A început „curățarea” Bârladului de rable: primele cinci „epave”, ridicate într-o singură zi!

1

La mai bine de doi ani de la publicarea normelor metodologice ale legii ce prevede ridicarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe spațiile publice, iată că Poliția Locală Bârlad a pus în aplicare normativul și, la mijlocul săptămânii trecute, a ridicat primele cinci rable „uitate” de proprietari pe domeniul public. Totodată, au fost aplicate și 23 de amenzi în valoare totală de 14.500 de lei.

Anunțul a fost făcut chiar de conducerea instituției, prin intermediul unei postări pe pagina oficială de socializare. Astfel, potrivit postării, pe 9 aprilie, Poliția Locală Bârlad în cooperare cu reprezentanți ai Primăriei Bârlad și ai Direcției pentru Administrarea Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor, au pus în executare cinci dispoziții emise de primarul orașului privind ridicarea unor autovehicule abandonate de pe terenuri aparținând domeniului public al Bârladului.

„Facem precizarea că, anterior acestei acțiuni, au fost realizate toate etapele prevăzute de Legea nr. 421 din 27 iunie 2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, respectiv Normele metodologice din 22 februarie 2023 de aplicare a Legii nr. 421/2002. Potrivit Hotărârii nr. 152 din 22 februarie 2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002, aspectele avute în vedere atunci când se apreciază că un vehicul este fără stăpân sau abandonat sunt legate de starea fizică sau situația juridică a vehiculului, cum ar fi, printre altele: • gradul de uzură ridicat al acestuia, de natură a-l face impropriu utilizării conform destinației; • lipsa unor părți componente; • radierea din circulație; • lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto; • expirarea termenului inspecției tehnice periodice (ITP). Potrivit Codului Rutier, în cazul în care ITP-ul unei mașini expiră, înmatricularea acesteia este suspendată automat”, a explicat Vasile Chelaru, directorul executiv al Poliției Locale Bârlad.

„De la începutul anului 2025, Poliția Locală a identificat 121 de autovehicule abandonate pe terenuri aparținând domeniului public, fiind inițiată procedura în scopul ridicării acestora. În multe situații, deținătorii iau măsurile necesare pentru reparație ori eliberarea terenului, dar sunt și cazuri de nerespectare a somației, fapt pentru care au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale cu amendă, totalizând suma de 14.500 de lei. Întrucât numărul de autovehicule achiziționate de cetățenii municipiului nostru este în creștere, în timp ce locurile de parcare acoperă cu greu nevoile deținătorilor de a staționa cât mai aproape de locuințe sau locurile de muncă, Poliția Locală Bârlad solicită sprijin cetățenilor pentru a fi semnalate autovehiculele abandonate, telefonic la numerele 0235/418.707; 0335/408.707; 0335/408.708; prin fax: 0235/416.111; prin e-mail: polbarlad@gmail.com și office@politialocalabarlad.ro; prin WhatsApp: 0770.109.545”, mai precizează directorul instituției.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.