devină producători de energie regenerabilă, cu impact direct în bugetele comunităților și în calitatea vieții cetățenilor. În multe cazuri, capacitățile instalate acoperă până la 70% din necesarul energetic al instituțiilor publice, ceea ce înseamnă facturi mai mici și mai mulți bani pentru investiții publice.
Lista beneficiarilor de contracte de finanțare din 14 mai:
• județul Alba: comunele Sălciua și Ocoliș;
• județul Arad: orașul Curtici;
• județul Argeș: orașul Mioveni, comunele Corbeni, Vedea și Mihăești;
• județul Bacău: comuna Izvorul Berheciului;
• județul Bihor: comunele Pomezeu și Cetariu;
• județul Brașov: comuna Voila;
• județul Brăila: comuna Gropeni;
• Municipiul București: Direcția Generală de Asistență Socială;
• județul Caraș-Severin: comunele Carașova și Ticvaniu Mare;
• județul Călărași: comuna Modelu, UM 0256 Inspectoratul de Jandarmi;
• județul Cluj: comuna Borșa;
• județul Constanța: comuna Cumpăna;
• județul Dâmbovița: orașul Pucioasa, Inspectoratul de Poliție al județului Dâmbovița;
• județul Dolj: comunele Celaru, Cetate, Maglavit și Seaca de Câmp;
• județul Giurgiu: Inspectoratul de Jandarmi UM 0329, comuna Schitu;
• județul Gorj: comuna Mușetești;
• județul Hunedoara: municipiul Orăștie, comuna Bănița;
• județul Iași: Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, orașul Hârlău, comuna Ciohorăni;
• județul Maramureș: comunele Suciu de Sus, Rona de Sus, Moisei și Copalnic-Mănăștur;
• județul Mehedinți: comuna Svinița;
• județul Mureș: comunele Gheorghe Doja și Gurghiu;
• județul Olt: comunele Dobrosloveni, Grojdibodu și Ianca;
• județul Prahova: comuna Ceptura;
• județul Sălaj: comuna Chieșd;
• județul Sibiu: comunele Arpașu de Jos, Șura Mică și Apoldu de Jos;
• județul Suceava: comunele Adâncata și Baia;
• județul Teleorman: municipiul Turnu Măgurele, comunele Izvoarele, Gălăteni, Lunca, Traian, Sfânțești și Cosmești;
• județul Timiș: comuna Gottlob;
• județul Tulcea: comuna Topolog;
• județul Vaslui: comuna Fălciu;
• județul Vâlcea: orașul Băile Olănești, orașul Horezu.